duminică, 26 februarie 2012

Joc de cărţi : Poveşti

Un joc de cărţi produs în timpul comunismului la  Întreprinderea poligrafică ,,Banat” Timişoara a fost şi cel în care erau ilustrate scene din câteva poveşti cunoscute. Fiecare poveste era prezentă prin 2 cărţi, fiecare reprezentând câte o scenă care să facă posibilă identificarea uşoară a poveştii. În total erau 27 de poveşti totalizând 54 de cărţi la care se adăuga cartea numită ,,Papură Vodă” (scris fără diacritice şi reprezentat printr-un vodă, al cărui statut l-am fi putut intui şi prin prezenţa însemnelor puterii, un sceptru şi o sabie). O carte cu dimensiunile 94 mm lăţime şi 65 mm lungime avea reprezentată pe marea suprafaţă a feţei sale scena din povestea respectivă şi în colţul din stânga sus, un cerc colorat în care era înscris un număr, individualizând astfel fiecare poveste. Pe spatele cărţii cu colţuri rotunjite, era o textură de linii diagonale albe şi roşii, întrerupte la mijloc de sigla întreprinderii poligrafice. În paragraful următor scriu toate poveştile ce şi-au făcut loc în acest joc de cărţi.
De la 1 la 8 Capra cu trei iezi, Punguţa cu doi bani, Dănilă Prepeleac, Stan Păţitul, Harap Alb, Povestea porcului, Ivan Turbincă, Prostia omenească, toate scrise de Ion Creangă, 9 Amnarul fermecat de Hans Christian Andersen, 10 Pinocchio de Carlo Collodi, 11-13 Fata babei şi fata moşneagului, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, Prâslea cel voinic şi merele de aur, toate cele trei poveşti fiind ale lui Petre Ispirescu, 14-15 poveşti populare ruseşti, Turtiţa şi Ridichea uriaşă, 16-17 două poveşti de Charles Perrault, Scufiţa roşie şi Motanul încălţat, 18-23 Croitoraşul cel isteţ, Hansel şi Gretel, Fluierul fermecat, Cenuşăreasa, Lebedele, Albă-ca-zăpada şi cei şapte pitici, scrise de Fraţii Grimm (Wilhelm şi Jacob Grimm), 24 Micul Muck de Wilhelm Hauff, 25 Minciunile baronului Münchausen (Karl Friedrich von Münchausen), 26 Isprăvile lui Păcală de Petre Dulfu, şi 27 Băţul, traista şi măgarul fermecat. Treisprezece dintre cele 27 de poveşti ce au apărut pe cărţile de joc sunt poveşti româneşti. Cel mai prezent scriitor este Ion Creangă cu cele 8 poveşti ale sale, urmat de Fraţii Grimm cu 6 poveşti.

Pinocchio de Carlo Collodi
Pinocchio de Carlo Collodi
Spatele unei cărţi de joc
Sursa pentru imagini : Colecţia personală VM.  

marți, 21 februarie 2012

Cărţi de joc : Compozitori şi instrumente muzicale

Setul acesta de cărţi de joc produs la Întreprinderea poligrafică ,,Banat” Timişoara pare să aibă mai mult un rol educativ, nu ştiu despre existenţa vreunui regulament de joc. Sunt 64 de cărţi de joc figurate astfel : 8 cărţi de joc reprezintă compozitori şi 4 dirijori şi restul sunt figurate cu băieţi şi fete care cântă la 13 instrumente muzicale reprezentate de patru ori pe un fond de culoare diferit (roz, galben, albastru, verde). Astfel pe cărţile de culoare roz şi albastru sunt băieţi care cântă la instrumente muzicale, şi fond galben şi verde fete. Instrumentele muzicale care şi-au găsit loc în cărţile de joc fac parte din seria celor folosite în muzica clasică : contrabas, violoncel, fagot, flaut, timpan, vioară, trombon, oboi, corn, trompetă, clarinet, talgere, timpan. Fără să uităm că pe alte patru cărţi de joc sunt figuraţi dirijorii, menţionăm mai departe cei 8 compozitorii reprezentaţi : George Enescu şi George Ştephănescu (pe culoarea roz), Piotr Ceaikovski şi Franz Schubert (pe culoarea galbenă), Giuseppe Verdi şi Robert Schumann (pe fond albastru), Wolfgang Amadeus Mozart şi Ludwig van Beethoven (pe un cadru verzui). Modul în care sunt amplasate elementele componente ale unei cărţi de joc este următorul : instrumentele muzicale la care cântă fete şi băieţi şi dirijorul sunt reprezentaţi în centrul cărţii pe un fond din una dintre culorile arătate (fetele şi băieţii sunt în detaliu desenaţi), cu numele instrumentului muzical sau cel de ,,dirijor” pe partea stângă scris vertical, totul într-un chenar alb. În ceea cei priveşte pe compozitori, aceştia sunt reprezentaţi cu chipul lor desenat şi închis într-un medalion (creat prin trei linii groase, în succesiuena negru-alb-negru) şi cu scrierea numelui lor în partea de jos (fără diacritice). Pe spatele unei cărţi sunt mai multe linii verticale şi orizontale de culoare albastră peste care apare la mijloc sigla întreprinderii poligrafice producătoare. Trecând în final la aspectul fizic al cărţilor acestea aveau colţurile rotunjite, nu erau prea cartonate şi de aceea nu rezistau prea mult la joc/răsfoire îndelungată. Dimensiunile unei cărţi de joc sunt 94 mm lăţimea şi 64 mm lungimea. Setul de cărţi de joc era ambalat într-o cutie verde care avea pe spate sigla producătorului şi un capac transparent.
 
