vineri, 30 decembrie 2011

Datele de identificare ale unei cărţi : exemplificări 1978-1985

Am inclus două cărţi ale aceleaşi edituri (din anul 1978 şi 1981) pentru a se observa anumite diferenţe : în cartea din 1981 datele de identificare sunt mult mai puţine. În anii 1980 spre deosebire de anii anteriori, date ale cărţii publicate precum numărul de exemplare publicate (tirajul) sau date tehnice privitoare la colile de tipar sunt omise. Poate că în anii austeri ai comunismului românesc de după 1980, tirajul unei cărţi numai era un motiv de laudă sau poate sunt alte motive care îmi scapă. Cert este că se observă o diferenţă. Continui cu alte imagini exemplificatoare cu date de identificare ale unor cărţi apărute la edituri importante în comunism (cărţile sunt selectate aleatoriu).

joi, 29 decembrie 2011

Datele de identificare ale unei cărţi : exemplificări 1955-1972

Am ales câteva edituri principale din comunism şi am să prezint datele de identificare ale câtorva cărţi alese la întâmplare care au fost publicate de aceste edituri în diferiţi ani.







































































În imaginea anterioară se poate observa un mod lapidar de a menţiona datele de identificare ale unei cărţi.

miercuri, 28 decembrie 2011

Datele de identificare ale unei cărţi

Ca orice produs şi cartea are propriile date de identificare. Datele de identificare ale unei cărţi se întâlnesc în general pe ultima/penultima pagină a cărţilor în partea de jos, dar sunt şi cazuri când erau plasate într-una din primele pagini. Cele mai importante date de identificare sunt : numele redactorului şi tehnoredactorului, data când cartea a fost pregătită pentru publicare (,,bun de tipar”), anul când a fost publicată cartea (,,apărut”), numărul de exemplare al cărţii (,,tiraj [număr exemplare] exemplare”), date tehnice precum tipul de hârtie utilizat ca şi formatul şi tipul de coli de tipar, întreprinderea poligrafică unde respectiva editură a dat spre tipărire cartea însoţită de adresa fabricii şi numărul comenzii (,,tiparul executat sub comanda nr. [număr comandă] la [întreprinderea, adresa]”). Formatul sub care aceste date de identificare se găseau varia, la fel şi datele în sine (uneori erau menţionate şi alte date precum numărul exemplarelor broşate, al celor legate, indici de clasificare zecimală etc., alteori erau omise date precum tirajul, date tehnice privitoare la tipărirea cărţii etc.).

marți, 27 decembrie 2011

Principalele edituri şi întreprinderi poligrafice din România comunistă

Printre principalele edituri din comunism menţionăm : Editura Academiei R.P.R./R.S.R., Editura Tehnică, Editura Didactică şi Pedagogică, Editura Tineretului, Editura, Eminescu, Editura Ion Creangă, Editura Univers, Editura Albatros, Editura Minerva, Editura Militară, Editura Ştiinţifică/Ştiinţifică şi Enciclopedică, Editura Politică sau Editura Sport-Turism.Cea mai importantă întreprindere poligrafică la care apelau editurile era Combinatul poligrafic ,,Casa Scînteii” numit şi ,,I.V. Stalin” în primii ani de comunism. Alte întreprinderi poligrafice : Întreprinderea Poligrafică ,,Crişana” Oradea, Întreprinderea Poligrafică nr. 4 Bucureşti, Întreprinderea Poligrafică ,,13 Decembrie 1918” Bucureşti, Întreprindere Poligrafică ,,Oltenia” Craiova, Întreprinderea Poligrafică ,,Arta Grafică” Bucureşti şi altele [1].
[1] Pentru situaţia întreprinderilor poligrafice din 1968 se poate consulta articolul de aici.

