vineri, 28 februarie 2014

Primele societăţi mixte producătoare (1973)



În anul 1975 erau 47 de societăţi mixte cu participare română şi străină, dintre care 17 erau întreprinderi producătoare. În 1973, primele patru astfel de societăţi constituite au fost:

Romcontrol Data – Control Data Corporation (S.U.A.) – realizarea terminalelor electronice;
Reşiţa-Renk – Renk (Republica Federală Germania) – fabricarea de reductoare de viteză navale;
Roniprot – Dainippon Ink Chemicale Inc. (Japonia) – realizarea proteinelor furajere;
Rifil – Romalfa (Italia) – producerea de fibre acrilice.

Sursa: Ioan Popovici, Maria Mihail, România. Geografie economică, Bucureşti, 1980, p. 233.

joi, 27 februarie 2014

Colaborări economice ale R.S.R. – anii 1970



În cadrul cooperării economice internaţionale, pe lângă înfiinţarea de societăţi mixte, România a participat prin specialiştii săi din industrie, construcţii şi alte domenii la realizarea unor proiecte economice importante în alte ţări, prin utilizarea tehnologiilor şi produselor româneşti. Amintim câteva asemenea exemple:
- construirea unei linii de montare a tractoarelor (Guinea);
- construirea rafinăriei de petrol din Karachi (Pakistan);
- realizarea unui complex de prelucrarea lemnului (Sri Lanka);
- construirea unei fabrici de cărămidă (Sudan);
- realizarea fabricii de acid sulfuric Abu-Zabal (Egipt);
- ridicarea fabricii de ciment de la Um Qaar (Irak);
- construirea de rezervoare şi staţii de distribuţie a carburanţilor (Yemen);
- desfăşurarea de operaţiuni de prospecţiuni şi explorare de hidrocarburi (Birmania, India, Afganistan, Argentina, Ghana, Etiopia şi alte ţări);
- desfăşurarea de operaţiuni similare, dar şi de punere în producţie a unor zăcăminte de minereuri (cupru în Maroc, cupru şi zinc în Peru, aur şi diamante în Republica Centrafricană, bauxită în Guinea).

Sursa: Ioan Popovici, Maria Mihail, România. Geografie economică, Bucureşti, 1980, p. 240, 241.

luni, 17 februarie 2014

Condensatori IPRS Băneasa - imagini

Câteva imagini ale unor condensatori (modele EG 6144 şi EG 7474) produşi de Întreprinderea de piese radio şi semiconductori (I.P.R.S.) Băneasa. Vezi şi alte informaţii despre industria electrotehnică românească, precum produsele realizate de Institutul de cercetări electronice Bucureşti, Conect sau CCSIT-CE în acest articol.

duminică, 9 februarie 2014

Întreprinderile de locuinţe şi localuri (I.L.L.) - 1950



Înfiinţarea I.L.L. era în atribuţia Sfaturilor Populare comunale, care lua această decizie cu aprobarea Departamentului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. I.L.L. aveau sarcina de a administra imobilele aflate în proprietatea Statului şi care erau date în administrare Sfaturilor Populare.

Sursa: Hotărîrea nr. 580 din 2 iunie 1950 [privind] înfiinţarea întreprinderilor de locuinţe şi localuri, în ,,Colecţie de Legi, Decrete, Hotărîri şi Deciziuni”, tomul XXVIII, 1950, 1-30 iunie, Bucureşti, Editura de Stat, 1950, p. 132-134.

vineri, 7 februarie 2014

Sectorul Industriei Pescăreşti



Începând cu anul 1950 s-a acordat o atenţie mai mare pisciculturii şi pescuitului, factorii politici considerând necesară şi subordonarea acestor activităţi şi controlarea lor prin Sectorul Industriei Pescăreşti din cadrul Ministerului Industriei Alimentare, înfiinţat în urma încetării activităţii Întreprinderii Economice de Stat ,,Compescăria”. Principalele atribuţii ale Sectorului erau: ,,studiul, cercetare şi rezolvarea problemelor piscicole precum şi întocmirea proiectelor de repopulări, construcţii, amenajări piscicole, ameliorări a regiunilor inundabile ale Dunării, afectate Sectorului pescăresc, oricare ar fi scopul ameliorării; executarea lucrărilor de repopulare şi ameliorare a fondului de producţie, cât şi a construcţiilor şi instalaţiilor specifice pescăreşti; ridicarea producţiei piscicole prin lucrări hidrotehnice de ameliorarea fondului piscicol, în cadrul Planului de Stat şi prin măsuri intense de repopulare a bălţilor secătuite; ridicarea continuă a productivităţii muncii în sectorul pescăresc, prin dotarea cu ambarcaţiuni, scule şi instalaţii necesare”. De asemenea, în responsabilitatea sa era şi ,,ridicarea culturală şi profesională a muncitorilor din Sectorul Pescăresc prin reorganizarea şcolilor medii-tehnice şi profesionale pescăreşti şi prin crearea unei secţiuni speciale pe lângă Facultatea de Piscicultură pentru pregătirea şi ridicarea din rândurile muncitorilor pescari, de ingineri de exploatare”.

