luni, 31 octombrie 2011

Propagandă şi realizări în industrie

În paginile revistei ,,Viaţa economică” din anul 1964 a apărut o rubrică nouă, pentru acea vreme, numită ,,În cinstea celei de-a XX-a aniversări a eliberării patriei”, care spune în acelaşi timp şi cu ce prilej. În cadrul acestei rubrici (un scurt text, cu exemple care se vor putea citi mai jos, şi o imagine însoţea de fiecare dată rubrica menţionată) au fost prezentate mai multe obiective industriale şi realizările economice la care ele se angajau ,,în cinstea celei de-a XX-a aniversări a eliberării patriei”. Am extras două exemple referitoare la Uzinele ,,Vulcan” Bucureşti şi Şantierele navale Galaţi.

Uzinele ,,Vulcan” Bucureşti
,,În întrecerea socialistă pe 1964 constructorii de utilaj chimic şi rafinării s-au angajat, printre altele : să depăşească producţia globală şi marfă cu 16000000 lei, să obţină 3,5 milioane lei economii peste plan, să economisească 500 tone de metal” [1].

Şantierele navale Galaţi.
,,Constructorii de nave din Galaţi şi-au luat următoarele angajamente în întrecerea socialistă : să depăşească planul producţiei-marfă cu 9500000 lei, să execute peste plan o motonavă de 2000 tone, să realizeze economii suplimentare şi beneficii peste plan” [2].

Nu puţin lucru aveau în plan, cel puţin aceste două întreprinderi industriale! Din păcate nu am reuşit să aflu ce au îndeplinit din ce şi-au propus. Dar sunt sigur că totul a decurs bine, cel puţin aşa ar fi lăsat cenzura să se înţeleagă (deşi uneori se mai făceau autocritici, se evidenţiau ,,rămânerile în urmă”) pentru că nu-i aşa, toate angajamentele erau luate ,,în cinstea celei de-a XX-a aniversări a eliberării patriei” şi propaganda comunistă nu putea ,,să se joace” cu propriul eveniment fondator.

[1][2] ,,Viaţa economică”, anul II, 1964, numărul 3, p. 5.

duminică, 30 octombrie 2011

Utilaj pentru extracţia cărbunelui

Vedere parţială a utilajului folosit pentru extracţia ,,la zi”, adică la suprafaţă (în sistem de carieră, nu de mină), a cărbunelui – pare a fi şi o imagine de ,,realism socialist”...


















Sursa imaginii : www.comunismulinromania.ro

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Ramuri industriale dezvoltate în Bucureşti – începutul anilor 1980

Bucureştiul cu numeroasele sale platforme industriale a fost cel mai dezvoltat oraş din punct de vedere industrial din România. Ponderea municipiului Bucureşti în producţia industrială a ţării era semnificativă în unele ramuri industriale precum : pielărie, blănărie, încălţăminte (20,5%), sticlă, porţelan, faianţă (20,4%), construcţiile de maşini şi prelucrarea metalelor (20,3%), industria chimică (16,8%). În industria poligrafică, Bucureştiul realiza 55,8% din producţia întregii ţării în această ramură industrială şi 41,6% din industria săpunurilor şi cosmeticelor. Alte ramuri dezvoltate şi menţionate în statistica de început de ani 1980 erau : industria textilă, industria confecţiilor, alimentară, a materialelor de construcţii, energiei electrice şi termice, metalurgie feroasă şi neferoasă, celuloză şi hârtie şi alte ramuri. În total, Bucureştiul realiza 13,6% din producţia industrială a întregii ţări în perioada menţionată.