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Industria energetică într-o emisiune de timbre din 1969
















Seria de timbre Uzuale din 1969 cuprinde 2 valori : de 55 de bani reprezentând un baraj hidroenergetic (în roşu carmin) şi de 40 de bani figurând o reţea de electricitate de înaltă tensiune (în ultramarin).
Sursa : Colecţia personală VM.

joi, 22 decembrie 2011

Tu ce ai făcut pentru îndeplinirea planului?, 1953

Pentru o scurtă perioadă de timp se mai poate vizita o expoziţie temporară de afişe deschisă la Muzeul Naţional de Artă al României sub numele : ,,Istoria în192 de imagini. Afişul polonez 1917 – 2007”. Cele 192 de afişe, alese de Maria Kurpik, curatorul expoziţiei, provin de la Muzeul Afişului din Wilanów (secţie a Muzeului Naţional din Varşovia), primul muzeu din lume dedicat afişului! Nu trebuie să fim surprinşi : în Polonia există o mulţime de artişti talentaţi în acest domeniu, şi chiar o adevărată şcoală artistică ce a căpătat contur şi recunoaştere începând cu anii 1950 [1]. La expoziţia temporară de la MNAR sunt expuse multe afişe reprezentative în funcţie de o anumită perioadă. Şi cum accentul pe industrializare a fost o caracteristică a oricărui regim comunist, afişele cu această temă nu puteau lipsi. Am remarcat mai multe astfel de afişe interesante. Menţionez în aceste rânduri doar afişul din 1953 al lui Lucjan Jagodziński (1897-1971) numit Coś ty zrobił dla realizacji planu? întraducere Tu ce ai făcut pentru îndeplinirea planului?
Cu alte cuvinte o trimitere propagandistică menită să impulsioneze cetăţenii pentru a îndeplini planul economic stabilit pe un număr de ani (în mare măsură cincinaluri). Astfel de mesaje propagandistice se puteau întâlni şi la noi şi sunt convins la fel şi în alte ţări foste comuniste, chiar dacă au luat forma unor iniţiative muncitoreşti sau cea a articolelor în publicaţiile vremii. Nu ştiu dacă s-au creat şi afişe, probabil că da. Afişul creat de Jagodziński aminteşte foarte tare de cele americane sau britanice ce au apărut în timpul primului război mondial şi chemau populaţia la recrutare cu texte precum : I Want You for U.S. Army/Nearest Recruiting Station sau Lord Kitchener wants you/Join Your Country’s Army!/God Save the King [2]. Ca şi acestea şi în cel semnat de Jagodziński, un bărbat (un muncitor) arată cu degetul spre privitor, recrutând nu pentru război, ci pentru o altă cauză importantă, îndeplinirea planului economic (multe din obiectivele unui plan erau greu de atins şi necesitau şi multă muncă voluntară). Practic se dorea responsabilizarea fiecărui cetăţean pentru atingerea planului economic. În acelaşi timp era şi un mod prin care se construia ,,omul nou”, o dorinţă a regimului comunist periculoasă pentru libertatea individuală.
LucjanJagodziński, Coś ty zrobił dla realizacji planu?, 1953.
Lucjan Jagodzinski, Tu ce ai făcut pentru îndeplinirea planului?, 1953.
[1]Despre afişul polonez în general sunt mai multe saituri interesante. Menţionez câteva : http://www.poster.pl/polish_poster_artists.html; http://propaganda-prlu.bartlomiejspeth.com/

miercuri, 21 decembrie 2011

Sovrom (1945-1956)

 Sovrom-urile au fost întreprinderile sovieto-româneşti înfiinţate pe baza Acordului de colaborare economică dintre cele două ţări încheiat la 8 mai 1945. Sovrom-urile au fost înfiinţate în mai multe ramuri industriale şi au constituit un mijloc de controlare a economiei româneşti de către ruşi. Principalele sovrom-uri au fost : Sovrompetrol (primul sovrom înfiinţat şi ultimul desfiinţat, ceea ce arată importanţa acestei resurse naturale în relaţiile româno-ruse ale acelei perioade), Sovromutilajpetrolier, Sovromgaz, Sovromcărbune, Sovromtransport, Sovromnaval, Sovomfilm, Sovrometal, Sovromtractor, Sovromchim, Sovromconstrucţii, Sovrombanc, Sovromasigurare şi altele.   