Sursa: Decret nr. 181 pentru înfiinţarea şi organizarea Sectorului Industriei Pescăreşti în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, în ,,Colecţie de Legi, Decrete, Hotărîri şi Deciziuni”, tomul XXVIII, 1950, 1-31 iulie, Bucureşti, Editura de Stat, 1950, p. 28-30.

joi, 6 februarie 2014

Sistemul premial

Sistemul premial a fost introdus în anul 1950 ca măsură pentru ,,creşterea productivităţii muncii şi îmbunătăţirii condiţiilor de trai ale muncitorilor, tehnicienilor şi funcţionarilor” [1]. Premiile erau acordate ,,pentru depăşirea sarcinilor cantitative şi calitative a planului de producţie, cu condiţia îndeplinirii planului de sortimente şi pentru reducerea preţului de cost planificat prin realizarea de economii la consumurile specifice aprobate de Consiliul de Miniştri sau Ministere şi la cheltuielile de administraţie” [2]. Ministerele elaborau regulamente de premiere în baza unor normative la consumuri specifice şi standarde de calitate şi cote de rebuturi. Utilizând aceste regulamente şi ţinând o evidenţă strictă a muncii fiecărui angajat, premiile se acordau individual, plata lor efectuându-se de către conducerea fiecărei întreprinderi, sub supraveghere ministerială. Pentru a îmbunătăţi o dată în plus productivitatea muncii, odată cu introducerea acestui sistem de premii, oferirea de alte prime/premii de către întreprinderi a fost interzisă [3]. În cel din urmă aspect s-a considerat că sistemul primelor de producţie este ,,cu totul nepotrivit în condiţiile unei economii socialiste” [4]. Cotele de premiere au fost stabilite după importanţa economică a ramurii de producţie în acord cu cele patru grupe de salarizare şi după importanţa funcţiilor (de la directori la maiştri şi normatori), dar s-a realizat şi o împărţire a întreprinderilor din fiecare ramură de producţie în cinci categorii (A, B, C, D şi E) în funcţie de volumul lucrărilor, importanţa produselor, complexitatea întreprinderilor şi a condiţiilor de lucru [5]. În anul 1950 erau funcţiune  49 de regulamente de premiere în diferite sectoare de activitate [6]. Cele mai mari cote de premii din fondul de salarii planificat erau în sectorul de transport R.A.T.A., până la 14%, petrolier, până la 12%, la fel în ramura siderurgică şi până la 10% în sectorul energiei electrice [7]. Printre altele, coteele de premiere erau stabilite şi la Sovromtransport şi Direcţia Generală a Canalului Dunăre-Marea Neagră [8].

[1] Hotărîrea nr. 421 din 14 aprilie 1950 [privind] sistemul premial, în ,,Colecţie de Legi, Decrete, Hotărîri şi Deciziuni”, tomul XXVIII, 1950, 1-30 iunie, Bucureşti, Editura de Stat, 1950, p. 70.
[2] Ibidem, p. 71.
[3] Ibidem, p. 73.
[4] Hotărîrea nr. 739 din 19 iunie 1950 [pentru] introducerea şi aplicarea regulamentelor de premiere, în ,,Colecţie de Legi, Decrete, Hotărîri şi Deciziuni”, tomul XXVIII, 1950, 1-30 iunie, Bucureşti, Editura de Stat, 1950, p. 129.
[5] Ibidem, p. 132.
[6] Ibidem, p. 121, 122.
[6] Ibidem, p. 122-124.
[7] Ibidem, p. 123.

miercuri, 5 februarie 2014

Câte autoturisme reveneau la 1000 locuitori în anul 1988?



Pe baza unor date statistice din perioada 1986-1988 [1], România se clasa (în 1988) pe poziţia 23, cu 47 de autoturisme la 1000 de locuitori. Dintre ţările comuniste europene, doar U.R.S.S. se clasa mai rău, cu doar 45 de autoturisme la 1000 de locuitori. Iată mai jos topul 3 şi clasara altor ţări comuniste europene luând în considerare acest indicator:
1. Luxemburg 455;
2. Elveţia 424;
3. Germania 420;
...
17. Ungaria 169;
...
19. Cehoslovacia 138;
20. Bulgaria 137;
21. Iugoslavia 131;
22. Polonia 119 [2].

[1][2] Constantin Grigorescu (coord.), Nivelul dezvoltării economico-sociale a României în contextul european : 1989, Bucureşti, Editura Expert, 1993, p. 173, 187.