sâmbătă, 31 martie 2012

Tema industrializării în vizita de stat a lui Nicolae Ceauşescu în Coreea de Nord - imagini

Într-o vizită de stat din Coreea de Nord, în onoarea preşedintelui român, Kim Ir-sen a oferit un spectacol, o coregrafie asigurată de mii de oameni care au transmis câteva mesaje, printre ele legate şi de procesul de industrializare. Dintr-un scurt clip de pe you tube [1], am să prezint câteva printscreen-uri legate de tema industrializării.


   

vineri, 30 martie 2012

Preţurile unor produse petroliere - 26 iulie 1979

Preţurile cu amănuntul la benzine şi motorine dar şi la câteva dintre numeroasele produse petroliere derivate din data de 26 iulie 1979 :

Benzină COR 96-98 7,50 lei/litru
Benzină COR 88-90 6,80 lei/litru
Motorină auto 4,00 lei/litru
Combustibil lichid P 3,00 lei/litru
Combustibil lichid uşor pentru calorifer, tip 1 2000 lei/tonă
Combustibil lichid uşor pentru calorifer, tip 4 1300 lei/tonă
Uleiuri minerale neaditivate tip M 20 6,20 lei/litru
Uleiuri minerale neaditivate tip M 50 15,25 lei/litru
Uleiuri minerale aditivate Multigrade M 10 W/30 super 1 23,10 lei/litru
Uleiuri pentru transmisii tractoare T 75 EP 1 10,50 lei/litru
Ulei hidraulic tip HA 9 12,30 lei/litru
Uleiuri de vaselină pentru uz extern (cosmol) 14,00 lei/litru
Uleiuri de vaselină pentru uz intern (ulpar) 20,40 lei/litru
Gaze petroliere lichefiate în butelii de 12,5 kg 25,00 lei/buc.

Sursa : D.C.S. 277/25.07.1979, în Colecţia de legi şi decrete, vol. IV, Consiliul de Stat, Bucureşti, 1979, p. 279-295.

joi, 29 martie 2012

Aro-244 : descrierea constructivă

Automobilul de teren Aro-244 era destinat transportului de persoane şi mărfuri pe drumuri modernizate, neîntreţinute şi în teren. Automobilul avea dimensiunile 4033X1775X1878 mm, era dotat cu o suprastructură metalică şi oblon dublu spate rabatabil. Motorul Diesel care echipa Aro-244 era de tipul D.127 asigurând 65 CP şi o viteză maximă de 105 km/oră. Aro-244 avea dublă tracţiune, cutie de viteze complet sincronizată, 4 uşi laterale, 2 scaune faţă pentru conducător şi pasager (în loc de scaun pentru pasager putea fi comandată o bancă faţă cu 2 locuri), bancă spate transversală pentru 3 persoane, portbagaj spate cu o capacitate de 100-150 kg (sarcina utilă a automobilului era de 540 kg, iar greutatea proprie era de 1785 kg), oglindă retrovizoare interioară şi exterioară stânga (nu şi exterioară în partea dreaptă), instalaţie de încălzire, lampă de mers înapoi, priză electrică pentru remorcă, stingător de incendiu, trusă sanitară, 4 capace roţi şi 2 apărători de noroi. Consumul de combustibil era de 8,5-9 litri la 100 de km (într-o rulare cu viteza de 60 km/oră), în timp ce capacitatea rezervorului era de 95 de litri (cu viteza menţionată, autonomia era teoretic de peste 1100 km). Automobilul de teren tip Aro-244 echipat cu motor Diesel avea un preţ stabilit la 19 iunie 1980 de 110.000 lei bucata. 

