joi, 28 februarie 2013

Industria lemnului - imagini cu unităţi industriale

Combinatul de industrializare a lemnului Bacău - imagine de ansamblu foarte interesantă şi destul de rară
Combinatul de industrializare a lemnului Gherla
Combinatul de exploatare şi industrializare a lemnului Caransebeş

miercuri, 27 februarie 2013

Cariere din Regiunea Iaşi (1964)


Cariere pentru calcare : Bârnovei, Floreşti, Ipatele, Pădurea Mustaţă, Păun, Pocreaca, Scheia, Schitu Duca, Vârâţi, Zupăita.
Cariere de gresii : Cătălina, Deleni, Stroeşti, Tăcuta.
Cariere de argile : Abator Iaşi (la periferia oraşului), Bucium, Ciurea, Tomeşti, Vaslui (în sudul oraşului).
Cariere pentru nisipuri : Albiţa, Bârlad, Păun-Catarg.
Cariere pentru pietrişuri : Lespezi, Zorleni.

Sursa: Gogu Pîrvu, Carierele din R.P.R., Bucureşti, 1964, p. 240-249.

marți, 26 februarie 2013

Cutii de chibrituri fabricate la C.P.L. Brăila

Cutiile de chibrituri fabricate la Combinatul de prelucrare a lemnului Brăila conţineau 50 de chibrituri
Sursa imaginii :
http://www.facebook.com/photo.php?fbid=556249227727326&set=a.120870844598502.17124.119322554753331&type=1&permPage=1



























































duminică, 24 februarie 2013

Kombinat

Bruno Andreşoiu, Augustin Ioan, Anca Nicoleta Oţoiu, Liviu Chelcea, Gabriel Simion, Kombinat. Ruine industriale ale Epocii de Aur, Bucureşti, Igloo, 2007, 176 p.

Kombinat este un album fotografic[1] însoţit de câteva texte care nu te lasă indiferent. Igloo cred că şi-a atins scopul cu această carte, care este o iniţiativă lăudabilă.
Sunt câteva idei în textul cărţii, care însă nu mi-au plăcut, altele din contră.
Nu mi-a plăcut să citesc formularea că ,,natura însăşi este de cele mai multe ori neputincioasă în faţa miilor de metri cubi de beton prost turnat [...]” (p. 8). Citind rândurile anterioare (şi alte referinţe din carte) ai putea crede că industrializarea a adus numai lucruri rele naturii şi omului, aşa cum se poate vedea în întreaga Românie (prin siturile industriale dezolante). Dar civilizaţia modernă de astăzi, capabilă să-şi dea seama de greşelile realizate în procesul industrializării este tocmai creaţia industrializării. Tot confortul, toată uşurinţa de a comunica şi toată diversitatea de produse şi de tehnologii din zilele noastre este tributară industrializării. S-au făcut greşeli peste tot în industrializare, la fel şi în România, mai multe aici şi din pricina ideologiei comuniste (evident nu doar la noi).
Dar impresia falsă că tot ce a fost creat în comunism a fost greşit (p. 9) este la rândul ei greşită. Pentru unele ramuri industriale, tocmai acei ,,monştrii” industriali, combinatele între altele, nu reprezentau decât una dintre cele mai eficiente metode de a funcţiona, dincolo de ideologie. S-a greşit de multe ori în amplasarea unor obiective industriale (chiar dacă toate aveau o motivare mai mult sau mai puţin ştiinţifică), şi în multiplicarea unor tipuri de obiective industriale, în forţarea industrializării peste necesităţile reale ale populaţiei şi economiei. S-a încercat restrângerea unor decalaje economice şi s-a realizat prea puţin, pentru ca în final în anii 1980 tot efortul industrializării să fie treptat diluat, iar în anii 1990, să asistăm la o adâncire a declinului. Pendulând între nostalgie şi noile priorităţi economice, industrializarea, lăudată şi înfierată, a avut de suferit după 1989 tocmai prin lipsa de consistenţă a acţiunilor. Nu este un blestem, a fost şi este lipsa, care pare să creeze de decenii un obicei, oamenilor competenţi la locul potrivit (directori de întreprinderi, miniştri); o criză a elitelor.
Atunci arhitectura industrială a adus ceva bun societăţii? În paginile 19 şi 20, se spune că arhitectura industrială nu aduce nimic bun nu doar societăţii, ci nici arhitecturii ca ştiinţă, că nu este onorabil pentru un arhitect să se dedice ei şi poate singurul lucru bun a fost că, în anii stalinismului, a fost refugiu pentru arhitecţi în faţa realismului socialist. O parte din arhitecţi nu ar fi de acord cu astfel de afirmaţii.
Tot despre arhitectura industrială, în special cea din anii 1960, se spune că ,,nu ştie să îmbătrânească. Ea decade, se prăbuşeşte, dar nu îmbătrâneşte” (p. 28). Arhitectura industrială din anii 1960 este reprezentată şi de barajul Bicaz şi altele ridicate, un exemplu la îndemână. Ele ştiu să îmbătrânească frumos fiindcă generaţiile viitoare au avut grijă de ele, peste ideologii, guverne şi politicieni. Dacă ar fi avut cine să administreze fabricile şi uzinele construite, înainte şi după 1989, o parte din arhitectura industrială de atunci ar fi îmbrăcat obiective industriale eficiente şi competitive, altele nici nu ar fi fost proiectate, darămite ridicate, iar unde deja ,,s-a păcătuit”, s-ar fi realizat o conversie cât mai potrivită necesităţilor zonale (pentru mediul înconjurător şi locuitori).
Mi-au plăcut multe idei prezentate în text, precum faptul că fostele fabrici şi uzine ridică probleme de administrare în noul context economic, că ,,adormirea” fabricilor şi uzinelor înseamnă la noi nu conservare, ci distrugere, că s-a greşit în alegerea unor amplasamente pentru obiectivele industriale construite.
Interesante sunt şi alte idei lansate : oraşul ca periferie în raport cu fabricile, în unele cazuri, la fel şi ideea că trebuie organizată ,,«salvarea» a ceea ce mai poate fi salvat”, dar nu sunt deloc de acord cu ideea că uzinele nu pot avea valoare de monument, că ele capătă valoare de patrimoniu doar ,,prin totalitatea amintirilor pe care ni le trezesc” (p. 95).
În concluzie, arhitectura industrială este un subiect care nu a stârnit prea mult interes comunităţii ştiinţifice, la fel şi dezindustrializarea (p. 146). România nu a fost industrializată la nivelul altor ţări, nici măcar în comparaţie cu fostele ,,ţări prietene” din timpul comunismului. Dar este surprinzător că (dez)industrializarea şi arhitectura industrială nu sunt aproape deloc studiate. Cu atât de multe (încă) situri industriale, dezinteresul comunităţii ştiinţifice este un afront adus chiar şi industrializării, exagerând puţin, este ca şi cum un arheolog aflat în Grecia sau Italia ar rămâne indiferent la importanţa siturilor arheologice locale. De aceea, Kombinat. Ruine industriale ale Epocii de Aur ar trebui să stârnească o dezbatere ştiinţifică pe măsura importanţei subiectului tratat. Altfel rămâne doar o iniţiativă (lăudabilă). 
[1] Fotografii realizate de Şerban Bonciocat.