Sursa pentru datele statistice (1983) : Nicolae Croitoru, Dumitru Târcob, Judeţele patriei. Bucureşti. Monografie, Bucureşti, 1985, p. 161, 162.

vineri, 28 octombrie 2011

Prezentarea industriei româneşti în cartea Rumanía. Edizioni del Calendario – Milano

În capitolul dedicat economiei şi structurii sociale din cartea Rumanía. Edizioni del Calendario – Milano [1] este prezentată în primul rând economia României din anii de construcţie a socialismului (,,edificación del socialismo”). La început sunt descrise la modul general schimbările din economie, se continuă cu prezentarea industriei, agriculturii, transporturilor şi a celorlalte ramuri industriale. Din acest capitol, însoţit de imagini ale întreprinderilor industriale şi nu numai, completate cu hărţi şi statistici [2], voi extrage întreprinderile industriale care au fost enumerate şi prezentate fie printr-o scurtă descriere, fie printr-o imagine, fiindcă menţionarea lor, într-un spaţiu restrâns ca cel al unui capitol de carte (32 de pagini din cele 358 ale cărţii) are importanţa sa : sunt incluse acele întreprinderi industriale dezvoltate, şi care puteau glorifica indirect regimul comunist românesc, acele întreprinderi-model, din ramuri industriale cât mai diversificate.

Pe prima pagină a capitolului întâlnim o imagine reprezentând Fabrica de fibre sintetice Săvineşti (fábrica de fibras sintéticas). Alte întreprinderi industriale prezentate : Uzina de ţevi laminate de la Roman (fábrica de tubos laminados), Combinatul petrochimic Ploieşti (complejo petroquímico), precum şi cel de la Piteşti, centralele hidroelectrice de pe Bistriţa şi Argeş (cu menţionarea şi a celei de la Stejaru, respectiv a centralei de la Vidraru), centrale termoelectrice de la Doiceşti, Paroşeni, Târgovişte, Combinatul de îngrăşăminte chimice ,,Azomureş” Târgu Mureş, Întreprinderea de automobile ,,Dacia” Piteşti (empresa de automóviles), Întreprinderea de autocamioane ,,Steagul Roşu” Braşov (empresa de camiones), Combinatul siderurgic Hunedoara (empresas siderúrgicas), Întreprinderea ,,Electroputere” Craiova, prezentată într-o imagine ce arată montarea unui transformator, la fel cum pentru Uzinele siderurgice Reşiţa este prezentată o imagine din timpul realizării unei turbine.

Pe lângă menţionarea întreprinderilor industriale, în subcapitolul rezervat industriei mai sunt menţionate diferite produse realizate de ramuri industriale româneşti, uneori cu precizări ale cantităţilor pe anumiţi ani, alteori cu precizări ale capacităţilor întreprinderilor care le realizează. În încheiere mai adaug şi că pentru industrie au mai fost prezentate două hărţi (una cu utilizarea terenului şi ramurile industriale româneşti şi alta cu resursele naturale întâlnite în ţara noastră).

[1] Elena Albescu, Idomeneo Barbadoro, Giuseppe Calzati, Fernando Etnasi, Vanna Guzzi, Rumanía. Edizioni del Calendario – Milano, Milano, 1981.
* lucrare tipărită în Italia, dar scrisă în limba spaniolă, care mai are trecut pe pagina de titlu şi numele Institutului de Studii Istorice şi Social-Politice de pe lângă C.C. al P.C.R. Bucureşti, deci este o carte apărută sub îndrumarea sa ideologică.
[2] Dat fiind şi anul tipăririi cărţii, 1981, datele statistice se limitează la anul 1979; cel mai adesea se fac comparaţii cu anii 1938, respectiv 1950.

