marți, 30 octombrie 2012

luni, 29 octombrie 2012

Dacia 1100 : secvenţe din ,,filmul” procesului tehnologic

,,Caroseria maşinii poposeşte demontată în hala monobloc. Motostivuitoarele aeriene, benzi transportoare şi monoraiuri poartă piesele printr-un întreg «labirint» de operaţii de montaj, din care caroseria iese gata confecţionată. Se transportă apoi la vopsitorie. Notăm că toate instalaţiile vopsitoriei se află în stare de funcţionare. Un transbordor pivotant împinge caroseria spre instalaţiile şi aparaturile moderne ale vopsitoriei. Au loc aici un şir de operaţii de vopsire, pînă se ajunge la culoare definitivă. Caroseriei i se adaugă apoi tapiţeria, roţile, motorul şi subansamblele lui. Automobilul, gata montat, este introdus în camera de verificare a etanşeităţii. Spre el se îndreaptă jeturi puternice de apă. Aşa se constată dacă în interior nu pătrund apa şi praful. După aceea, pe roţile ei, limuzina se îndreaptă grăbită spre pista de încercare (şi ea terminată prevăzută cu toate formele de relief)”.

Sursa : ,,Scînteia”, nr. 7747, 28 iunie 1968, p. 1.

duminică, 28 octombrie 2012

,,În curînd pe şosele autoturismul «Dacia 1100»”

La 28 iunie 1968 apărea pe prima pagină a ziarului ,,Scînteia” (nr. 7747), un articol cu titlul de mai sus care vestea o realizare deosebită a industriei româneşti, în colaborare cu cea franceză. În urma acestei colaborări, la 3 august 1968, în România apărea primul automobil de fabricaţie autohtonă, Dacia 1100 (văr cu Renault 8). Data de 1 iulie menţionată în text era cea la care s-au efectuat primele teste cu Dacia şi nu când începea producţia, căci producţia de masă, după prezentarea primului automobil românesc la 3 august 1968, avea să fie deschisă peste câteva zile,  la 20 august 1968 [1]

,,Am vizitat zilele acestea şantierul Uzinei de autoturisme de la Colibaşi, lîngă Piteşti. Pregătirile pentru premiera autoturismului «Dacia 1100», cum va fi denumită limuzina (sic!), cresc în intensitate. Este şi firesc : pe baza angajamentului luat de constructori la 1 iulie a.c. uzina de autoturisme româneşti urmează să primească «botezul» producţiei, să intre în funcţiune.
[...]
După cum s-a mai anunţat, pînă la sfîrşitul acestui an se vor realiza primele 2000 de autoturisme din ansamble şi subansamble livrate de uzina «Renault». În dreptul nostru se află depozitate primele 100 de containere cu piese. Cîteva din ele au fost golite, piesele fiind introduse pe banda de montaj.
[...]
Cine sînt cei care vor lucra în prima uzină de autoturisme româneşti? Multe sute dintre cadrele uzinei şi-au desăvîrşit pregătirea în diferite şcoli profesionale, cît şi la uzina «Renault» din Franţa. Întreprinderea vecină – de piese auto – a dat un sprijin serios tinerei uzine de autoturisme. Aici au fost calificaţi sute de muncitori care vor completa nucleul de cadre de bază al uzinei.
[...]
Uzina de autoturisme de la Colibaşi va colabora cu un mare număr de întreprinderi din ţară în scopul fabricării de produse competitive, atît pe piaţa internă, cît şi pe cea externă. Ea va atinge capacitatea proiectată de producţie, de 40000 de autoturisme pe an, în 1972, după asimilarea pe faze a motorului, a caroseriei, a dispozitivelor electrice” [2].

Din citatele de mai sus, reproduse din articolul semnat de Gh. Cîrstea, se observă preocuparea de a aminti că maşina sau limuzina cum este ea menţionată în text (în fapt o berlină de 5 locuri), era rezultatul colaborării dintre mai multe uzine româneşti (Piteşti, Colibaşi etc.) şi Uzina (compania) Renault, care furniza piesele şi experienţa necesară acestei premiere româneşti : primul automobil de producţie proprie. Colaborarea româno-franceză era încă o dată subliniată prin menţionarea că muncitorii români au fost instruiţi parţial la Renault, pentru a asimila cât mai repede şi fidel know-how-ul minim necesar.

Pentru o imagine cu Dacia 1100 în momentul în care Nicolae Ceauşescu se află la volanul acesteia (în cadrul unei vizite de lucru) a se vizualiza aici :
Imagini cu o machetă Daciei 1100:

[2] Sursa pentru citate : ,,Scînteia”, nr. 7747, 28 iunie 1968, p. 1.

sâmbătă, 27 octombrie 2012

Fabrica ,,11 Iunie” Galaţi – produse realizate (1968)

Fabrica ,,11 Iunie” Galaţi producea catarame, capse, şine de serviete, închizători butoni, rame de poşete şi port-farduri, broaşte de geamantane sau de serviete şi alte accesorii metalice pentru marochinărie. O altă gamă de produse realizate la fabrica amintită din Galaţi era şi cea reprezentată de mobilierul tehnologic destinat întreprinderilor industriei uşoare : containere şi cărucioare de diverse tipuri, mese de lucru pentru menghine, mese de control şi scaune rotative. Tot la ,,11 Iunie” se mai fabricau piese de mobilier pentru cantine, restaurante şi vestiare, articole de tâmplărie metalică pentru construcţii industriale : uşi şi ferestre metalice.

