vineri, 27 aprilie 2012

Produse realizate la Întreprinderea ,,Industria Sîrmei” Câmpia-Turzii (ISCT) - 1958

Conform cu împărţirea administrativ-teritorială în vigoare în anul menţionat, ,,Industria Sîrmei” Câmpia-Turzii (ISCT) se afla în Raionul Turda, din Regiunea Cluj. Întreprinderea înfiinţată în 1920, a fost naţionalizată în 1948, iar ulterior a beneficiat de o dezvoltare importantă a activităţii industriale. Ca urmare a acestei dezvoltări, ,,Industria Sîrmei” a ajuns să realizeze o gamă variată de produse industriale. Am să prezint produsele industriale realizate de ,,Industria Sîrmei” Câmpia-Turzii la nivelul anului 1958, aşa cum reiese dintr-un document de arhivă [1].
            Pentru necesităţile industriei constructoare de maşini, ,,Industria Sîrmei” era capabilă să producă oţelul de rulmenţi, bare trase de oţeluri aliate de construcţie, profil laminat pentru genţi auto, sârme pentru arcuri de supape, electrozi de sudură cu calităţi superioare, conductori electrici pentru carotaj şi prospecţiuni în industria petrolieră, profil rombic şi lat pentru construcţia de maşini şi utilaj agricol [2]. Pentru întreprinderile din industria uşoară, uzina din Câmpia-Turzii realiza sârmă pentru ace de tricotaj şi sârmă pentru cocleţi [3]. La ,,Industria Sîrmei” se fabricau şi conductori electrici, sârme de bobinaj profilate, conductori pentru radioficare şi televiziune, conductori bimetalice (fier şi cupru) şi alte produse utilizate în industria electrotehnică. O serie de produse speciale se realiza pentru necesităţile industriei de apărare : oţeluri carbon şi aliate de înaltă puritate, oţeluri speciale pentru industria aeronautică, sârmă de foarte înaltă rezistenţă, conductori telefonici de campanie (C.T.F. 7 şi C.T.F. 19) şi altele [4]. Multe dintre aceste produse industriale erau realizate pentru prima oară  în ţara noastră.
            În 1958, la uzina ,,Industria Sîrmei” erau în pregătire şi alte produse industriale spre a fi realizate (electrozi de sudură cu înveliş celulozic, electrozi de sudură pentru sudarea oţelurilor inoxidabile şi austenice manganoase, sârmă pentru beton precomprimat cu calităţi superioare etc.). De asemenea, uzina era angrenată şi în diverse proiecte mai complexe şi care necesitau cooperarea mai multor întreprinderi (realizarea locomotivei Diesel electrică, modernizarea încălzitului la vagoanele C.F.R., fabricarea de maşini agricole moderne etc.) [5].
            Aşa cum reiese din gama produselor industriale prezentate, ,,Industria Sîrmei” Câmpia-Turzii şi-a continuat tradiţia industrială şi a reuşit să devină încă din anii 1950 din ce în ce mai importantă pentru industria românească, prin interdependenţele create în industrie şi nu numai (a se vedea contribuţia la realizarea maşinilor şi utilajelor pentru agricultură).  

[1] S.A.N.I.C., fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, dosar 265/1958.
[2] S.A.N.I.C., fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, dosar 265/1958, f. 6, 7.
[3] Cocletul este un ochi de iţă la războiul de ţesut.
[4] S.A.N.I.C., fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, dosar 265/1958, f. 7.
[5] Ibid., f. 8.