marți, 20 decembrie 2011

Oficiile industriale : ciment, cauciuc

 Oficiile industriale înfiinţate în 1947 repartizau materiile prime, îndrumau şi controlau producţia, decideau în probleme legate de import şi export, stabileau preţuri şi cote pentru produsele din ramura industrială controlată, mai precis din cadrul fabricilor componente. Au existat mai multe oficii industriale. Dintre acestea prezentăm două oficii industriale şi fabricile lor componente.
,,Oficiul Cimentului” reunea întreprinderile : ,,Cimentul”, ,,Titan”, Fabrica Kugler et Co. Dâmboviţa, Fabrica Cernavodă, Fabrica I. G. Cantacuzino din Brăila, Întreprinderile Prinţului Bibescu din Comarnic, Fabrica Azuga, Fabrica Gura Văii şi Fabrica Trasia-Dej
,,Oficiul Cauciucului” era compus din : Uzinele Chimice Române, Banloc, Fabrica de Cauciuc Braşov, Cauciucul Quadrat, Rira, Standard, Arda, Superterm, Vulcan, Teracom, Oreca, Ion Nicolau şi Esta Sun din Oradea.

Sursa : ,,Scânteia”, seria III, anul XVI, nr. 883 din 30 iulie 1947, p. 3 (număr vizualizabil la adresa : http://digitool.dc.bmms.ro:8881/R/JPBI496HX824CDSPQ9SMIY7PQXMA37H6M3X868YJKGHKP3JCVS-02554?func=results-jump-full&set_entry=000182&set_number=003183&base=GEN01, http://www.dacoromanica.ro/, 20-12-2011).

luni, 19 decembrie 2011

Industria zahărului – 1958

Industria zahărului este o ramură a industriei alimentare. În R.P.R. în anul 1958 existau 9 fabrici de zahăr (uneori fabricile de zahăr se mai numesc şi rafinării de zahăr) care prelucrau sfecla de zahăr În ordinea producţiei acestea fabrici se aflau în următoarele localităţi : Roman (regiunea Bacău), Giurgiu (regiunea Bucureşti), Bod (pe atunci în regiunea Stalin), Timişoara (regiunea Timişoara), Târgu Mureş (Regiunea Autonomă Maghiară), Livezi (regiunea Craiova), Arad (regiunea Timişoara), Chitila (aparţinând de oraşul şi nu regiunea Bucureşti) şi Sascut (regiunea Bacău). De asemenea, alte două fabrici se aflau în construcţie la Luduş (regiunea Cluj) şi Bucecea (regiunea Suceava). Prin această dezvoltare importantă a industriei zahărului se dorea valorificarea producţiei de sfeclă de zahăr astfel încât producţia internă de zahăr să fie acoperită fără a fi nevoie de importuri şi se urmărea şi obţinerea unui surplus pentru export.

Sursa : ***, Monografia geografică a Republicii Populare Romîne, vol. 2, partea I, Bucureşti, 1960, p. 293-294.

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Produse realizate la Întreprinderea ,,Produse Alimentare” Bucureşti


Pentru industria alimentară românească Întreprinderea ,,Produse Alimentare” Bucureşti are o importanţă deosebită deoarece aici s-a realizat una dintre cele mai cunoscute mărci de produse din comunism : băuturile răcoritoare CI-CO. Ele erau realizate în mai multe sortimente : cu extract natural de cola (CICO-COLA), concentrat de must de struguri condimentat cu extracte de plante aromatice (Stena), amestec de uleiuri eterice de portocale (Citro) şi diferite alte produse, inclusiv fără zahăr (Sintonic, Mentovit, Aniset, Diabetic). La aceeaşi întreprindere se mai realizau şi sosuri alimentare într-o gamă la fel de diversificată : Tomatovin, Estragon, Cimarom, Aiolli, Ciuperci extra, Sos de ceapă, Sos tomat, picant, Sos aperitiv picant şi Tomatoketchup.
În fotografie : reclama la CI-CO din paginile periodicului ,,Almanahul Cinema”, 1975.