marți, 19 februarie 2013

Întreprinderea minieră Anina - insignă cu prilejul a 180 de ani

Întreprinderea minieră Anina 1792-1972 180 de ani - insignă  : 180 de ani de exploatare, nu multe întreprinderi extractive se pot lăuda cu o astfel de performanţă

luni, 18 februarie 2013

Industria materialelor de construcţii : produse realizate în anii 1950


Industria materialelor de construcţii a cunoscut o dezvoltare importantă în anii 1950 pe fondul accelerării industrializării, în special a demarării planului decenal de electrificare (de exemplu, prin construcţia barajelor pentru hidrocentrale necesita cantităţi uriaşe de materiale de construcţii de la pământ şi anrocamente – procurate din zona viitoarei construcţii - şi până la ciment, azbociment şi alte produse asemănătoare).
Fabricile de prefabricate din R.P.R. s-au dezvoltat tot în această perioadă. În anii 1950 şi început de ani 1960, în această sub ramură industrială trebuie menţionate fabricile : ,,Progresul” Bucureşti (o unitate industrială importantă în acea vreme), Fabrica din Bucureşti (Militari), Fabrica de prefabricate Doaga, Fabricile de prefabricate din Craiova, Roman şi Braşov.
Materiale de construcţii din categoria prefabricatelor produse în acea perioadă : tuburi din beton armat precomprimat, elemente liniare din beton precomprimat, panouri mari, plăci de acoperiş din beton celular autoclavizat armat. Materialele de zidărie şi învelitori se realizau în fabrici de ţigle şi cărămizi, dar şi în alte unităţi industriale de tip nou : Fabrica de blocuri din beton cu diatomit Pătârlagele, Fabrica de cărămizi silico-calcare Doaga, Fabrica de materiale de construcţii Mureşeni (blocuri din beton cu granulit). În subramura materialelor izolatoare se realizau carton şi pânză asfaltată, vată minerală, vată de sticlă, produse din vată de sticlă, cărămizi din dialit. Tot în cadrul acestei ramuri industriale complexe, a materialelor de construcţii, intrau şi subramurile geamurilor (ondulate armate şi nearmate, ornamentate şi riglate, plane armate şi nearmate) şi cea a ceramicii fine pentru construcţii (obiecte sanitare ceramice şi materiale ceramice pentru placaje de pereţi şi pardoseli, în principal gresie şi faianţă, dar şi obiecte din porţelan). Toate aceste produse ale industriei materialelor de construcţii se realizau în diverse sortimente în funcţie de întrebuinţări.
Câteva date statistice :
Produs 1950 1955 1960 (cantitatea în mii tone)
Ciment 1028 1936 3054
Var 220 446 597
Prefabricate 8* 113 219
* pentru anul 1951
Produs 1950 1955 1960 (cantitatea în mii metri pătraţi)
Geamuri 6055 8094 18817
Produs 1950 1955 1962 (cantitatea în milioane buc.)
Materiale de zidărie 371 738 1152
Materiale de învelitori 134 140 273