Sursa : D.P. 137/19.06.1980, în Colecţia de legi şi decrete, vol. II, Consiliul de Stat, Bucureşti, 1980, p. 350-351.

miercuri, 28 martie 2012

Automobile din import - 1977

La data de 2 decembrie 1977 prin Decret Prezidenţial nr. 290 din 2 decembrie 1977 (funcţia de preşedinte în RSR a fost introdusă din 1974 şi era ocupată tot de Nicolae Ceauşescu), se stabileau preţurile cu amănuntul pentru două autoturisme ruseşti disponibile din import : Moskvici 1500 model 2140 care costa 76.500 lei şi Lada 1500 Vaz 2103 cu preţul de 89.500 lei (în preţ erau incluse şi prima de asigurare ADAS de 1680 lei şi taxa de garanţie de 600 lei) [1]. Descrierea automobilelor din cuprinsul anexei la decretul amintit :
Moskvici 1500 model 2140
,,Motor în 4 timpi, 4 cilindri, capacitatea cilindrică 1450 centimetri cubi, puterea 80 CP (SAE), viteza maximă 140 km/h, 5 locuri, două faruri dreptunghiulare, 2 ştergătoare parbriz, 4 capace la roţi, cric, scaune rabatabile, roată de rezervă, trusă cu scule, fără aparat de radio” [1].
Lada 1500 Vaz 2103
,,Motor în 4 timpi, 4 cilindri, capacitatea cilindrică 1450 centimetri cubi, puterea 81 CP (SAE), viteza maximă 150 km/h, tracţiunea cu diferenţial şi cardan [2], cu servo frînă, turometru, ceas electric, brichetă, lampă iluminat motor, lampă mers înapoi, lămpi avertizoare pe uşile din faţă, 4 uşi, 4 faruri rotunde, 5 locuri, 2 ştergătoare parbriz, 4 capace la roţi, cric, scaune rabatabile, covoare tip mochetă, roată de rezervă, trusă cu scule, fără aparat de radio” [1]. 
  
[1] D.P. 290/02.12.1977, în Colecţia de legi şi decrete, Consiliul de Stat, Bucureşti, 1977, vol. IV, p. 616-617.
[2] Sistem de suspensie sau de articulaţie, care permite mişcarea în toate sensurile (http://dexonline.ro/definitie/cardan).

marți, 27 martie 2012

Salon automobil

Salon automobil este o carte scrisă de Vasile Parizescu şi Victor Simtion apărută la Bucureşti în 1969. După cum menţionează autorii, prin intermediul cărţii era pentru prima oară în ţara noastră când se prezentau modele dintre cele mai cunoscute mărci de autoturisme şi autocamioane fabricate în lume [1]. De fapt, nu era pentru prima oară! Cu numai un an în urmă, poate de aceea le-a şi scăpat autorilor (deşi ne putem pune întrebarea, câte astfel de cărţi se publicau în România acelor vremuri?), apăruse cartea lui Ion Ghenea Stănescu intitulată Trăsura fără cai, în care se prezintă ultimele modele de maşini ale anilor 1960 [2]. În economia cărţii această precocupare, care este relatată/adusă la zi până în anul 1966, ocupă 15 pagini, restul cărţii (în total de peste 200 de pagini) fiind ocupat de istoria automobilului, după cum şi titlul ne sugerează. Cu alte cuvinte, după câte cunosc până acum, cartea Salon automobil  este prima care tratează în întregime noile modele de automobile (la nivelul acelor ani), dar este Trăsura fără cai, cartea care are întâietatea pentru această preocupare.
Revenind la cartea Salon automobil, pentru fiecare marcă de automobile se menţionau scurte informaţii istorice, se prezentau câteva modele de maşini, dintre cele mai noi la acea vreme, totul cu arătarea caracteristicilor tehnice şi uneori şi cu imagini ale automobilelor (autoturisme şi autocamioane). Printre automobilele prezentate [3], şi-au găsit locul şi două mărci româneşti de automobile : Uzina de automobile Piteşti – UAP – (cu primul model, Dacia 1100, apărut cu numai un an înainte de carte), şi Uzina de autocamioane Braşov – UAB – (de la care se prezintă modelul SR-114, din seria Bucegi, primul model, SR 101 fiind lansat cu ceva ani în urmă, în 1954). Reţin pentru prezentare câteva detalii tehnice din cele multe arătate în paginile cărţii. Astfel pentru Dacia 1100, ,,un sedan de cinci locuri şi patru uşi”, cu lungimea de 399,5 cm, lăţimea de 149 cm, înălţimea de 140,5 cm şi garda la sol de 12 cm, avem un motor plasat în spate cu 1108 centimetri cubi, patru cilindri, cutia de viteze cu patru etaje sincronizate, un levier de comandă centralizat, o capacitate a rezervorului de benzină de 38 de litri, cu un consum la 100 km de 6,8 litri, şi cu o viteza maximă de 135 km/oră. Sunt prezente cinci fotografii cu Dacia 1100, dintre care una este realizată având în spate Ateneul [4]. Pentru UAB, sunt enumerate modelele ,,SR-113, cu două osii şi tracţiunea pe roţile din spate, SR-114 cu dublă tracţiune şi derivatele : SR-115 autotractor cu şa, SR-116 autobasculantă şi autocisterna AC 302”. Cu specificaţii tehnice este însă doar modelul Bucegi SR-114. El era un autocamion pe două osii, cu o sarcină utilă [5] de 4000 kg, cu dimensiunile 661,5 cm lungimea, 242,5 cm lăţimea, 230 cm înălţimea, cu garda la sol de 27 cm, înzestrat cu un motor cu o capacitate cilindrică de 5030 centimetri cubi, opt cilindri, cutia de viteze cu 5 etaje, un levier (schimbătorul de viteze) de comandă central, capacitatea rezervoarelor de benzină era de 300 de litri, consumul la 100 de km era de 20 de litri de benzină, iar viteza maximă atinsă era de 85 km/oră. Specificaţiile tehnice ale SR-114 sunt completate cu o fotografie [6].
 