joi, 27 octombrie 2011

Principalele produse industriale româneşti în DER

În cel de-al patrulea volum al Dicţionarului enciclopedic român (DER) erau menţionate principalele produse industriale româneşti (în cadrul articolului de dicţionar ,,România”) [1]. Este important de ştiut ce produse principale erau menţionate fiindcă arată care ramuri industriale erau importante pentru România şi regimul comunist în care se afla (şi deci unde se făceau investiţiile semnificative), precum şi care era dezvoltarea industrială la nivel general. Un produs de înaltă tehnicitate nu este disponibil cu uşurinţă când industria este într-o stare incipientă de dezvoltare sau atunci când nu se orientează dezvoltarea mai multor ramuri industriale spre realizarea sa. De exemplu aluminiul primar este trecut ca produs industrial principal, dar nu figurează în statisticile din DER decât la rubrica ,,prevederi de plan pentru 1970”, în timp ce la rubrica corespunzătoare anului 1965 (alţi ani cu statistici mai sunt 1938, 1950, 1959) apar primele însemnări statistice pentru maşini-unelte pentru aşchierea metalelor sau pentru televizoare, ceea ce arată fie neputinţa de a realiza până atunci din varii motive aceste produse (constrângeri tehnologice, financiare), fie lipsa de preocupare (limitări ideologice, economice), fie ambele. Alte produse industriale principale menţionate : energie electrică, cărbune brut extras, ţiţei extras, gaz metan, oţel, tractoare, autocamioane şi autobuze, locomotive Diesel şi electrice magistrale, motoare electrice peste 0,6 kW, îngrăşăminte chimice, materiale plastice şi răşini sintetice, fibre şi fire chimice, anvelope, hârtie, ciment, plăci din particule aglomerate şi fibrolemnoase, mobilă din lemn, aparate radio, răcitoare electrice, ţesături, tricotaje, încălţăminte, carne, uleiuri şi grăsimi vegetale comestibile, zahăr. În total sunt 29 de produse industriale principale din numeroase ramuri industriale (grele şi uşoare, extractive şi prelucrătoare).

[1] ***, Dicţionar enciclopedic român, vol. IV Q-Z, Bucureşti, 1966, p. 219.

miercuri, 26 octombrie 2011

Produse rezultate în urma chimizării metanului

Metanul este un gaz natural întâlnit în cantităţi însemnate în ţara noastră în special în Transilvania, unde exploatarea, dar şi prelucrarea sa are o tradiţie îndelungată. După venirea la putere a regimului comunist importanţa resurselor de metan a crescut şi mai mult datorită dezvoltării industriei grele şi în special a industriei chimice. De asemenea, valorificarea superioară a metanului (produse chimice în loc de combustibil) a fost posibilă şi fiindcă la nivel internaţional a existat o astfel de preocupare şi noile tehnologii au uşurat această reorientare (se puteau achiziţiona licenţe din străinătate pentru utilizarea diferitelor tehnologii şi pentru a realiza produse chimice complexe).
Am să prezint pe scurt o serie de produse rezultate din metan în urma unor procese chimice. Unul din primele produse este negrul de fum (produs la Uzina chimică Copşa Mică) utilizat în prelucrarea cauciucului şi în producţia de cerneluri tipografice. Amoniacul este un alt produs rezultat din metan şi care este folosit pentru producţia de azotat de amoniu din a cărui utilizare rezultă îngrăşăminte chimice cu azot. Tot din amoniac rezultă ureea folosită în producerea de răşini sintetice, precum se pot obţine şi din formaldehidă, produs rezultat prin prelucrarea metanului sau a metanolului. Din metan se mai pot obţine acetilena, acidul cianhidric şi diferiţi derivaţi cloruraţi. Acetilena este importantă pentru industria maselor plastice (policlorură de vinil, poliacetat de vinil) şi pentru industria textilă (datorită fibrelor sintetice ce pot fi realizate). Acidul cianhidric este folosit ca şi acetilena la producţia de mase plastice şi la fel ca şi în cazul celorlalte produse enumerate serveşte la obţinerea de alte subproduse, proprii tehnologiilor utilizate (astfel din acidul cianhidric se obţine mai întâi metacrilat de metil, care prelucrat duce la formarea polimetacrilatului de metil şi care prin alte procese chimice va contribui la obţinerea de materiale plastice). În ceea ce priveşte derivaţii cloruraţi obţinuţi din metan menţionăm clorura de metil, cloroformul, tetraclorura de carbon.
Cu un astfel de ,,patrimoniu” de produse se poate uşor deduce importanţa metanului şi necesitatea prelucrării sale superioare.