vineri, 16 decembrie 2011

Ilarion Ciobanu şi experienţa sa ca brigadier

Ilarion Ciobanu, fost actor şi regizor, povesteşte în paginile ,,Almanahului Cinema“ experienţa sa ca brigadier din anul 1948. În primii ani de comunism cu ajutorul brigadierilor, voluntari organizaţi într-o brigadă, s-au realizat mai multe construcţii, s-au reparat o parte din distrugerile războiului, s-au săpat kilometri pentru conducte de gaze (precum Agnita-Botorca) şi alte lucrări. Înainte de a îmbrăţişa cariera cinematografică, Ilarion Ciobanu a fost unul dintre aceşti brigadieri. Iată cum a ajuns brigadier (pe când era în Constanţa) :,,De fapt, totul a început ca o mare aventură. Şi cărui tînăr nu-i placaventurile? Nu ştiu cum a fost prin alte părţi, dar nouă celor din port, activiştii judeţeni U.T.M. n-au fost nevoiţi să ne vorbească prea mult. Ideea că urma să ne ducem să muncim la construcţia unei căi ferate în MUNŢI, a fost mai mult decît destul […]. În general, pentru omul de pe malul mării muntele înseamna o necunoscută, o altă lume, iar pentru noi, atunci, avea aceeaşi rezonanţă ca Sahara, Hawaii sau pampasul sud-american“. Brigada, care în total număra100 de tineri, a muncit la construcţia căi ferate Bumbeşti-Livezeni. Cei care s-audecis să participe ca voluntari la această construcţie au ajuns cu trenul pânăîn Gara Meri. De acolo voluntarii au primit câteva ,,îndrumări scurte“, au fostorganizaţi şi cantonaţi în sectorul Rafailă după care au început să-şiconstruiască barăcile ce le-au servit drept ,,casă şi masă“ din aprilie 1948. Cât despre munca efectivă, Ilarion Ciobanu nu aminteşte foarte multe : ,,Ar fi mult. Mult prea mult de scris despre schimburile de zi şi de noapte, despre îndărătnicia muntelui care parcă ne era duşman, despre tuneluri şi viaducte, despre vagonete şi perforatoare, despre accidente şi durere, despre dorul de acasă sau despre duminicile pe care le aşteptam. Nu vreau să mai scriu pentru că nu a fost nimic deosebit. Am făcut totul simplu, dîrz, bărbăteşte. Nu se putea altfel, viaţa o cerea“. Parcă ar mai fi fost ceva de adăugat. În orice caz din cele povestite de Ilarion Ciobanu putem înţelege cum s-a desfăşurat în unele cazuri munca voluntarilor,,pe şantierele patriei“, de la luarea deciziei de a munci până la munca efectivă. În multe cazuri dezamăgirile, în parte mărturisite şi de Ilarion (direct, dar şi din subtext), trebuie să fi fost însemnate. În unele cazuri convingerile proprii, în altele propaganda comunistă sau amândouă, nu puteau ascunde efortul care era depus de voluntari, în marea lor majoritate tineri, pentru realizarea diferitelor construcţii. Au fost dezamăgiri, dar din text nu putem să aflăm (nici dacă ar fi fost) dacă au existat şi regrete. Până la urmă aşa a fost istoria, aşa s-au realizat unele construcţii cu ajutorul voluntarilor, cu bune şi cu rele, cu credinţe utopice sau nu.