Sursa : Vasile Malinschi, Roman Moldovan, Vasile Rausser (coord.), Industria Romîniei 1944-1964, Bucureşti, 1964, p. 633-681.

duminică, 17 februarie 2013

Ridicarea barajului Bicaz si a hidrocentralei de pe Bistriţa

Film documentar : Trei strigăte pe Bistriţa, despre ridicarea barajului Bicaz si a hidrocentralei de pe Bistriţa. Lăsând la o parte propaganda comunistă, lucrările pentru baraj şi hidrocentrală au necesitat un volum de muncă impresionant aşa cum reiese din secvenţele filmate pe parcursul lucrărilor din anii 1950 şi care au fost îmbinate în filmul documentar în regia lui Mircea Ilieşu, la puţin timp de la încheierea lucrărilor.

sâmbătă, 16 februarie 2013

Barajul Bicaz - carte poştală


O imagine emblematică pentru construcţia românească de baraje :  Barajul Bicaz, Carte poştală, Editura Sport-Turism, I.P. Sibiu
Sursa : Colecţia personală V.M.

vineri, 15 februarie 2013

Regionalizarea României

Regionalizarea României [1], adică împărţirea teritoriului în regiuni, a intrat în atenţia politicienilor în ultimii ani. Fie că sunt partide politice declarate de dreapta sau de stânga, partide aflate la putere sau în opoziţie, toate vor formarea regiunilor (şi respondenţii IRES erau în majoritate de acord). Poate că într-un final chiar se va realiza. Însă din dezbaterile de până acum, se pot identifica anumite obstacole în calea regionalizării : componenţa teritorială a regiunilor (în special legată de judeţele locuite majoritar de unguri), necesitatea revizuirii Constituţiei, şi altele probleme oarecum minore, precum alegerea guvernatorilor/preşedinţilor acestor viitoare regiuni, problemele birocratice generale. Motivele care au declanşat dezbaterile de reorganizare teritorială au fost cele legate de proasta administrare teritorială a ţării în actualul context – slaba atragere de investiţii şi fonduri europene, risipa banilor de la buget pentru administrarea atâtor unităţi administrativ-teritoriale (41 de judeţe plus municipiul Bucureşti) în condiţii de criză economică.
Dar împărţirea României pe judeţe este tradiţională şi nu a reprezentat un obstacol, nici înainte de chiar existenţa României (Ţara Românească şi Moldova), nici după Marea Unire (când s-au realăturat Basarabia, Bucovina şi Transilvania) şi nici pentru intrarea în NATO sau U.E. Problemele care au dus la intrarea în dezbatere a regionalizării ar putea fi rezolvate printr-o guvernare bună la nivel central, prin crearea unui cadru favorabil de dezvoltare, prin profesionalizare. S-a avansat şi ideea formării unor regiuni cu păstrarea judeţelor (împărţirea administrativ-teritorială asemănătoare cu cea din timpul regelui Carol al II-lea). Poate că ar fi o soluţie mai bună, un compromis. Altfel, judeţele sunt un element de identitate românească, precum limba română şi nu ar trebui desfiinţate. 