Sursa pentru utilizările metanului : ***, Dicţionar enciclopedic român, vol. III K-P, Bucureşti, 1965, p.338.

marți, 25 octombrie 2011

Industria energetică în reprezentările heraldice din perioada comunistă

Am să arăt care sunt principalele elemente heraldice din stemele de judeţe şi municipii care fac referire la dezvoltarea industriei energetice, o ramură industrială importantă pentru regimul comunist (spre deosebire de restul ramurilor industriale şi paralel cu planurile cincinale, dezvoltarea industriei energetice a fost posibilă şi printr-un plan de 10 ani de electrificare).
În stemele Brăilei şi Târgu Jiu apăreau câte un stâlp de înaltă tensiune (de aur, respectiv de argint), iar în stema municipiului Gheorghe Gheorghiu-Dej existau doi stâlpi de înaltă tensiune de aur. În stema judeţului Mureş apărea un stâlp dublu de înaltă tensiune de argint [1]. Rolul stâlpilor de înaltă tensiune în industria energetică este de a transporta energie electrică, un rol important dat fiind caracterul energiei electrice de a nu putea fi stocabilă. Ca orice ramură industrială una dintre materiile prime esenţiale pentru funcţionare este apa, care este folosită pentru răcire utilajelor folosite la producerea de energie electrică (în termocentrale, centrale nuclearo-electrice), dar şi pentru producerea de energie electrică (în hidrocentrale). În legătură cu cea dintâi utilizare a apei avem două turnuri de răcire din cadrul industriei energetice : în stema judeţului Gorj un turn de răcire alb, iar în stema judeţului Bacău o jumătate de turn de răcire negru [2]. Producerea de energie electrică în hidrocentrale este reprezentată în stema judeţului Argeş ,,fulger de aur ieşind dintr-o fascie triplă undată de acelaşi metal” şi în stema municipiului Râmnicu Vâlcea ,,fascie undată şi înstelată evocând salba de hidrocentrale de pe Olt” [3], o descriere frumoasă pe măsura modului în care a fost şi reprezentată în stemă. Stema judeţului Vâlcea cuprinde şi ,,o turbină cu opt cupe de aur” în prezenţa unei fascii de argint (care broşează turbina) şi în fine, ultimul element propriu industriei energetice îl întâlnim în stema municipiului Deva acolo unde este reprezentată o clădire a unei centrale termoelectrice, aluzie la Termocentrala Mintia.
În concluzie, în 10 steme (5 municipale, 5 de judeţ) dintre cele instituite în anii 1970 găsim reprezentări ale industriei energetice : 3 steme fac referire la energia hidraulică, 3 la energia electrică produsă în centrale termoelectrice (o clădire propriu-zisă şi 2 turnuri de răcire), 4 reprezintă elemente de transport pentru energia electrică. Cea mai frumoasă reprezentare pentru industria energetică şi care are şi meritul că păstrează întru totul caracterul heraldic este stema municipiului Râmnicu Vâlcea.

[1] Cernovodeanu, Dan, Mănescu, Ioan N., Noile steme ale judeţelor şi municipiilor din Republica Socialistă România, Bucureşti, 1974;
[2] Ibidem, p. 98, 102;
[3] Ibidem, p. 97, 113.

