miercuri, 31 iulie 2013

Coeficientul de îndrăzneală

Pentru producerea energiei electrice cu ajutorul apei se realizează o serie de amenajări hidroenergetice, precum barajul, lacul de acumulare şi centrala hidroelectrică. În funcţie de condiţiile din teren, dar şi de necesităţile şi posibilităţile economice, amenajările hidroenergetice pot necesita eforturi considerabile, dar pot genera şi rezultate pe măsură, nu doar la nivel economic sau care ţin de capacitatea de producere a energiei electrice, ci pot constitui şi adevărate realizări tehnice. În acest sens, în cazul barajelor, există un parametru numit ,,coeficientul de îndrăzneală”, care reprezintă raportul dintre produsul pătratelor lungimii la coronament şi al înălţimii şi volumul barajului (LxLxHxH/V) [1]. Practic, coeficientul de îndrăzneală spune atât de multe despre formula inedită găsită de proiectanţii şi constructorii amenajării hidroenergetice respective, încât el reprezintă în sine un compliment adresat acestora. În România, în perioada comunistă, cele mai bune coeficiente de îndrăzneală le-au atins Barajul Paltinu, pe râul Doftana (9,0) şi Barajul Drăgan, aflat la confluenţa râului Crişul Repede cu Drăgan (5,88) [2].

Barajul Paltinu



[1]  Grigor Pop, România. Geografie hidroenergetică, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 1996, p. 173.
[2] Grigor Pop, România. Geografie hidroenergetică, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 1996, p. 116, 173;http://www.hidroconstructia.com/dyn/2pub/proiecte_det.php?id=43&pg=.
Sursa pentru imagine: http://www.baraje.go.ro/baraje/arc/paltinu.htm.

joi, 18 iulie 2013

miercuri, 17 iulie 2013

Acelaşi scenariu, un alt interpret

Acelaşi scenariu: se întrerupe activitatea economică, se abandonează, se demolează parţial, se recuperează materialele ce se pot valorifica facil, restul se redă naturii fără nicio problemă - în timp ce istorii şi memorii întregi se pierd, aşteptând câţiva zeci de ani pentru a fi în mod miraculos, redescoperite şi reconstituite, în loc să fie cercetate acum in situ.
Revin cu această fixaţie de a impulsiona cercetarea siturilor industriale acum cât se mai găsesc, fiindcă prea des se vede acelaşi scenariu: se întrerupe activitatea economică, se abandonează...


Acelaşi scenariu, un alt interpret, de data aceasta Fabrica de zahăr Bucecea, cândva o fabrică de zahăr cu tradiţie şi ruinele sale din 2010 aşa cum se regăsesc în mai multe clipuri video de pe You Tube. Ce a mai rămas din întreprinderea industrială Bucecea este folosit pe post de setting pentru o partidă de airsoft.



vineri, 12 iulie 2013

,,Ada Kaleh. Insula din suflet" - expoziţie la M.Ţ.R.

În perioada 2 şi 28 iulie 2013 la Muzeul Ţăranului Român (M.Ţ.R.) este deschisă publicului expoziţia ,,Ada Kaleh. Insula din suflet" ca o continuare la mini-expoziţia organizată la Târgul de Carte ,,Gaudeamus”, anul trecut, dedicată aceluiaşi subiect (şi cu acelaşi titlu). Ada Kaleh a fost o insulă acoperită de ape în 1971 pentru a se crea pe locul ei şi al mai multor localităţi româneşti şi iugoslave un lac de acumulare şi un baraj pentru Hidrocentrala ,,Porţile de Fier", construită în parteneriat cu Iugoslavia, ca obiectiv industrial energetic principal (începând cu 1964 sub forma unui acord scris, dar cu intenţii mai timpurii şi ulterior cu un mare volum de muncă şi investiţii). Expoziţia este interesantă, adună mai multe obiecte originale ale comunităţi ce a locuit pe insula Ada Kaleh (150 de familii), cărţi poştale din colecţia Bibliotecii Naţionale a României, decupaje de text şi imagini descriptive ale insulei din revistele vremii, picturi ale lui Mircea Olarian (1936) reprezentând diferite peisaje ale insulei şi mai multe fotografii interesante din epocă. La finalul expoziţiei te poţi declara mulţumit de ceea ce ai văzut, iar singurul neajuns cognitiv este că ai fi vrut mai mult. Din acest punct de vedere expoziţia de la M.Ţ.R. şi-a atins intenţia de a rememora imaginea insulei Ada Kaleh, de a face publicul să fie conştient că a existat o astfel de insulă, dar şi o comunitate aparte, majoritar turcă şi mai ales de a determina publicul vizitator de a descoperi cât mai multe despre această parte din istoria României mai puţin cunoscută.

marți, 9 iulie 2013

Întreprinderea de legume şi fructe Tulcea

Întreprinderea de legume şi fructe (I.L.F.) Tulcea a fost o întreprindere ce făcea parte din ramura industriei alimentare. I.L.F. se ocupa de organizarea centrelor de producţie, valorificare şi industrializare primară a fructelor şi legumelor, prin trimiterea în teritoriu de specialişti horticultori, introducerea unor tehnologii şi metode noi care să îmbunătăţească producţia, prin organizarea de sere şi solarii. În cazul I.L.F. Tulcea, materia primă provenea din localităţi precum Babadag, Măcin, dar şi din fermele din împrejurimea Tulcei. Legumele şi fructele colectate de I.L.F. erau disponibile direct populaţiei spre cumpărare în magazine sau indirect prin achiziţionarea de conserve de fructe şi legume, unul din beneficiarii activităţii I.L.F. Tulcea fiind Întreprinderea de conserve şi legume ,,Dunărea" Tulcea.