luni, 23 aprilie 2012

Despre IndRo şi industriografie

Industriografia
Definesc industriografia ca ştiinţa care se ocupă cu studiul evoluţiei concepţiilor despre industrializare şi al scrierilor legate de industrializare. Industrializarea a fost definită, eu nu voi face decât să amintesc că ea este un proces complex, care poate transforma o ţară agrară într-una industrială, care poate oferi posibilitatea de a prelucra materiile prime prin metode şi procedee specifice, care în mod esenţial face trecerea de la munca manuală la cea mecanizată, automatizată.
Industrializarea în perioada comunistă 1947-1989
Procesul de industrializare în ţara noastră a început în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi s-a desfăşurat ulterior lent. Fără să-mi exprim adeziunea la ideologia comunistă, trebuie să spun că în timpul regimului comunist, ţara noastră a devenit o ţară industrială, chiar dacă acest fapt s-a realizat şi prin acumularea multor probleme. Ele au plecat de la bun început, chiar din modul în care ideologia comunistă considera industrializarea, cu principal efect că procesul de industrializare a fost grăbit, forţat, şi nu lăsat să se desfăşoare raţional, cumpătat. Încercarea de a recupera anumite decalaje e întotdeauna bună, dar nu uşoară, nici benefică dacă se face cu prea multe sacrificii. De aceea, problema este nu că regimul comunist a industrializat ţara (doar în parte adevărat, fiindcă o industrie semnificativă exista şi înainte de regimul comunist), ci că a industrializat-o forţat.
Industrializarea ca treaptă în cunoaşterea obiectivă a regimului comunist
Pentru că procesul de industrializare a cunoscut în istoria ţării noastre maxima dezvoltare în timpul regimului comunist, am ales această perioadă pentru cercetarea mea. Pentru industrializare, nu pentru regimul comunist. În sens invers, cunoscând procesul de industrializare, se pot deschide multe căi pentru cunoaşterea obiectivă a regimului comunist (şi nu mă refer doar din punct de vedere politic sau economic), şi nu aşa cum deseori este ea realizată, în alb şi negru. Cât despre segmentul temporal ales, am decis ca anul de început să fie 1947, fiindcă atunci a început regimul comunist oficial, prin declararea Republicii Populare Române, şi totodată a fost dat şi primul semnal mai important al unui nou mod de a gândi industrializarea (prin înfiinţarea oficiilor industriale).  
Dezindustrializarea ca metodă de recuperare a trecutului 
În plin proces de dezindustrializare, acum este ultima şansă pentru a studia cu mult mai bine decât peste zeci
de ani, modul în care procesul de industrializare s-a desfăşurat, acum cât mai există fabrici şi uzine in situ, şi nu în bunul obicei general, în a studia ceva trecut, mort, tocmai bun pentru a-ţi exprimi regretele fiindcă nu i-ai acordat atenţia cuvenită cât timp era viu. Şi poate că acum, când atâtea fabrici se dărâmă, şi încă multe altele sunt deja istorie, lumea în general, ar putea fi mult mai interesată de ceea ce a fost cândva, de subiectul industrializării. Poate că peste un timp, fostele fiare vechi vor fi văzute cu totul altfel, ca să nu mai spun că industrializarea, cel puţin în România în cei aproape 45 de ani de comunism, ca şi în alte ţări (fie şi necomuniste), a schimbat foarte mult întreaga societate. Sunt influenţe incontestabile şi asupra modului de viaţă. Avem astfel o motivaţie/obligaţie în plus să ştim cum a fost realizată industrializarea.
Pentru un proces de industrializare complex, un studiu de cercetare complex
Un studiu de cercetare complex necesar cunoaşterii procesului de industrializare este un studiu desfăşurat pe mai mulţi (zeci de) ani, în care pentru analiza informaţiilor colectate trebuie folosite cunoştinţe din cât mai multe şi mai variate ştiinţe. Cercetarea procesului de industrializare pe care o realizez eu îşi are rezultatele în parte diseminate prin intermediul acestui sait, blog numit http://industrializarearomaniei.blogspot.com/ (IndRo). Este numai una dintre căile de diseminare la care lucrez.

miercuri, 18 aprilie 2012

Ore de curs şi practică în învăţământul superior politehnic - imagini


Atelierele şcoală şi de prototipuri, Institutul Politehnic ,,Traian Vuia, Timişoara



Facultatea de electronică, Institutul politehnic din Cluj – oră de practică


Facultatea de electronică, Institutul Politehnic din Cluj – oră de curs



Facultatea de chimie, Institutul Politehnic Timişoara
 




































marți, 17 aprilie 2012

Tractoare utilizate în R.P.R. – anii 1950

IAR 22
IAR 23
Lanz
Deutz
Fordson
Skoda
Stz-Naty
U.2
Stalineţ
Ilie Pintilie
Eberhardt
Mars-Bacher
Rud-Sack
Wenschi

Sursa : Hotărîrea nr. 2790 din 1953 privind stabilirea preţurilor de vânzare cu ridicata pentru piesele de schimb pentru tractoare şi maşini agricole din sectorul agricol.