[1] Vasile Parizescu, Victor Simtion, Salon automobil, Bucureşti, 1969, p. 4.
[2] Ion Ghenea Stănescu, Trăsura fără cai. Din istoria automobilului, Bucureşti, 1968, p. 185-200.
[3] Automobilele prezentate şi care erau produse în ţări comuniste, pe lângă România, erau următoarele : Tatra, Praga, Skoda (Republica Socialistă Cehoslovacia), ZIL, ZAZ, GAZ, MZMA-Moskvici (U.R.S.S.), Zastava (Republica Socialistă Federativă Iugoslavia), IFA, Trabant (Republica Democrată Germană).
[4] Vasile Parizescu, Victor Simtion, op.cit., p. 133.
[5] Sarcina utilă înseamnă capacitatea de încărcare a şasiului fără masa platformei.
[6] Vasile Parizescu, Victor Simtion, op.cit., p. 178.

duminică, 25 martie 2012

Automobile româneşti – machete Aro şi Oltcit

Un loc important în cadrul realizărilor industriei de automobile româneşti din perioada comunistă l-au avut şi uzinele de automobile din Craiova şi Câmpulung Muscel, ultima fiind vecină în judeţul Argeş cu UAP (Uzina de automobile Piteşti). Şi uzina din Craiova, producătoare de automobile Oltcit împărtăşeşte un punct comun cu Dacia : producţia de automobile a fost rezultatul cooperării tot cu un partener francez, la fel de titrat ca şi Renault, şi anume Citroen. Parteneriatul se observă şi în denumirea mărcii de automobile : Olt, contribuţia românească în numele mărcii de automobile, vine cel mai probabil din prescurtarea Olteniei, regiunea istorică, sau poate chiar de la numele omonim al râului (deşi el nu trece prin Dolj), nu şi de la numele judeţului, Uzina de automobile Craiova fiind evident situată în Dolj, iar Cit, paradoxal aici este mai uşor, vine de la denumirea prescurtată a producătorului francez de automobile. Ca şi în articolul dedicat machetelor Dacia, şi în cazul Aro şi Oltcit voi întrebuinţa pentru modelele 240, respectiv Club, machetele din colecţia Maşini de Legendă, care mi-au fost puse la dispoziţie de Alin Sămuşan, căruia îi mulţumesc pe această cale.
Oltcit Club
Oltcit Club - vedere laterală
Oltcit Club - vedere din spate
Oltcit Club - vedere de sus
Aro 240
Aro 240 - decapotabil, vedere de sus
Aro 240 - decapotabil
Aro 240 - vedere de sus
Aro 240 - vedere laterală
Aro 240 - vedere din spate
Sursa colecţiei : Alin Sămuşan.