luni, 24 octombrie 2011

Sovrompetrol

La 24 octombrie 1945 s-a înfiinţat Sovrompetrol, societate mixtă româno-sovietică. Până la desfiinţarea sa zece ani mai târziu, în anul 1955, Sovrompetrol a fost compania petrolieră care controla industria petrolieră : de la lucrări de prospecţiuni şi explorare până la cele de extracţie şi rafinare. O bună parte din producţia de petrol şi produse petroliere era exportată către U.R.S.S. sub coordonarea acestei întreprinderi.
Caracterul mixt al Sovrompetrol era dat de aportul de capital care a dus la înfiinţarea ei : statul sovietic a contribuit cu acţiuni ale companiilor petroliere controlate de germani înainte de cel de-al doilea război mondial (Concordia, Colombia, Petrol-Block, IRDP, Sardep, Kontinentale şi altele), alături de materiale necesare explorării şi exploatării ţiţeiului, iar statul român cu acţiuni de la Creditul Minier (cu rafinăria Brazi construită în 1934, dar aproape în totalitate distrusă în timpul războiului mondial) şi Redevenţa, completate cu terenuri stabilite de comun acord pentru explorare şi exploatare de ţiţei şi pentru o perioadă limitată inclusiv jumătate din revenţele ce reveneau statului român în urma concesionării terenurilor menţionate.
În concluzie statul sovietic a contribuit cu valoarea unor acţiuni de companii care nu erau ale lor (rezultatul final al războiului a schimbat apartenenţa companiilor, ele fiind considerate ca o pradă de război, o despăgubire) în timp ce statul român a contribuit cu propriile zăcăminte de ţiţei, iar o bună parte din produsele rezultate ca urmarea a funcţionării Sovrompetrol lua tot calea U.R.S.S. (ca plată a datoriilor de război ale ţării noastre către sovietici, dar şi ca principal produs de export).
Centralizarea industriei petroliere sub semnul Sovrompetrol trebuie să fi avut şi părţi bune precum aplicarea unor metode bune pentru găsirea şi extracţia ţiţeiului (sovieticii avea tot interesul) şi care a condus la descoperirea de noi zăcăminte de ţiţei, la o exploatare mai bună a celor existente, şi la alte beneficii sub aspect tehnic pentru industria petrolieră românească, fiindcă industria sovietică era mai avansată tehnologic decât cea românească (să nu uităm să fim corecţi : la nivel internaţional oamenii de ştiinţă ruşi au meritele lor incontestabile).

duminică, 23 octombrie 2011

Întreprinderi de materiale de construcţiii : fabrici de produse din sticlă - imagini

Fabrica de geamuri Buzău













Fabrica de geamuri Scăeni/Boldeşti-Scăeni












Fabrica de produse din sticlă Bucureşti













Sursa imaginilor : www.comunismulinromania.ro

sâmbătă, 22 octombrie 2011

Sticla şi produsele din sticlă

Sticla este o topitură de silicaţi (principalul component fiind dioxidul de siliciu) solidificată în a cărei compoziţie mai pot fi întâlniţi şi oxizi metalici.
Principalele tipuri de sticlă şi modul în care sunt utilizate : sticlă solubilă (pentru producerea electrozilor de sudură, a diferitelor materiale de construcţii), sticlă de cuarţ (fabricarea de aparate pentru industria chimică, aparatură de laborator, izolatoare tubulare), sticle alcaline (pentru realizarea de geamuri), sticle grele (pentru obţinerea de lentile optice, izolaţii electrice), fibre de sticlă (sub formă de fire răsucite, şnur, pânză de sticlă, vată de sticlă, pâslă; folosite ca materiale electroizolante în industria electrotehnică şi cu diferite alte aplicaţii în special în telecomunicaţii), emailuri de sticlă, sticle policristaline (fabricarea de izolatoare în radiotehnie) [1]. O altă clasificare, în funcţie de fondanţii sau stabilizatorii folosiţi la fabricare împarte sticlele în : sticlă calco-sodică (folosită pentru fabricarea de materiale de construcţii), calco-potasică şi plumbo-potasică (cristal) [2].

Surse :
[1] Nicolae Popescu, Materiale pentru construcţii de maşini, manual pentru clasa a IX-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994, p. 92-93.
[2] Petru N. Hreniuc, Bazele tehnologiei şi tehnologii industriale, ed. a II-a, Cluj-Napoca, 2005, p. 308-309.

vineri, 21 octombrie 2011

Întreprinderi de materiale de construcţiii : fabrici de ciment - imagini

Imagini cu două dintre cele mai importante fabrici de ciment româneşti din comunism.