marți, 10 aprilie 2012

Indicativele de circulaţie din anul 1953

Conform Constituţiei din 24 septembrie 1952, R.P.R. era împărţită în 18 regiuni plus Bucureştiul [1]. Pentru fiecare dintre aceste unităţi administrativ-teritoriale exista un indicativ de circulaţie, după cum astăzi există de exemplu ,,TR” pentru judeţul Teleorman sau ,,TL” pentru judeţul Tulcea. Redau mai jos numele regiunilor şi indicativul de circulaţie corespunzător, aşa cum apar ele în Instrucţiunile pentru circulaţia pe drumurile publice (Nr.7 din 28 ianuarie 1953) :
Regiunea - Indicativul de circulaţie
Arad – Ar
Bacău –Bc
Baia Mare – B.Mr.
Bârlad – Bd.
Bucureşti – R.B. (regiunea Bucureşti)
Cluj – Clj.
Constanţa – Cţa.
Craiova – Cv.
Galaţi – Gl.
Hunedoara – Dv. (de la Deva, indicativul era preluat din abrevierea numelui reşedinţei de judeţ, mai puţin în cazul regiunii Bucureşti, pentru a se evita confuzia cu numele capitalei)
Iaşi – Iş.
Oradea – Ord.
Piteşti – Ptş.
Ploeşti – Pl. (nu era încă în vigoarea ortografierea ,,Ploieşti”, ci se păstra denumirea veche)
Stalin – O.S. (adică Regiunea Stalin, iar O.S. vine de la Oraşul Stalin) [2]
Suceava – Sv.
Timişoara – Tmş.
Regiunea Autonomă Maghiară – Tg.M.
Bucureşti – B.

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Henri Catargi, ,,Şantier naval”

Henri Catargi (1894-1974) a fost un pictor bucureştean recunoscut pentru lucrările sale încă din timpul vieţii, atât înainte, cât şi după cel de-al doilea război mondial [1]. Creaţiile sale în timpul comunismului sunt în ton şi cu evoluţia economică a ţării, cu dezvoltarea procesului de industrializare. Catargi pictează ,,Cazangerie la Griviţa Roşie”, ,,Oţelari”, ,,Ţărancă”, ,,Muncitor” sau ,,Şantier naval” [2]. Ultimele două creaţii au fost reprezentate şi într-o emisiune filatelică din 1973 numită Reproduceri de artă – munca, o emisiune de 6 mărci poştale cu un tiraj mare de 4 milioane de serii [3].  
 [1] Prima expoziţie personală a pictorul a fost la Paris în 1922 (Eliza Zdru, Vă mai amintiţi de... Henri Catargi, http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/retro/Va_mai_amintiti_de-_Henri_Catargi_0_414559187.html, 25-01-2011, 07-04-2012).
[2] Maria-Magdalena Crişan, Arte vizuale. Henri Catargi – demnitatea unei profesiuni, http://www.observatorcultural.ro/ARTE-VIZUALE.-Henri-H.-Catargi-demnitatea-unei-profesiuni*articleID_16611-articles_details.html, 30-11-2006, 07-04-2012.
[3] Alte mărci poştale din emisiune erau : Şantier – Marius Bunescu, Sudoriţe – Gh. Şaru, Muncitori – Al. Phoebus, Fata torcând – Nicolae Grigorescu. Valorile erau cuprinse între 20 de bani pentru Bunescu şi 6,80 de lei pentru Grigorescu (Manole Mircea Gheorghe, Catalogul timbrelor poştale, vol. II : 1948-1989, Bucureşti, 2008, p. 186).  
Sursa pentru marca poştală : Colecţia personală VM.

vineri, 6 aprilie 2012

Denumiri de întreprinderi schimbate în R.P.R. la moartea lui Stalin

La 5 martie 1953 murea Iosif Vissarionovici Stalin. Pentru statele comuniste aflate în sfera de influenţă a U.R.S.S., era un bun prilej pentru a-şi arăta recunoştinţa (ideologică) faţă de Stalin şi implicit faţă de sovietici. În R.P.R., regiunea Braşov purta deja numele ,,Stalin”, la fel şi oraşul Braşov [1]. Era un oraş şi o regiune cu o industrie dezvoltată şi deci era decizia cea mai bună pentru liderii comunişti români de a onora, în timpul vieţii, memoria lui Stalin, promotor al industrializării forţate (industrializarea era şi unul dintre pilonii de baza ai ideologiei şi economiei comuniste). Avea să se revină la denumirea de Braşov în 1960 [2]. Tot la nivel propagandistic se înscria şi o altă măsură, de la sfârşitul lunii martie a aceluiaşi an 1953, care de data aceasta încerca să păstreze memoria lui Stalin. Prin măsura luată, s-a hotărât ca două întreprinderi industriale să aibă denumiri modificate : Combinatul Poligrafic ,,Casa Scînteii” din Bucureşti şi Combinatul Chimic din regiunea Stalin care adăugau la denumirea lor, şi ,,I.V. Stalin”. Un act legislativ a stabilit această schimbare. Redau numele său întreg, fiindcă este ilustrativ : ,,Hotărîrea nr. 757 a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român şi a Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Române cu privire la eternizarea memoriei tovarăşului I.V. Stalin” [3]. Măsura luată prin actul legislativ menţionat era precedată de următoarea formulare : ,,Să se satisfacă dorinţa exprimată de oamenii muncii dela întreprinderile Combinatul Poligrafic «Casa Scînteii» şi Noile Uzine Chimice din Regiunea Stalin ca aceste întreprinderi să poarte numele lui I.V. Stalin” [3]. Justificarea prezentată trebuie tratată cu precauţie, mai degrabă era o formulare standard (diplomatică, de stat comunist satelit al U.R.S.S.), folosită de factorul legislativ al acelei epoci [4].  
 