[1] Pentru regionalizarea din timpul regimului comunist : http://industrializarearomaniei.blogspot.ro/2009/05/impartirea-administrativ-teritoriala.html

marți, 12 februarie 2013

Cele mai importante întreprinderi din Regiunea Maramureş - 1960

Uzina electrică ,,Vasile Roaită” Baia Mare
Uzina mecanică de maşini şi utilaj minier Baia Mare
Uzina chimico-metalurgică Baia Mare (producea în special cupru)
Fabrica de marmeladă şi conserve din fructe ,,Agrofruct” Baia Mare
Fabrica de produse lactate Baia Mare
Flotaţia Baia Mare
Întreprinderea locală ,,Cloşca” Baia Mare
Fabrica de cărămizi Baia Mare
Întreprinderea poligrafică Baia Mare
Uzina ,,1 Septembrie” Satu Mare
Fabrica de dantele ,,Solidaritatea” Satu Mare
Uzina de utilaj minier ,,Unio” Satu Mare
Fabrica de confecţii ,,Mondiala” Satu Mare
,,Întreprinderea textilă ardeleană Satu Mare
Întreprinderea locală ,,Arta lemnului” Satu Mare
Fabrica de cărămizi Satu Mare
Întreprinderea poligrafică Satu Mare
Întreprinderea ,,Drum Nou” Satu Mare (producea meşină [1])
Uzina electrică Sighet
Complexul de industrializare a lemnului Sighet
Fabrica de mobilă curbată ,,Alexandru Tamaş” Sighet
Fabrica de tricotaje Sighet
Întreprinderea poligrafică Sighet
Fabrica de cherestea Borşa
Flotaţia Baia-Borşa
Fabrica de cherestea Vişăul-de-Sus
Fabrica de alcaloizi Vişăul-de-Sus [2]
Fabrica de ulei ,,Ardealul” Carei
Fabrica de cărămizi Carei
Fabrica de cherestea Tăuţii-de-Sus
Fabrica de cherestea Bixad
Uzina de cianuraţie Săsar
Flotaţia Baia-Sprie
Flotaţia Cavnic
Uzina ,,1 Mai” Ferneziu (producea în special plumb)
Fabrica de sticlă Poiana Codrului
Industria extractivă era formată din mai multe mine şi cariere pentru extragerea cărbunilor (ligniţi), minereurilor neferoase (minereuri auro-argintifere, cuprifere şi complexe); piatră de construcţii şi calcare.

[1] Meşina este o piele de oaie sau de capră tăbăcită, folosită pentru articole de marochinărie, încălţăminte şi alte produse (http://dexonline.ro/definitie/mesina).
[2] Alcaloidul este o substanţă organică de origine vegetală sau obţinută sintetic, toxică, folosită în industria coloranţilor şi în cea a medicamentelor (http://dexonline.ro/definitie/alcaloid).

Sursa : Monografia geografică a Republicii Populare Romîne, vol. 2, partea a II-a, Bucureşti, 1963, p. 769-782.

luni, 11 februarie 2013

Primul zbor al avionului IAR 99 (1985) - plachetă


Plachetă Primul zbor al avionului IAR 99
Întreprinderea de avioane Craiova, din cadrul Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini a realizat avionul IAR 99
Sursa : Colecţia personală Eugen Mirel.

duminică, 10 februarie 2013

Ponderea judeţelor în obţinerea unor produse din lemn în anul 1975

Cele mai importante trei judeţe din R.S.R. pentru producerea de cherestea erau : judeţul Suceava cu 16,4%, judeţul Neamţ cu 10,6% şi judeţul Argeş 8,4%. Pentru producţia de placaj contribuţia cea mai mare la producţia totală era din partea judeţelor Alba cu 14%, Gorj cu 11% şi Suceava cu 8,4%. Furnirele estetice se realizau în puţine judeţe, în raport cu cheresteaua sau PAL-ul. Judeţele Constanţa (18,6%), Vâlcea (16,2%) şi Mehedinţi (14,2%) erau primele producătoare de furnire estetice din ţară. PAL-ul (plăcile aglomerate), se realizau mai ales în Suceava (15,4%), Brăila (14,3%) şi Caraş-Severin (11,6%), iar PFL-ul (plăcile fibrolemnoase) se fabricau în doar 6 judeţe, Alba cu cele 30,4% fiind cel mai reprezentativ, urmat de Bacău cu 21,4% şi Suceava cu 17,1%. Producţia de mobilă se realiza în anul 1975 în toate judeţele din R.S.R. În ponderea producţiei de mobilă la nivel naţional, conducea municipiul Bucureşti cu 10,3%, iar dintre judeţe, cele mai reprezentative erau Mureş (7,5%), Suceava (5,7%) şi Cluj (5,4%) [1]. Prezenţa importantă şi constantă a judeţului Suceava în producţia diferitelor produse din lemn era datorată gradului mare de împădurire al judeţului. De fapt Suceava era judeţul cu cel mai mare fond forestier din ţară în 1975. Alte judeţe cu un grad mare de împădurire a teritoriului erau Caraş-Severin, Hunedoara şi Argeş [2].

[1] Vasile Rausser (coord.), Repartizarea teritorială a industriei, Bucureşti, 1977, p. 281.
[2] Ibidem, p. 272.