Spatele unei cărţi de joc şi sigla producătorului
Sigla producătorului
Sursa pentru imagini : Colecţia personală VM. 

duminică, 19 februarie 2012

Cărţi de joc : Costume populare

La Întreprinderea poligrafică ,,Banat” Timişoara [1] s-au produs în anii comunismului mai multe cărţi de joc şi educative. Un astfel de joc era cel în care era prezentat portul popular din câteva judeţe româneşti. În acest set de cărţi de joc în genul ,,Păcălici” erau 33 de cărţi. 32 de cărţi reprezentau fie un băiat, fie o fată, îmbrăcaţi în costum popular şi figuraţi într-o anumită postură sau alături de diverse obiecte prin care se făcea aluzie la obiceiurile sau ocupaţiile din cuprinsul judeţului pe care-l reprezentau. Cele 16 judeţe reprezentate prin câte două cărţi (un băiat şi o fată) erau : Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Constanţa, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ilfov, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Vrancea. La cele 32 de cărţi de joc se adăuga şi păcăliciul care era un căluşar.
O carte de joc prezenta pe lângă fata sau băiatul în costumul popular al respectivului judeţ (în partea centrala) şi un simbol cu trimitere la judeţul reprezentat (în colţul din stânga sus) şi numele judeţului (de obicei în partea inferioară a cărţii de joc). Pe spatele cărţii de joc era reprezentat simbolul cu trimitere la Întreprinderea poligrafică ,,Banat” Timişoara [2], peste un fond creat printr-o ţesătură de linii albastre diagonale de diferite grosimi. Dimensiunile unei cărţi de joc erau : lăţimea 82 mm şi lungimea 50 mm. Colţurile cărţilor de joc erau rotunjite. Cărţile veneau ambalate într-o cutie din plastic de culoare galbenă, cu un capac transparent. Pe spatele cutiei era simbolul întreprinderii producătoare, IPBT. Nu ştiu dacă jocul era însoţit şi de un regulament de joc, dacă avea un anumit nume sau la ce preţ era vândut. Orice informaţie din partea cititorilor este binevenită !

Setul de cărţi de joc în cutie
Carte de joc – fată în costum popular, judeţul Constanţa
Carte de joc – băiat în costum popular, judeţul Constanţa
Spatele unei cărţi de joc
Spatele cutiei jocului de cărţi
Detaliu de pe spatele cutiei unde se poate vedea fabrica producătoare : I.P.B. Timişoara.

[1] Despre IPBT şi alte întreprinderi tipografice : http://industrializarearomaniei.blogspot.com/2009_06_01_archive.html
[2] Atât cartea, cât şi facla aprinsă sunt simboluri întrebuinţate în perioada comunistă (şi nu numai) pentru învăţământ, educaţie (un alt exemplu unde se pot întâlni aceste simboluri cu trimitere către domeniile menţionate sunt stemele judeţelor şi muncipiilor).
Sursa pentru imagini : Colecţia personală VM.

sâmbătă, 18 februarie 2012

Primele petroliere româneşti

Primele petroliere româneşti de mare capacitate au fost cele de tip ,,Dacia” [1] din care au fost realizate 4 nave. Specificaţia tehnică a acestor nave era următoarea : lungimea 242 metri, lăţimea 40 metri, capacitatea de încărcare 85250 tdw [2], pescajul [3] la linia de încărcare de vară 13,50 metri, volumul tancurilor de marfă 105000 metri cubi, propulsia era asigurată prin motoarele Diesel de 20300 cai putere, dezvoltând o viteză comercială de 16 noduri [4][5].
Tipul de petrolier ,,Dacia” a fost reprezentat şi într-o serie de timbre din anul 1979 numită ,,Nave maritime de mare tonaj” (erau figurate 2 cargouri, 2 mineraliere şi 2 petroliere – ,,Independenţa” era numele celuilalt petrolier figurat). Timbrele cu petroliere din această emisiune (tiraj : 250000 de serii) aveau cele mai mari valori : 3,40 lei pentru ,,Dacia” şi 4,80 lei pentru ,,Independenţa” [6].

