sâmbătă, 19 aprilie 2014

Fabrica de bere Griviţa - parcelare 2011


Uploaded with ImageShack.us


Click pe imagine pentru varianta sa completă şi pentru descărcare.


Îi mulţumesc lui Alexandru Elefterescu pentru imaginea semnalată.

miercuri, 16 aprilie 2014

Fabrica de bere Grivița este în curs de dărâmare

Scurt istoric.
În anul 1869 Erhard Luther înființează fabrica de bere ce-i purta numele. În anul 1905 fabrica a fost vândută fraților Czell din Brașov, iar din anul 1948 fabrica din București a fost naționalizată (la fel și cea din Brașov) intrând în structura Oficiului industrial al băuturilor spirtoase și produselor de fermentație. La scurt timp numele i-a fost schimbat în fabrica de bere Grivița, aflându-se printre cele mai importante întreprinderi ale industriei alimentare. În anii 1970 fabrica a fost redenumită Gambrinus. După 1989 Gambrinus a fost privatizată și a revenit la denumirea ,,Grivița”. 
Punct final și un nou început.
Un prim ,,atac” asupra importanței istorice a Fabricii de bere Grivița a avut loc cu prilejul construirii Pasajului Basarab, când fabrica a fost scoasă de pe lista monumentelor istorice, după îndelungi probleme create. Ultimul asalt cu final dinainte știut se petrece zilele acestea: fabrica ,,Grivița” este demolată și zona va fi convertită funcțional, dar vom vedea și ce va rămâne în urma acestei distrugeri care să conserve memoria unei fabrici vechi de aproape 150 de ani, a unui monument industrial identitar pentru București.

vineri, 11 aprilie 2014

Întreprinderi petroliere şi de gaze naturale naţionalizate (11 iunie 1948)



Societatea Naţională de Gaz Metan
Astra-Română
Româno-Americană
Concordia
Steaua Română
Unirea
Colombia
Creditul Minier
Prahova
IRDP
Foraj-Lemoine
Moldonaphta
Dacia-Română
Sospiro
Neo Petrol
Româno-Belgiană
Petrol-Bloc
E.P.S. (Forajul şi Întreprinderile A. Grigorescu)
Vacuum Oil Company
Astramina
Dezbenzinarea
Distribuţia
Aragaz
Nafta-Română
Redevenţa
Sondrum
Standnaphta
Soc. Doiceşti
Soc. Xenia
Soc. Noris
Soc. Petrolina
Schlumberger
A. şi P. Coconea
Poliminiera
Păcura Românească.

Majoritatea acestora nume de întreprinderi naţionalizate au făcut istorie pentru România înainte de începerea comunismului. Ele au fost foarte importante atât pentru economia şi industria de petrol românească, cât şi pentru istoria petrolului românesc şi internaţional (multe dintre companii au fost filiale ale unor importante companii la nivel internaţional, dintre acestea amintim; Astra-Română pentru Royal Dutch Shell, Româno-Americană pentru Standard Oil, Schulmberger pentru compania cu acelaşi nume). Toate acestea au fost companii petroliere încărcate de istorie şi trecute în istorie în 1948 (într-o formă sau alta unele şi-au mai continuat existenţa sub alte forme de organizare, până când istoria lor s-a risipit cu totul).

Sursa: Legea nr. 119  pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi în ,,Colecţiune de legi, decrete, regulamente şi dispoziţiuni normative”, tomul XXVI, 1948, 1-30 iunie, Bucureşti, Editura de Stat, 1948, p. 1341, 1342.

joi, 10 aprilie 2014

Legea nr. 119 pentru naţionalizare



Legea nr. 119  pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi este o lege de o importanţă istorică. Naţionalizarea, colectivizarea, industrializarea sunt doar câteva din elementele care caracterizează regimul comunist. Legea naţionalizării a început să aibă efect în chiar ziua intrării în vigoare, la 11 iunie 1948. Reproducem câteva scurte pasaje din această lege, documente istorice peste decenii:
,,Se naţionalizează toate bogăţiile subsolului care nu se găsesc în proprietatea Statului la data intrării în vigoare a Constituţiei Republicii Populare Române, precum şi întreprinderile individuale, societăţile de orice fel şi asociaţiunile particularea industriale, bancare, de asigurări, miniere, de transporturi şi telecomunicaţii, enumerate mai jos [...]”. Imediat după cele arătate urmează o listă lungă de tipuri de întreprinderi, în total peste 77, printre care Societatea Naţională de Credit Industrial, întreprinderi de extracţie şi prelucrare a minereurilor de fier, aur argint, întreprinderile din domeniul industriei petroliere şi de gaze naturale, dar şi Societatea Română de Radio-Difuziune sau Societatea Anonimă Română de Telefoane sau vasele fluviale şi maritime, inclusiv cele scufundate în apele teritoriale româneşti sau străine.
Procedura naţionalizării era simplă: ministerele numeau noii directori de întreprinderi care aveau rolul să preia întreprinderile de la proprietarii, iar în cazul lipsei celor din urmă transferul de proprietate se făcea în prezenţa autorităţilor poliţieneşti şi se încheia un proces verbal. Despre efectele naţionalizării s-ar putea spune mult mai multe (despre despăgubiri, sancţiuni pentru cei care se împotriveau).

Legea nr. 119  pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi în ,,Colecţiune de legi, decrete, regulamente şi dispoziţiuni normative”, tomul XXVI, 1948, 1-30 iunie, Bucureşti, Editura de Stat, 1948, p. 1325-1374.