sâmbătă, 24 martie 2012

Automobile româneşti – machete Dacia

În colecţia de reviste Maşini de Legendă (DeAgostini), dedicată automobilelor retro est-europene, au apărut până acum cinci numere din colecţie însoţite de machete (miniaturi, la scara 1/43) care au fost dedicate automobilelor româneşti construite în perioada comunistă (Dacia 1100, Dacia 1304 Pick Up, Dacia 3100, Aro 240 şi Olcit Club).
Automobilele româneşti care au apărut în revistă trebuie să fi fost selectate pe criteriul reprezentativităţii pentru industria de automobile româneşti şi est-europene. Criteriului reprezentativăţii stă la baza ideii că astfel, automobilele selectate beneficiază de o cunoaştere şi recunoaştere larg răspândită la noi care îi va determina pe mulţi să achiziţioneze numerele de revistă respective, efect care poate că adesea este amplificat şi de o adiere nostalgică.
Înainte de a continua cu prezentarea machetelor de automobile româneşti, precizez că articolul de faţă nu este o formă de publicitate mascată, că responsabilii revistei nu au fost contactaţi, iar scopul articolului este de a arăta că realizările industriei româneşti de automobile din perioada comunistă, primesc încă o dată o recunoaştere importantă prin intermediul unei colecţii de reviste/reprezentări miniaturale. Tradiţia automobilelor româneşti contribuie şi astăzi la vânzări importante de automobile marca ,,Dacia”, aflată din nou sub patronajul Renault (tradiţia evident că se adaugă unor avantaje directe precum preţul unui automobil, service-ul etc., dar, fără să ştiu de existenţa vreunui sondaj sau de alte cercetări în acest sens, cred că unul dintre motivele pentru care se cumpără la noi multe automobile Dacia – din nou nu este vorba de nicio reclamă ascunsă – este tocmai această tradiţie a automobilelor producţie industrială românească şi poate că există şi un pic de patriotism comercial, care determină cumpărătorii să achiziţioneze produse fabricate în România – ca fapt divers, în timpul comunismului majoritatea produselor erau inscripţionate Made in Romania şi nu Made in Socialist Republic of Romania).
Nu am să mă refer la informaţiile care şi-au găsit locul în paginile revistei, ci am să prezint câteva imagini cu machetele Dacia (unele mici elemente sunt puţin avariate), lăsând pentru un articol următor, imagini cu reprezentările miniaturale ale automobilului de teren Aro 240 şi ale automobilului craiovean Oltcit Club.
Dacia 1100

Dacia 1100

Dacia 1100
Dacia 1100

Dacia 1100
Dacia 1300

Dacia 1300
Dacia 1300

Dacia 1300 - detaliu

Dacia 1304 Pick Up

Dacia 1304 Pick Up
Dacia 1304 Pick Up
Dacia 1304 Pick Up
Sursa colecţiei : Alin Sămuşan.

luni, 19 martie 2012

Combinatul chimic Borzeşti

Dacă în articolele anterioare am prezentat cartea poştală ilustrată ca un produs industrial (al industriei poligrafice), acum am s-o prezint în rol de sursă pentru cunoaşterea întreprinderilor industriale prin prisma bunurilor imobile (clădirile industriale). Mai precis, prezint cartea poştală intitulată Borzeşti – Combinatul chimic (Republica Populară Română), tipărită la Întreprinderea poligrafică ,,Arta Grafică” pentru Editura Meridiane, şi având valoarea de 1,50 lei. În imagine se poate vedea un cadru cu o parte din instalaţiile combinatului chimic situat în judeţul Bacău.
Carte poştală Borzeşti – Combinatul chimic
Carte poştală Borzeşti – Combinatul chimic verso
Sursa pentru imagini : Colecţia personală VM.   

miercuri, 14 martie 2012

Cărţi poştale - 2

Cartea poştală : un produs tipărit la o întreprindere poligrafică pentru a fi vândut de o anumită editură sau pentru a promova o anumită instituţie (evident, şi în alte scopuri); exemplificări din comunism.