[3] Hotărîrea nr. 757/30 martie 1953, în Colecţie de legi, decrete, hotărîri şi dispoziţii, 1953 : 1 martie-30 aprilie, Bucureşti, 1953, p. 284.
[4] O altă denumire de întreprindere schimbată tot prin propunerile venite de la muncitori (dar şi trecute prin cenzură) a fost : Termocentrala ,,Steaua Roşie” Sîngeorgiul
de Pădure (document de arhivă semnat de Comitetul de partid regional al Regiunii Autonomă Maghiară, Secţia Propagandă şi Agitaţie, 1954, vizualizabil aici pe sait
http://industrializarearomaniei.blogspot.com/2009/05/termocentrala-sangeorgiul-de-padure.html).

miercuri, 4 aprilie 2012

Bacău : Combinatul de prelucrare a lemnului

Prezint o carte poştală semililustrată din seria ,,60 de ani de la crearea Partidului Comunist Român 1921-1981”. Întregul poştal Bacău : Combinatul de prelucrare a lemnului, cod 0053/81, poartă pe faţă desenul mărcii poştale (30 de bani, PCR) – care asigură o concordanţă cu tema/seria cărţii poştale semiilustrate, informaţiile de identificare ale destinatarului şi expeditorului, cât şi o ilustraţie a unităţii industriale amintite. Cartea poştală semiilustrată a fost produsă la Întreprinderea poligrafică ,,Filaret” (IPF) şi avea preţul de vânzare de 30 de bani.
Bacău : Combinatul de prelucrare a lemnului
Sursa pentru o descriere bună a unei cărţi poştale semiilustrate : Marcel Dănescu, Filatelia de la A la Z, Bucureşti, 1987, p. 70.
Sursa pentru cartea poştală semililustrată : Colecţia personală VM. 

marți, 3 aprilie 2012

Compania română de transporturi aeriene – 1969

Înfiinţată în 1920 sub numele de ,,Compania Franco-Română de navigaţie Aeriană”, Tarom îşi prezenta superlativele la aproape cincizeci de ani de la înfiinţare, într-un material publicitar din epocă [1].
Asfel, în 1969, reţeaua de curse regulate însuma 35.000 de km, dintre care 8569 de km o reprezentau liniile interne, avioanele Tarom au parcurs 23 de milioane de km, transportând 800.000 de călători, dintre care 272.300 erau turişti transportaţi pe baza contractelor încheiate cu O.N.T. 
Tarom opera avioane JET BAC 1-11 cu 84 de locuri şi cu o viteză de croazieră de 850 km/oră (pentru zboruri internaţionale),  avioane turbopropulsoare cu 4 motoare IL-18 cu 100 de locuri şi o viteză de croazieră de 650 km/oră (pentru cursele charter), avioane bimotoare şi turbopropulsoare AN-24 cu 44 locuri şi avioane bimotoare IL-14 cu 36 de locuri (pentru rutele interne). În ceea ce priveşte aeroporturile civile folosite de Tarom, acestea erau de două tipuri : interne şi internaţionale, însemnând că aveau infrastructura necesară să găzduiască zborurile respective. Aeroporturile internaţionale ale ţării noastre în 1969 erau declarate următoarele : Bucureşti – Otopeni (Bucureşti-Băneasa era utilizat pentru rutele interne), Constanţa – Mihail Kogălniceanu şi Arad. Dintre acestea, cea mai bună infrastructură o avea aeroportul internaţional din Bucureşti, care putea fi folosit inclusiv de avioanele Concorde (necesitau o pistă de aterizare-decolare mărită şi cu rezistenţă asemenea).
 
[1] Apărut în ,,Almanahul Literar”, 1971, pagina I (Al. Danielopolu a realizat pagina dedicată Tarom). Îi mulţumesc lui Dan Tudoroiu pentru fotografia trimisă.