Sursa : ,,Almanahul Cinema“, 1975, p. 84-86.

miercuri, 14 decembrie 2011

Un zîmbet pentru mai tîrziu, 1974

Industria românească în cinematografie – II

Un zîmbet pentru mai tîrziu este un film apărut în 1974 realizat sub regia lui Alexandru Boiangiu. Acţiunea filmului se desfăşoară într-o oţelărie şi prezintă diversele întâmplări prin care trece personajul principal, un maistru oţelar (Runcu). ,,Almanahul Cinema” din anul 1975 acordă un mic. spaţiu acestui film Din descrierea realizată [1] menţionăm un fragment grăitor asupra filmului şi mai ales asupra ideologiei care a făcut posibilă apariţia sa (ca şi a descrierii făcute, căci astăzi ar fi altfel prezentat acest film) : ,,«Un zîmbet pentru mai tîrziu» este filmul luptei între vechi şi nou, în viaţa noastră socială din anii de început ai construcţiei socialiste. Eroul principal e un muncitor, un maistru oţelar. Dar mai presus de profesiunea lui, el este un om al unei lumi noi, un om al vremii sale, incapabil să-şi separe viaţa de cea a oamenilor din mijlocul cărora trăieşte” [2].

[1] Prezentarea filmului este completată de o imagine din film peste care stă scris ,,Uzina, o şcoală a vieţii”.
[2] ,,Almanahul Cinema”, 1975, p. 17.

marți, 13 decembrie 2011

Nume schimbate de localităţi

În perioada comunistă multe localităţi şi-au schimbat numele pentru a elogia diverse personalităţi comuniste ale vremii, vădind un pronunţat caracter propagandistic (în raport cu alte schimbări de nume de localităţi, nu cu mult mai puţin propagandistice). Exemplul clasic este cel al oraşului Braşov devenit Oraşul Stalin; s-a operat o schimbare asemănătoare şi în denumirea regiunii Braşov [1]. Modificarea a durat din 8 septembrie 1950 până în 24 decembrie 1960 când s-a revenit la tradiţionala denumire, pe fondul unei uşoare detensionări a relaţiilor din ,,lagărul socialist” (moartea lui Stalin, 1953, venirea la puterea în U.R.S.S. a lui Hruşciov, 1956, retragerea trupelor sovietice din R.P.R., 1958). Un alt exemplu de localitate cu denumire schimbată este şi Eforie Sud care a primit numele Vasile Roaită [2] (muncitor împuşcat mortal în timpul grevei de la Atelierele CFR Griviţa din februarie 1933, grevă importantă în interbelic, dar mult supraestimată şi intens interpretată propagandistic în timpul regimului comunist). Ca şi în cazul Braşovului, modificarea a fost de scurtă durată (1949-1965). Mai sunt şi alte asemenea exemple de localităţi care au purtat denumiri schimbate chiar şi la câţiva ani de la căderea regimului comunist : localitatea Iaslovăţ şi-a schimbat numele în Emil Bodnăraş din 1976 (la moartea lui Bodnăraş) şi până în 1996 (localitatea era locul unde se născuse Bodnăraş) [3]. Un caz asemănător se petrecuse în anii 1950. Oraşul Ştei (astfel declarat în 1956) s-a transformat în Oraşul Dr. Petru Groza, în momentul când fostul preşedinte al Consiliului de Miniştri a murit în 1958 (s-a revenit la vechea denumire în 1996). La fel şi în cazul oraşului (din 1952) Oneşti transformat din 1965 în Oraşul Gheorghe Gheorghiu-Dej [2]. În general, toate aceste schimbări erau realizate într-o localitate industrializată (Oraşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, Oraşul Stalin) sau dacă nu, urmau să beneficieze de o atenţie mai mare în dezvoltarea industrială locală (Oraşul Dr. Petru Groza). Faptul era datorat ideologiei comuniste pentru care procesul de industrializare era o caracteristică principală.