luni, 8 iulie 2013

Decalajele industriale în Transilvania în perioada 1970-1990



Pentru a stabili dacă au existat decalaje în dezvoltarea industrială a judeţelor din Transilvania în perioada 1970-1990, ne vom ajuta de comparaţia a doi indicatori ai dezvoltării industriale: numărul mediu de salariaţi industriali şi numărul de întreprinderi industriale (date statistice din ,,Anuarul statistic al României din 1991).
Mai întâi superlativele industrializării în Transilvania ne arată că judeţul Braşov a fost cel mai industrializat judeţ sub aspectul indicatorului ,,numărul mediu al salariaţilor industriali” în perioada 1970-1990, în timp ce din punct de vedere al numărului de întreprinderi industriale, judeţul Cluj era cel mai important în aceeaşi perioadă. La polul opus s-au aflat judeţele Sălaj şi Bistriţa-Năsăud.
Ca date statistice generale menţionăm că în 1970 au fost în medie 54606,6 salariaţi industriali per judeţ în Transilvania şi 45,1 întreprinderi industriale; în 1980 82244,9 şi 46,3; în 1990 92212,4 şi 56,3. Mediile din 1990 faţă de 1980 ne arată o corelare între creşterea mediei numărului mediu de salariaţi industriali per judeţ (aproximativ cu 10.000) şi creşterea mediei numărului de întreprinderi industriale per judeţ (cu 10). Nu acelaşi lucru se remarcă în 1980 faţă de 1970, când la o creştere relativ insignifiantă de 1,2 a mediei numărului de întreprinderi industriale per judeţ, se alătură o creştere spectaculoasă de aproximativ 28.000 de salariaţi industriali (număr mediu). Rezultatul a fost atins în urma creşterii indicatorului respectiv pentru toate judeţele, inclusiv la cele cu un număr relativ mic de salariaţi industriali precum Bistriţa-Năsăud (de 2,71 ori în 1980 faţă de 1970), Sălaj (de 2,68 ori) şi Covasna (de 1,91 ori).
Judeţul Braşov se evidenţiază cu o creştere de peste 60.000 de salariaţi industriali (număr mediu) în 1980 faţă de 1970, doar această creştere singură fiind superioară indicatorului respectiv în anul 1980 în 4 dintre cele 10 judeţe transilvănene în analiză (Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Covasna şi Harghita). Judeţul Braşov avea în 1970 un număr mediu de salariaţi industriali de peste 15 ori mai mare decât cel mai slab judeţ la acest capitol, Sălaj. În 1980 decalajul dintre aceleaşi judeţe aproape că s-a înjumătăţit (de peste 8 ori), iar în 1990 asistăm la o nouă înjumătăţire (de peste 4 ori), pe fondul creşterii constante a număr mediu de salariaţi industriali din Sălaj, în timp ce cel din Braşov, după creşterea din 1980 faţă de 1970, înregistra în anul 1990 o scădere simţitoare de peste 13.000 (de la 181.215 la 168.069).
În ceea ce priveşte numărul întreprinderilor industriale, diferenţa între judeţul Cluj şi Bistriţa-Năsăud (extremele la acest indicator) era în 1970 de 6,5 ori mai mare pentru cel dintâi, în 1980 Clujul se compara cu Sălajul (doar 20 de întreprinderi industriale faţă de 71 câte avea Clujul) el având de peste 3,5 ori mai multe întreprinderi industriale, ecart redus în 1990, la de 2,39 ori mai multe întreprinderi industriale în favoarea Clujului.
În concluzie, se constată că au existat decalaje ale dezvoltării industriale în Transilvania. Cele mai importante judeţe din Transilvania între 1970 şi 1990 pentru industria românească erau Clujul şi Braşovul, iar cele mai puţin importante, Sălajul şi Bistriţa-Năsăud. Concluzia se sprijină doar pe datele statistice referitoare la numărul mediu al salariaţilor industriali şi numărul întreprinderilor industriale. Alţi factori ce ar fi implicaţi în analiză pot să nu modifice concluziile, dar cu siguranţă că ar releva şi alte aspecte interesante ale decalajelor din cadrul celei mai industrializate regiuni istorice româneşti, Transilvania.

luni, 1 iulie 2013

Numărul mediu al salariaţilor industriali din România în perioada 1970-1990

Cel mai mic număr mediu de salariaţi industriali din România în perioada 1970-1990 a fost înregistrat în regiunea istorică Dobrogea (51706, 91122 şi 105328), iar cel mai mare în Transilvania (474219, 715617 şi 809323). Cea mai mare creştere a numărul mediu de salariaţi industriali pe regiuni istorice a fost înregistrată în 1980 faţă de 1970 în Transilvania. În 1990 se observă o uşoară scădere a indicatorului industrializării în analiză, în Bucureşti şi Banat, în timp ce în restul ţării se observă o creştere de la decadă la decadă, conformă şi cu creşterea numărului de întreprinderi în perioada 1970-1990.