Carte poştală din seria ,,Obiective turistice din RPR prezentate de ONT «Carpaţi»
Munţii Bucegi – valea Dorului
Carte poştală tipărită la Întreprinderea poligrafică ,,Arta Grafică” pentru Uniunea Generală a Sindicatelor din România

Covasna – Casa de Odihnă şi Tratament a Sindicatelor
Carte poştală tipărită de Kruger pentru Oficiul Naţional de Turism România
Deva – vedere generală
Carte poştală tipărită la Întreprinderea poligrafică ,,Filaret” pentru OSETCM 

Amara – vederi din staţiune (verso)
 Sursa pentru imagini : Colecţia personală VM. 

duminică, 11 martie 2012

Cărţi poştale - 1

Cartea poştală : un produs tipărit la o întreprindere poligrafică pentru a fi vândut de o anumită editură sau pentru a promova o anumită instituţie (evident, şi în alte scopuri); exemplificări din comunism. 

Cartea poştală din perioada comunistă nu este sensibil diferită ca mod de prezentare faţă de cea actuală : este o bucată de carton lucioasă sau nu, cu o faţă în alb-negru sau colorată, pe care putem întâlni una sau mai multe imagini cu un subiect variat, iar pe spate întâlnim denumirea cărţii poştale (eventual o traducere a acesteia în rusă, franceză şi în alte limbi străine de intensă circulaţie pentru acea perioadă), numele întreprinderii poligrafice (însoţit sau nu de marca fabricii) unde a fost realizată şi numele instituţiei ce o pune în vânzare (putea fi inclusiv editură, poate cea mai întâlnită fiind Editura Meridiane), o linie care împărţea spatele cărţii poştale în două, în stânga pentru datele expeditorului, iar în dreapta pentru cele ale destinatarului, în partea dreaptă sus un chenar pentru aplicarea de timbre; se mai menţiona preţul cărţii poştale şi uneori creditul fotografic pentru imaginea de pe cartea poştală. Designul cărţi poştale a variat, dar în general a păstrat datele menţionate. 

Dimensiunile unei cărţi poştale variau mult (singura constantă pare a fi diferenţa dintre lungime şi lăţime, în general de 4 centimetri). Cel mai frecvent preţ pentru o carte poştală era de 1,50 lei, dar putea fi întâlnită şi la un preţ de 1,90 lei sau chiar 2,50 lei (ca pentru cartea poştală cu o parte pliabilă prezentată aici, ceva mai jos).
  
Carte poştală tipărită la Întreprinderea poligrafică Sibiu pentru Editura Sport-Turism
Venus – Hotel Egreta


















 Carte poştală tipărită la Întreprinderea poligrafică ,,Arta Grafică” pentru Editura Meridiane
Predeal – Hotel ,,Cioplea”


















Carte poştală (cu o parte pliabilă) tipărită la Întreprinderea poligrafică ,,Bucureştii-Noi” pentru COOP
Hanul ,,Şurianul”, Şibot, judeţul Alba


















Carte poştală tipărită la Întreprinderea poligrafică ,,Filaret” pentru OSETCM
Amara – vederi din staţiune


















Sursa pentru imagini : Colecţia personală VM.  