[1]http://industrializarearomaniei.blogspot.com/2009/05/impartirea-administrativ-teritoriala.html
[2]http://ro.wikipedia.org/wiki/Localit%C4%83%C8%9Bi_din_Rom%C3%A2nia_cu_nume_schimbate
[3] Stan Stoica (coord.), Dicţionar biografic de istorie a României, Bucureşti, 2008, p. 71-72.

luni, 12 decembrie 2011

Cele mai importante întreprinderi industriale din regiunea Crişana (fosta Oradea)

Fabrica de maşini-unelte ,,Înfrăţirea” Oradea
Întreprindere de unelte agricole Chişineu-Criş
Întreprindere de unelte agricole Ineu
Întreprindere de unelte agricole Gurahonţ
Întreprinderea de utilaj minier Oraşul Dr. Petru Groza
Fabrica de produse chimice ,,Sinteza” Oradea
Întreprinderea ,,Refractar” Aleşd
Fabrica de sticlă Pădurea Neagră
Fabrică de produse refractare Aştileu
Întreprinderea ,,Azbociment”
Întreprinderea de ciment Gurahonţ (cu tradiţie din secolul al 19-lea)
Fabrica de cherestea Beiuş
Fabrica de cherestea Tileagd
Topitoria Palota
Fabrica de încălţăminte ,,Solidaritatea” (fosta ,,Carmen”)
Întreprinderea de ulei ,,Interindustrial” Oradea
Fabrică de spirt Oradea
Fabrică de spirt Beiuş
Fabrica de unt Oradea
Fabrica de unt Şimleu
Combinat avicol Salonta
Fabrică de conserve Oradea
Fabrică de conserve Valea lui Mihai

Surse : Daicoviciu Constantin, Graur Alexandru, Oprescu George ..., Republica Populară Romînă, Bucureşti, 1960, p. 705-709;
Mihail Haşeganu (coord.), Geografia economică a R.P.R., Bucureşti, 1957, p. 408;
Tiberiu Morariu (red.), Republica Populară Romînă. Noua geografie a patriei, Bucureşti, 1962.

Pentru o privire asupra unităţilor industriale din judeţul Bihor, majoritatea din cadrul fostei regiuni Crişana/Oradea se poate accesa de pe acest sait o postare anterioară.

marți, 6 decembrie 2011

Imagini cu întreprinderi din industria celulozei şi hârtiei

Combinatul de celuloză şi hârtie Brăila

Combinatul de celuloza şi hârtie Călăraşi

Combinatul de celuloză şi hârtie Suceava












Fabrica de semiceluloză Palas-Constanţa










Fabrica de hârtie Letea













Fabrica de hârtie Petreşti
















Sursa : www.comunismulinromania.ro

luni, 5 decembrie 2011

Produse importate şi exportate ale industriei metalurgice feroase (1960-1963)

Industria metalurgică feroasă (siderurgia) este o ramură a industriei grele care a beneficiat de o dezvoltare importantă în timpul regimului comunist. Ne putem pune întrebarea dacă această ramură industrială avea la noi în ţară materiile prime necesare (minereuri de fier şi alte minereuri feroase – mangan, vanadiu, magneziu, crom -, huilă şi alt tip de cărbune cocsificabil) şi mai ales dacă era rentabilă dezvoltarea sa sau produsele sale puteau fi obţinute prin import într-un mod mai rentabil şi astfel ar fi putut fi economisiţi mulţi bani?
Un răspuns parţial cred că s-ar putea schiţa studiind situaţia importurilor şi exporturilor din cadrul siderurgiei. Am extras câteva date pentru anii 1960-1963, perioadă în care suntem deja la aproape 15 ani de industrializare şi iată datele :

Export (pentru anii 1960, 1961, 1962, 1963)
Laminate metalice feroase 319 382 356 521
Tuburi metalice feroase 151 198 205 214
Minereuri de mangan 67 75 72 72
Import (pentru anii 1960, 1961, 1962, 1963)
Laminate metalice feroase 849 861 986 945
Tuburi metalice feroase 84 112 102 108
Minereuri de fier 917 1258 1920 2236
Cărbune cocsificabil 416 441 750 698
Cocs metalurgic 656 480 719 918
Feroaliaje 25,3 27,7 35,4 36,9

