miercuri, 1 februarie 2017

Trei principii de bază ale muncii în RSR


Primul principiu este cel garantat și de Constituție și este dreptul la muncă, și caracteristica sa de a fi și o îndatorire, munca fiind văzută ca o contribuție a fiecărei persoane la progresul societății:
„(1) În Republica Socialistă România munca constituie o îndatorire de onoare pentru toți membrii societății. Dreptul la muncă este un drept fundamental al tuturor cetățenilor, garantat prin Constituție. Fiecare cetățean are dreptul și îndatorirea de a desfășura o activitate utilă societății, care să-i asigure mijloacele de existență și de dezvoltare spirituală. Munca reprezintă criteriul fundamental de apreciere a contribuției fiecărei persoane la progresul societății, o necesitate pentru formarea, afirmarea și dezvoltarea multilaterală a personalității umane”.

Excluderea „exploatării omului de către om” și alte practici considerate ilegale în comunism (precum „traiul parazitar”) au constituit un principiu important care a fost și legiferat:
„(2) Exploatarea omului de către om, realizarea de venituri prin însușirea muncii altora, sînt cu desăvîrșire interzise. Nimeni nu poate fi retribuit dacă nu prestează o muncă socialmente necesară și nu poate realiza alte venituri decît cele legal cuvenite. Sustragerea de la muncă, traiul parazitar, realizarea de câștiguri pe alte căi decît prin muncă proprie, contravin principiilor eticii și echității, sînt incompatibile cu însăși esența și țelurile societății socialiste”.

Cel de-al treilea și ultim principiu este un alt „clasic”, stabilind că oamenii muncii erau proprietarii mijloacelor de producție, dar și că întreprinderea are obligația de a obține beneficii (să fie rentabilă):
„(3) Oamenii muncii, în calitate de proprietari ai mijloacelor de producție, bunuri ale întregului popor, și, în același timp, de producători și beneficiari ai valorilor materiale și spirituale, poartă întreaga răspundere pentru conducerea directă și efectivă a fiecărei unități economice, pentru gospodărirea judicioasă și eficientă a bunurilor care le sînt încredințate spre administrare. Fiecare întreprindere are obligația să obțină beneficii din care să-și asigure propria dezvoltare, să contribuie cu o anumită cotă la dezvoltarea generală a societății și să creeze resursele necesare pentru a asigura participarea la beneficii a oamenilor muncii și a acoperi cheltuielile pentru satisfacerea unor nevoi social-culturale în cadrul programului general de creștere a nivelului de trai stabilit de partid și de stat”.
Sursa: Legea nr. 57 din 29 octombrie 1974 Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii (republicarea din Buletinul Oficial, nr. 59-60, 23 iulie 1980).