sâmbătă, 10 martie 2012

Pietrele semipreţioase naturale - 1989

Datorită valorii lor, pietrele semipreţioase naturale au intrat în atenţia legislatorului din perioada comunistă, atunci când o parte dintre ele au fost declarate ca aparţinând rezervei de stat. Acest statut al pietrelor semipreţioase naturale (fiindcă unele pot fi obţinute şi pe cale artificială) a făcut ca repartizarea lor pentru prelucrare precum şi destinaţia lor să fie aprobată trimestrial prin decret al Consiliului de Stat, adică strict reglementată, iar gestionarea lor să fie încredinţată Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România (denumirea de atunci a băncii naţionale, care oglindea regimul politic din ţară). Pietrele semipreţioase naturale cu regim de rezervă de stat erau : topazul, spinelul, alexandritul, crisoberilul, acvamarinul, granatul, almandinul, zirconul, agatul, ametistul, chihlimbarul, jaspurile, aragonitul, alabastrul de la Stana şi Gălăşeni, din judeţul Sălaj, dar şi alte pietre naturale a căror duritate este mai mare de 7 (pe scara Mohs ce măsoară duritatea materialelor, reprezintă acele materiale capabile să zgârie sticla, precum cuarţul).

Sursa : D.C.S. 50/07.03.1989 privind unele măsuri referitoare la regimul pietrelor semipreţioase naturale, în Colecţia de legi şi decrete şi alte acte normative, vol. I, Consiliul de Stat, Bucureşti, 1989, p. 134-135.

joi, 8 martie 2012

Lista unităţilor din subordinea directă a Ministerului Minelor - 1981

I. Centrale industriale şi unităţi asimilate acestora :
Centrala minereurilor Baia Mare
Centrala minereurilor Deva
Centrala sării şi nemetaliferelor Bucureşti
Combinatul minier Valea Jiului
Combinatul minier Oltenia
Combinatul minier Ploieşti
II. Unităţi de cercetare ştiinţifică, inginerie tehnologică şi de proiectare
Centrul de cercetării pentru securitate minieră Petroşani
III. Alte unităţi
Întreprinderea metalelor rare Bucureşti
Trsutul de construcţii şi montaje miniere Bucureşti
Întreprinderea de cooperare economică cu străinătatea în domeniul industriei miniere şi geologiei – GEOMIN
Centrul special de perfecţionare a cadrelor
Oficiul de informare documentară pentru industria minieră
              
Sursa : D.C.S. 269/08.09.1981 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Minelor, în Colecţia de legi şi decrete, vol. III, Consiliul de Stat, Bucureşti, 1981, p. 632.

marți, 6 martie 2012

Întreprinderea de construcţii navale Constanţa

,,Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează :
 Art.1.- Pe data de 1 mai 1984 se înfiinţează Întreprinderea de construcţii navale Constanţa, cu sediul în municipiul Constanţa, judeţul Constanţa, în subordinea Centralei industriale navale Galaţi, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini, avînd ca obiect de activitate construcţiile şi reparaţiile de nave de mare tonaj, inclusiv nave speciale, precum şi altor tipuri care se înscriu în performanţele tehnologice ale capacităţilor de producţie aprobate.
Întreprinderea de construcţii navale Constanţa se înfiinţează prin comasarea Şantierului naval Constanţa cu Şantierul naval «2 Mai» Mangalia, din subordinea Centralei industriale navale Galaţi, care se desfiinţează.
[...]”.

Sursa : D.C.S. 152/07.05.1984 privind înfiinţarea Întreprinderii de construcţii navale Constanţa, în Colecţia de legi şi decrete, vol. II, Consiliul de Stat, Bucureşti, 1984, p.187-188.