Pe lângă creşterea cantitativă uşor observabilă la majoritatea produselor atât la export, cât şi la import se mai poate vedea că la export sunt trei tipuri de produse pe lângă cele şase de la import. Altfel spus există o cerere de produse metalice feroase pentru economia românească, mai ales în contextul industrializării. Nu este surprinzător. În schimb, faptul interesant se descoperă când ne uităm la produsele care se importau. Printre aceste articole de import se aflau şi materii prime necesare realizării de produse metalice feroase precum minereuri de fier, cărbune cocsificabil sau cocs metalurgic. Cu aceste lucruri în minte ne putem îndoi de rentabilitatea unei industrii care necesită materii prime importa(n)te. Mai ales că în vremea industrializării comuniste se preciza frecvent că se dezvoltă acele ramuri industriale care-şi găsesc la noi în ţară cu uşurinţă materiile prime (un exemplu la îndemână ar fi industria chimică sau cea energetică, dintre ramurile grele ale industriei). Produsele metalice feroase sunt necesare oricărei industrii şi economii, dar nu în toate cazurile se optează pentru o dezvoltare atât de ridicată a acestei ramuri industriale. Fără să dăm sentinţe pentru aproape 45 de ani de comunism doar pe baza a 4 ani cu date de import şi export în siderurgie, această ramură metalurgică a avut o dezvoltare mult prea mare, se ştie oricum, faţă de situaţia ţării noastre (din date prezentate se observă de exemplu cotele înalte de import la minereurile de fier, care practic se dublează în patru ani, de la 917 la 2236) şi am vrut să arăt acest lucru prin această mică demonstraţie.

Sursa pentru date : La Chambre de Commerce de la République Populaire Roumaine (ed.), La Roumanie dans le commerce mondial 1944-1964, [f.l.], [f.a.], p. 80.

duminică, 4 decembrie 2011

Planurile economice în R.P.R./R.S.R.

Prin intermediul planurilor economice, pentru o anumită perioadă de timp, economia unui stat are fixate obiectivele şi modul în care va intenţiona să le îndeplinească. Planurile economice nu sunt proprii comunismului, dar pentru comunism ele aveau o importanţă mai mare (să ne gândim doar la consecinţele propagandistice). Cea mai cunoscută formulă pentru a desemna un astfel de plan era : ,,planul economic cincinal” sau mai simplu ,,cincinalul”, adică planul economic întins pe durata a cinci ani. Primul astfel de plan a fost introdus în U.R.S.S. între anii 1928-1933.

După instaurarea comunismului, şi în ţările controlate de U.R.S.S. s-a adoptat această uzanţă. De la ţară la ţară, economia a început să fie planificată pe unul sau mai mulţi ani. În R.P.R./R.S.R., primul plan economic a fost în anul 1949 şi era stabilit pentru un singur an. La fel şi pentru anul următor. De abia pentru perioada 1951-1955, în R.P.R. a fost iniţiat primul plan economic cincinal. El a fost urmat de un plan şesenal, pentru perioada 1956-1960. În perioada următoare s-au succedat mai multe planuri cincinale : 1961-1965, 1966-1970, 1971-1975, 1976-1980, 1981-1985. Ultimul plan cincinal prognozat, 1986-1990, nu a mai fost încheiat fiindcă în decembrie 1989 se sfârşise chiar regimul comunist.

Pe lângă aceste planuri economice cu caracter general, mai erau şi altfel de planuri specifice unei anumite ramuri economice. De exemplu, pentru industria energetică s-a desfăşurat între 1951 şi 1960 un vast program de electrificare a ţării. În plus, fiecare plan cincinal, era defalcat pentru fiecare an component [1]. Astfel existau şi planuri economice anuale care aveau scopul de a urmări îndeaproape obiectivele stabilite pentru cincinal.
În final, să mai spunem că nu toate obiectivele stabilite erau îndeplinite şi uneori aceste neajunsuri erau subliniate şi în acea vreme, dar fără a depăşi anumite limite care să pună în discuţie ,,superioritatea” regimului comunist.

[1] Ca exemplu pentru cincinalul 1981-1985 am prezentat într-o pagină anterioară a acestui sait planul economic din 1982 .