Timbrul cu petrolierul ,,Dacia”; pe fundal se pot observa fostele Turnuri Gemene World Trade Center şi Statuia Libertăţii
[1] Să remarcăm inspiraţia venită din istorie pentru denumirea primelor petroliere româneşti.
[2] Unitate de măsură pentru capacitatea de încărcare a unei nave (în engleză deadweight ton).
[3] Adâncimea de cufundare în apă a unei nave, măsurată până la linia de plutire, care variază în raport cu încărcătura (http://dexonline.ro/definitie/pescaj).
[4] Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră (http://dexonline.ro/definitie/nod).
[5] Pentru informaţiile tehnice am consultat Ion A. Manoliu, Nave şi navigaţie, Bucureşti, 1984.
[6] Manole Mircea Gheorghe, Catalogul timbrelor poştale, vol. II : 1948-1989, Bucureşti, 2008, p. 227.
Sursa pentru timbru : Colecţia personală VM.

vineri, 17 februarie 2012

Petrolierul ,,Independenţa”

Produs de către Şantierul Naval Constanţa, petrolierul ,,Independenţa” cu o capacitate de 150000 tdw a fost inaugurat oficial la 22 iulie 1976.  Istoria petrolierului românesc a fost foarte scurtă fiind încheiată printr-un accident tragic la 15 noiembrie 1979. Echipajul petrolierului, mai puţin trei oameni, a fost pierdut, fiind necesare 29 de zile pentru ca incendiul izbucnit să se stingă natural (încercările specialiştilor nu au fost de succes, la fel cum se întâmplă adesea în cazul unor incendii la sondă) şi 6 ani pentru scoaterea/recuperarea epavei.
Petrolierul ,,Independenţa”
Surse :
http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/VIDEO-Independenta-Cea-navigatiei-catastrofa_0_155384597.html#
http://www.marinarii.ro/nave-de-istorie.php?id=2&name=Nava_Independenta_
http://www.magazin-nautic.ro/?p=2833 (pentru o privire generală a flotei româneşti din timpul comunismului).
www.comunismulinromania.ro (pentru imagine).

sâmbătă, 11 februarie 2012

Şantierul Naţional al Tineretului – Combinatul petrochimic Midia-Năvodari

 Între anii 1977 şi 1979 a fost realizată prima construcţie din cadrul combinatului şi anume rafinăria de petrol. Voi prezenta mai multe imagini cu obiectivul industrial aflat în construcţie de la finalul anilor 1970 şi pentru a arăta cadrul în care a fost posibilă realizarea sa (prin înfiinţarea unui şantier naţional al tineretului).
Combinatul petrochimic Midia-Năvodari în construcţie şi încărcătura sa propagandistică, prin apelul la cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu; de asemenea, se pot observa instalaţiile realizate la Uzina de utilaj chimic şi petrolier (UZUC) Ploieşti

În fruntea cortegiul se află un drapel pe care stă scris Şantierul Naţional al Tineretului – Combinatul petrochimic Midia Brigada Tulcea

Brigadierii pe Şantierul Naţional al Tineretului de la Combinatul petrochimic Midia-Năvodari

Combinatul petrochimic Midia-Năvodari în construcţie (1983)

Drapelul Brigăzii Tulcea

Combinatul petrochimic Midia-Năvodari în construcţie


Sursa imaginilor : www.comunismulinromania.ro

luni, 6 februarie 2012

Noesis

 În Salonic (Thessaloniki), în Grecia, există un muzeu dedicat ştiinţei şi tehnologiei numit NOESIS [1]. Muzeul format din mai multe construcţii a fost realizat şi cu fonduri europene şi este amplasat la marginea oraşului. Noesis adăposteşte săli de proiecţii, diferite expoziţii şi colecţii, şi funcţionează ca un centru de inovaţie şi creativitate, un loc unde se pot experimenta şi observa la lucru şi tehnologii vechi (automobile de epocă, produse ale ştiinţei greceşti antice), dar şi noi (proiecţii 3D, planetariu digital, şi altele). Şi în România s-ar putea atrage fonduri europene pentru construirea unui astfel de loc ca Noesis care este mai mult decât un simplu muzeu. La marginea unui oraş din România, s-ar putea realiza o reconversie funcţională : în clădiri ce au aparţinut unor foste întreprinderi (pentru un cadru adesea mult mai adecvat unui muzeu al ştiinţei decât o clădire nou construită – şi ar prelua şi o parte din istoria locurilor peste care se înfiinţează, fără să şteargă istoria industrializării ca în multe cazuri) se poate realiza un astfel de muzeu care să beneficieze de noi tehnologii şi de un concept modern de muzeu, care să atragă mai mulţi vizitatori şi care să le permită o interactivitate mai mare cu o parte din exponate. Ce avem deocamdată este de exemplu Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida din Bucureşti, un muzeu ce nu ţine pasul cu tipul de muzeu modern, şi nici nu este un cadru potrivit cu importanţa exponatelor pe care le deţine [2]. În cele ce urmează prezint câteva fotografii cu automobile de epocă şi un motor Fiat 500 din muzeul Noesis.

