sâmbătă, 3 martie 2012

Întreprinderea de utilaj metalurgic Buzău

,,Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează :
Art.1.- Pe data de 1 ianuarie 1986 se înfiinţează Întreprinderea de utilaj metalurgic Buzău, cu sediul în municipiul Buzău, judeţul Buzău, în subordinea Centralei industriale de utilaj metalurgic şi de construcţii Iaşi, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei de Utilaj Greu, avînd ca obiect de activitate fabricarea de maşini şi utilaje pentru industria metalurgică, piese de schimb şi piese forjate.
Întreprinderea de utilaj metalurgic Buzău se înfiinţează prin reorganizarea Fabricii de utilaj metalurgic, din structura de producţie a Întreprinderii de utilaj tehnologic Buzău, a cărei activitate s-a dezvoltat ca urmare a realizării obiectivului de investiţii aprobat prin Decretul nr.321/1976.
[...]
Art.6.- Întreprinderea de utilaj tehnologic Buzău trece, din subordinea Centralei industriale de utilaj metalurgic şi de construcţii Iaşi, în subordinea Centralei industriale de utilaj chimic şi alimentar Bucureşti, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei de Utilaj Greu, avînd ca obiect de activitate fabricarea de maşini şi utilaje tehnologice pentru industria chimică şi piese de schimb.
[...]”.

Sursa : Decretul Consiliului de Stat nr. 21 din 21 ianuarie 1986 privind înfiinţarea Întreprinderii de utilaj metalurgic Buzău, în Colecţia de legi şi decrete, Consiliul de Stat, Bucureşti, 1986, vol. I, p. 44-45.

joi, 1 martie 2012

Întreprinderea de prelucrare a lemnului din Reghin

În timpul unei postări precedente în care prezentam un joc de cărţi cu instrumente muzicale şi compozitori produs în comunism, mă întrebam care instrumente muzicale erau realizate la noi în ţară. Ştiam că la Reghin exista o întreprindere specializată în acest sens, dar nu ştiam prea multe amănunte în acest sens. Curiozitatea mi-a fost într-un final satisfăcută [1], când am găsit câteva amănunte într-o monografie a judeţului Mureş [2]. Aici se scria că la Întreprinderea de prelucrare a lemnului (I.P.L.) din Reghin înfiinţată în 1966, se producea următoarele instrumente muzicale : viori, viole, violoncele, contrabasuri, chitare, mandoline, ţambale, xilofoane şi altele (din păcate nu am o listă exactă, dar informaţiile sunt un pas înainte). Principala materie primă pentru aceste instrumente muzicale era cheresteaua de rezonanţă, realizată în principal din răşinoase, capabile să ofere caracteristicile speciale cerute de un instrument muzical. Cantitativ vorbind, la patru ani de la începerea producţiei, la Reghin [3] se realizau 51000 de instrumente muzicale din 77 de tipuri, iar în anul 1978 86 de tipuri de instrumente muzicale totalizând 72500 de unităţi. Dintre acestea, 45% mergeau la export. Completând imaginea diversităţii de produse realizate la Reghin amintim celelalte tipuri de produse realizate cu exemple : ambarcaţiuni (caiace, canoe, schifuri [4], veliere, iole, luntre, bărci de agrement, biciclete de apă, ambarcaţiuni cu motor), articole sportive (schi, săniuţe, aparate de gimnastică, rachete de tenis), dar şi produse banale (dar nu mai puţin importante) precum cheresteaua şi plăcile aglomerate. Prin produsele speciale realizate Întreprinderea de prelucrare a lemnului din Reghin şi-a asigurat un loc aparte în istoria industriei româneşti.

[1] Până atunci găsisem în mai multe cărţi referiri foarte scurte la această întreprindere categorisită în rubrica ,,industria altor produse din lemn” şi care menţionau că la Reghin, pe lângă ambarcaţiuni, planoare şi materiale sportive se mai realizau şi instrumente muzicale fără a şi preciza care erau acestea.
[2] Pavel Chiorean, Eugen Trâmbiţaş, Iulius Moldovan, Kovacs György (coord.), Judeţele patriei. Mureş. Monografie, Bucureşti, 1980, p. 137.
[3] Reghin s-a dezvoltat în timpul comunismului ca un oraş industrial important la nivel local şi prin specificitatea unor produse realizate la I.P.L. s-a remarcat la nivel naţional şi internaţional. Întreprinderea metalurgică ,,Republica” Reghin fosta I.R.S. ,,Republica”.
[4] Ambarcaţie sportivă foarte lungă, îngustă şi uşoară, cu rame lungi şi uşoare şi cu scaune mobile (http://dexonline.ro/definitie/schif).