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Drapelul României

În regimul comunist au existat în total patru drapele stat, precum au existat patru steme [1]. Drapelul avea culorile albastru (la hampă), galben şi roşu, iar stema era aşezată în mijlocul drapelului.

În 1948, înainte de prima Constituţie comunistă, printr-un decret drapelul a fost stabilit astfel : ,,Culorile Republicii Populare Române sunt : albastru, galben și roşu, aşezate vertical, şi având în centrul câmpului galben Stema Republicii” [2].












În acelaşi an, cu prilejul adoptării Constituţiei drapelul avea o înfăţişare nouă (mai precis stema care se afla în mijlocul drapelului) expusă în articolul 101 :
,,Drapelul Republicii Populare Române se compune din culorile : albastru, galben şi roşu, aşezate vertical. În mijloc este aşezată stema ţării” [3].












În anul 1952, o nouă Constituţie a R.P.R. înseamnă şi un nou drapel (şi o nouă stemă) :
,,Drapelul Republicii Populare Române poartă culorile roşu, galben şi albastru, aşezate vertical cu albastrul lângă lancie. În mijloc este aşezată stema Republicii Populare Române” [4].












Constituţia R.S.R. din vara anului 1965 modifica drapelul ţării. Textul articolului 118 din Constituţie, nu radical diferit ca formă faţă de precedentul (apare menţiunea noii denumiri a statului comunist în formularea ,,stema Republicii Socialiste România”) preciza că :
,,Drapelul Republicii Socialiste România poartă culorile roşu, galben şi albastru, aşezate vertical, cu albastrul lîngă lance. În mijloc este aşezata stema Republicii Socialiste România” [5][6].












[1] http://industrializarearomaniei.blogspot.com/2009/04/stema-romaniei.html
[2] Decretul nr. 3 privind fixarea atribuţiunilor Prezidiumului Republicii Populare Române, ,,Monitorul Oficial”, nr. 7 din 9 ianuarie 1948. Actul legislativ este vizualizabil pe :
http://ro.wikisource.org/wiki/Decretul_nr._3_privind_fixarea_atribu%C8%9Biunilor_Prezidiumului_Republicii_Populare_Rom%C3%A2ne, 03-12-2011.
[3] Constituţia Republicii Populare Române, 13 aprilie 1948.
[4] Constituţia Republicii Populare Române, 24 septembrie 1952.
[5] Constituţia Republicii Populare Române, 21 august 1965.
[6] Modul în care putea fi realizat şi folosit drapelul R.S.R. avea să fie clarificat trei ani mai târziu printr-un nou act legislativ : Decretul nr. 972 din 5 noiembrie 1968, ,,Buletinul Oficial al R.S.R.”, nr. 141 din 5 noiembrie 1968.

Sursa pentru imagini : http://ro.wikipedia.org/wiki/Drapelul_Rom%C3%A2niei

joi, 1 decembrie 2011

18 întreprinderi de comerţ exterior

Întreprinderile de comerţ exterior din perioada 1948-1964 erau : Exportlemn, Petrolexport, Romanoexport, Metalimport, Agroexport, Prodexport, Industrialexport, Tehnoimport, Maşiniexport, Maşinimport, Chimimport, Mineralimportexport, Fructexport, Cartimex, Romfilm, OCM, Romtrans, ONT ,,Carpaţi”. Primele 6 întreprinderi au fost înfiinţate în anii 1947-1948, restul ulterior, unele dintre întreprinderi formându-se prin desprinderea din cele deja înfiinţate. Cât despre produsele importate sau exportate, denumirele întreprinderilor sunt concludente. Aş aminti doar că ONT se ocupa de turismul intern şi internaţional, Cartimex de comerţul cu reviste, cărţi, produse de artizanat, hârtie, iar OCM era responsabilă cu verificarea calităţii şi nu numai, a produselor exportate, importate sau aflate doar în tranzit pe teritoriul ţării.

Sursa : La Chambre de Commerce de la République Populaire Roumaine (ed.), La Roumanie dans le commerce mondial 1944-1964, [f.l.], [f.a.].