[1] http://www.noesis.edu.gr/index_en.php?action=firstPage
[2] http://industrializarearomaniei.blogspot.com/2011/10/muzeul-tehnic-dimitrie-leonida-din.html
Sursa pentru fotografii : Alexandru Elefterescu.

joi, 2 februarie 2012

Coroana regală reprezentată într-un desen din ,,Scânteia”

În paginile ,,Scânteii” dintr-un număr din 1948 a apărut un desen care avea rolul de a scoate în evidenţă faptul că marea parte a industriei era controlată de ,,dinastia capitalisto-moşierească a Hohenzollernilor”. Prin acest desen, propaganda comunistă ,,lovea” în acelaşi timp atât în regimul politic monarhic cât şi în persoana regelui Carol al II-lea. Se încerca demolarea mitului monarhiei ca cea care a pus bazele României moderne, în primul rând prin apelul la coroana de oţel (confecţionată dintr-un fost tun otoman capturat de români cu prilejul Războiului de Independenţă şi al cărui oţel a fost topit şi transformat în coroana regelui, fapt încărcat de simbolism). Industria prezentată şi reprezentată în desen face parte din categoria industriei metalurgice : avem menţionate nume de mari uzine în interbelic precum Titan, Reşiţa, Malaxa, I.A.R. care sunt încastrate fiecare în coroană în locul unor giuvaiere dintr-o coroană reală. Mai departe găsim în interiorul coroanei şi reprezentările uzinelor : furnale, coşuri de fum, construcţii industriale specifice industriei metalurgice şi constructoare de maşini. Semnul crucii de deasupra coroanei pare că îngăduie totul sub coroana monarhiei, şi poate că este un prilej al propagandei comuniste de a se răfui şi cu puterea ecleziastică, pe care ştim că regimul comunist a îngrădit-o (a subordonat-o) încă din primii ani ai schimbării regimului, ca o altă cale de a distruge legătura românilor cu trecutul (religia ortodoxă a avut un rol important în construirea identităţii naţionale a românilor).


Nu discut aici care era situaţia efectivă a industriei în interbelic. Prin prezentare acestui desen din ,,Scânteia”, m-a interesat să văd cum era văzută industria moştenită de regimul comunist chiar de el şi mai ales cum era transmisă imaginea industriei interbelice către populaţie în noul regim. Modul în care era reprezentată industria (bine dezvoltată, dar deţinută de monarhie, ceea ce este o problemă – normal! - în viziunea comunistă) justifica măsurile ulterioare  (naţionalizarea industriei şi întărirea regimului comunist printr-o serie de reforme care să schimbe radical statul, începând cu noua Constituţie), dar şi anterioare (abdicarea forţată a regelui, proclamarea R.P.R., acapararea treptată de către comunişti a economiei şi a altor paliere ale societăţi precum politicul prin instituirea partidului unic etc.). Un astfel de desen era numai un mod prin care se transmiteau toate aceste lucruri de către propaganda comunistă. În cuprinsul numeroaselor cărţi ce evidenţiau dezvoltarea industriei româneşti în comunism (care în parte este un fapt adevărat) se preciza adesea şi evoluţia industriei ante-comunism. Unde era cazul, se cataloga atent ,,acapararea nefastă a industriei de către monarhie”. Prin contrast se spunea că imediat după naţionalizare, industria se găsea în ,,mâinile oamenilor care muncesc”. O joacă cu expresii goale, dar nepreţuite pentru imaginar, fiindcă puterea o deţinea partidul unic, în fapt secretarul său general şi oamenii cei mai apropiaţi lui - cunoscutul profesor Adrian Cioroianu descrie sistemul politic comunist românesc drept un ,,sistem politic orbital” (Pe umerii lui Marx : introducere în istoria comunismului român, ed. a 2-a, Bucureşti, 2007, p. 431-432).

miercuri, 1 februarie 2012

Tramvaie - imagini de epocă







Sursa pentru fotografiile realizate după cărţile poştale editate de RATB : Alin Sămuşan.