Sursa : ,,Scînteia”, nr. 7682, 23 aprilie 1968, p. 3.

joi, 25 octombrie 2012

Întreprinderea de produse chimice ,,Farmec" Cluj-Napoca

Întreprinderea de produse chimice ,,Farmec" Cluj-Napoca
Sursa imaginii :
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.463521123666804.108735.119322554753331&type=1
Pentru o listă cu o mare parte din întreprinderile clujene (anii 1980) se poate accesa : http://industrializarearomaniei.blogspot.ro/2010/05/judetul-cluj-industria-la-inceput-de.html

luni, 15 octombrie 2012

Petrolul : acumularea interdependenţelor

Importanţa petrolului a fost recunoscută nu în puţine rânduri încă din prima jumătate de secol 20. Mai mult, se conştientizau şi interdependenţele create în economie şi în întreaga societate prin utilizarea calităţilor petrolului (de a fi combustibil în transporturi, materie primă în industrie, contributor indirect la prosperitatea agriculturii prin intermediul îngrăşămintelor chimice etc.). Pentru ilustrare redăm un pasaj dintr-un text din perioada menţionată, chiar din timpul celui de-al doilea război mondial :

,,Rolul petrolului în tehnica modernă este atât de covârşitor încât cu greu ne putem închipui ce s’ar întâmpla dacă milioanele de motoare care se găsesc în mişcare pe pământ, în aer sau în apă, ar fi dintr’odată lipsite de acest preţios generator de energie.
În secolul acesta care poate fi considerat ca secolul motorizărei şi al iuţelei, petrolul constituie unul din elementele esenţiale ale puterei şi independenţei economice atât în timp de pace, cât şi în timp de războiu” (V. Cerchez, Tehnologia petrolului, vol. 1, Bucureşti, 1943, p. 16).

Ulterior, în perioada 1947-1989, industria petrolului a cunoscut o dezvoltare accentuată, în special în sectorul rafinării şi petrochimiei (rafinării de petrol, combinate petrochimice, în unele cazuri ele fiind integrate în cadrul aceluiaşi ansamblu ca de exemplu la Năvodari sau Teleajen), în sectorul extracţiei (cea mai mare producţie de ţiţei a fost atinsă în 1976, cea mai adâncă sondă săpată a trecut de 7 kilometri adâncime, zăcăminte de ţiţei au fost extrase şi din platoul continental al Mării Negre), dar şi în cel al distribuirii de produse petroliere, punându-se bazele unei reţele de staţii de distribuţie a carburanţilor. Dezvoltarea industriei petroliere între 1947-1989 a cunoscut excese şi limitări, dar a contribuit şi la dezvoltarea economică a României, totul în timp ce interdependenţele economice create de ţiţei s-au accentuat pe măsură.

duminică, 14 octombrie 2012

Deutsches Technikmuseum - un model

Deutsches Technikmuseum - un model de muzeu dedicat istoriei ştiinţei şi tehnicii

Stiftung Deutsches Technikmuseum Berlin este instituţia culturală (fundaţia) din Berlin care reuneşte mai multe complexuri muzeale cu activităţi specifice, dar şi de cercetare şi documentare. Dintre cele cinci părţi componente ale fundaţiei înfiinţate relativ recent, în 2001, Deutsches Technikmuseum (înfiinţat în 1982) este cea mai mare. 
Să nu ne gândim la o mare clădire când spunem ,,muzeu”, ci la un întreg amplasament muzeal. El este format din linii de cale ferată, mori de vânt şi de apă, un parc şi multe clădiri mai vechi sau mai noi (berărie veche cu utilajele necesare producerii berii în stare foarte bună de conservare). Clădirile muzeului adăpostesc numeroase exponate importante pentru istoria ştiinţei şi tehnicii germane şi mondiale. Trenuri şi locomotive, bărci, vapoare şi avioane, motoare şi alte utilaje şi instalaţii sunt bine conservate şi puse în valoare de muzeu. Să nu ne gândim la panouri întregi (cu termeni tehnici) care trebuiesc citite la fiecare exponat pentru a înţelege cât de cât ceva. Cuvântul care poate caracteriza cel mai bine muzeul este ,,interactivitatea”. Publicul vizitator poate urmări şi contribui la realizarea unor experimente care îi uşurează vizitatorului pătrunderea în această lume a ştiinţei şi tehnicii, nu întocmai facil. Vizitatorul poate să înţeleagă mai bine cum funcţionează diferitele cuceriri ale ştiinţei moderne şi mai ales cum a fost posibilă realizarea lor, prin straturi de acumulări de invenţii şi tehnologii. 
Întreg discursul muzeistic de la Deutsches Technikmuseum nu poate decât răsplăti deplin vizitatorul care-i trece pragul, şi care uimit de ceea ce vede nu-şi poate promite decât că va reveni curând. 

Despre  Deutsches Technikmuseum Berlin :
http://www.rbb-online.de/heimatjournal/archiv/heimatjournal_vom0/ulli_zelle_ist_in.html

A se vedea şi experienţa grecească, care ar servi bine unui muzeu de profil românesc. Până atunci ne mulţumim doar cu exponatele preţioase de la Muzeul Tehnic ,,Dimitrie Leonida” din Bucureşti (cel puţin în Bucureşti), expuse din păcate într-un mod puţin onorabil (pentru ceea ce reprezintă).