marți, 31 ianuarie 2017

Sistemul de retribuire a muncii în RSR


Sistemul de retribuire a muncii în RSR era compus din mai multe elemente: retribuția tarifară, indemnizația de conducere sau cele care acordau pentru unele activități suplimentare, participarea la beneficii a oamenilor muncii din unitățile economice, premiile anuale pentru personalul din instituțiile de stat și alte unități stabilite de lege, premii acordate pentru realizări deosebite,  economii de materiale și forță de muncă, sporuri la retribuție acordate pentru vechime neîntreruptă în aceeași unitate, în scopul stimulării stabilității personalului, retribuții majorate sau sporuri.

Sursa: Legea nr. 57 din 29 octombrie 1974 Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii (republicarea din Buletinul Oficial, nr. 59-60, 23 iulie 1980).

Ce trebuia să stimuleze sistemul de retribuire în industrie?


Dintre activitățile economice cea mai importantă era cea legată de industrie. Sistemul de retribuire stimula acest sector de activitate pentru:
„- realizarea și depășirea valorii producției nete, a planului de producție fizic în sortimente stabilite;
- îmbunătățirea continuă a calității produselor în concordanță cu cerințele tot mai exigente ale beneficiarilor și corespunzător condițiilor de competitivitate de pe piața externă;
- asigurarea unui ritm susținut de creștere a productivității muncii, prin promovarea metodelor moderne de organizare a producției și a muncii, prin introducerea largă progresului tehnic și aplicarea în producție a realizărilor obținute în cercetarea științifică;
- folosirea intensivă și extensivă a capacităților de producție, prin încărcarea completă a mașinilor și instalațiilor și utilizarea cît mai deplină a timpului lor disponibil, prin generalizarea schimbului 2 și extinderea schimbului 3;
- reducerea continuă a consumurilor specifice și valorificarea superioară a resurselor materiale, folosindu-se norme de consum fundamentate tehnic;
- ridicarea calificării profesionale, asigurarea necesarului de cadre calificate la nivelul cerințelor ramurii și preocuparea de raționalizare a consumului de muncă;
- gospodărirea cu maximă eficiență a tuturor mijloacelor materiale, în vederea creșterii rentabilității și a volumului de beneficii”.

Sursa: Legea nr. 57 din 29 octombrie 1974 Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii (republicarea din Buletinul Oficial, nr. 59-60, 23 iulie 1980).

Electroputere + Mecanoexportimport


Complex minier Deva

Complex minier Deva

Sursa: ***, La Roumanie dans le commerce mondial 1944-1964, București, [f.a.], p. 118.

Fabrică de antibiotice Iași (construită în 1955)


Fabrică de antibiotice Iași (construită în 1955)



Sursa: ***, România, București, 1964, p. 81.

Retribuția tarifară a medicilor

Ca și în cazul cadrelor didactice din învățământul superior, și în cel al medicilor existau diferențieri în ceea ce privește retribuția tarifară. Astfel, existau două niveluri de retribuire. În nivelul I se încadrau „medicii primari și principali care efectuează intervenții chirurgicale cu un înalt grad de complexitate și dificultate, în cadrul unor unități, secții sau compartimente special constituite și dotate, în specialitățile: neurochirurgie, chirurgie cardiacă, chirurgie toraco-pulmonară, urologie, oftalmologie și otorinolaringologie; medicii primari și principali care lucrează în unități și secții clinice universitare, institute și centre medicale și de cercetare științifică medicală, precum și cei care își desfășoară activitatea în specialitățile anestezie și terapie intensivă, radiologie și radioterapie”. Lor li se alăturau și medicii de medicină generală „încadrați în dispensarele medicale comunale, care prezintă probleme complexe în ocrotirea sănătății populației respective, stabilite de Consiliul de conducere al Ministerului Sănătății”. În ceea ce privește nivelul II, aici erau încadrați medicii care lucrau în celelalte specialități și locuri de muncă.

Sursa: Legea nr. 57 din 29 octombrie 1974 Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii (republicarea din Buletinul Oficial, nr. 59-60, 23 iulie 1980).