Fabrica de ciment Medgidia

































Fabrica de ciment Turda































Sursa imaginilor
: www.comunismulinromania.ro

miercuri, 19 octombrie 2011

Muzeul Tehnic ,,Dimitrie Leonida” din Bucureşti

Înfiinţat în anul 1909, muzeul cu toate colecţiile sale [1] a fost donat statului de către Dimitrie Leonida în anul 1950 [2]. Majoritatea exponatelor din muzeu sunt rare şi impresionante pentru istoria tehnicii româneşti şi internaţionale. Este un muzeu care merită să fie vizitat, dar care ar avea nevoie de investiţii mari şi de o promovare mai bună (un sait de internet măcar). Mai jos prezint o vedere din spate parţială a automobilului cu formă aerodinamică Aurel Persu (1923) - ,,primul automobil aerodinamic din lume” (aşa cum mai este descris în muzeu). În imagine [3] se mai pot vedea şi alte exponate.















Pentru că spuneam că este nevoie de mai multă promovare, am inclus şi un reportaj prezentat la TVR 1 în care este prezentat Muzeul Tehnic ,,Dimitrie Leonida” din Bucureşti [4].



[1] http://www.csc.matco.ro/dleonida.html
[2] Printre care enumerăm dinamul Edison (1894), automobilul cu formă aerodinamică Aurel Persu (1923), motorul de avion IAR-K 14 (1937), motorul sonic Gogu Constantinescu (http://www.cimec.ro/muzee/mteh/mteh.htm). În perioada în care am vizitat muzeul el se afla în restaurare şi nu am putut să am acces la etaj, unde mai sunt şi alte exponate cu siguranţă şi din perioada de industrializare comunistă (machete de locomotive şi trenuri şi altele).
[3] Imagini cu ilustratele unor exponate din muzeu se pot vizualiza pe http://calatorii.myfreeforum.ro/t652-muzeul-national-tehnic-dimitrie-leonida-bucuresti
[4] Clipul video este preluat de pe http://www.youtube.com/watch?v=JpTdpq2ubEs

marți, 18 octombrie 2011

Muzeul Culturii şi Tehnicii Fierului Hunedoara – proiect 2010

Pe blogul personal al dr. ing. Ioan Romulus Vasile, care a îndeplinit funcţia de curator al Muzeului Fierului între anii 1988-2004, se propune reînfiinţarea muzeului sub numele Muzeul Culturii şi Tehnicii Fierului Hunedoara. Ar urma să conţină exponate precum diferite minerale şi cristale, materii prime utilizate în industria metalurgică, machete, colecţii de fotografii specifice industriei metalurgice inclusiv din perioada regimului comunist şi altele. În descrierea proiectului se pune accent şi pe valorificarea patrimoniului industrial cu un exemplu din Spania. Este important de precizat acest lucru mai ales că locaţia propusă pentru acest muzeu ar fi centrată în jurul unui fost turn de răcire din zonă.

Surse :
http://romulusioan.blogspot.com/2010/10/muzeul-culturii-si-tehnicii-fierului.html
http://www.scribd.com/doc/39647916/Muzeul-Tehnici-Fierului-Proiect-9

duminică, 16 octombrie 2011

Muzeul Virtual de Arheologie Industrială (MVAI)

Muzeul Virtual de Arheologie Industrială este un sait care îşi propune să păstreze valorile de patrimoniu industrial şi tehnic din Moldova, o iniţiativă regională demnă de a fi lăudată. MVAI este realizat prin sprijinul mai multor instituţii moldovene precum Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii ,,Ştefan Procopiu” Iaşi, Centrul de Restaurare şi Conservare a Patrimoniului Cultural Iaşi, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Naţional Iaşi şi alte. Proiectul MVAI este în desfăşurare. Momentan se pot afla informaţii şi imagini referitoare la câteva reprezentante ale patrimoniului industrial din Moldova precum : Uzina mecanică de material rulant Paşcani, Atelierele C.F.R. ,,Nicolina” Iaşi, Abatorul Iaşi, Fabrica de bere Iaşi, Manufactura de tutun şi altele, dar şi câteva exemple ale patrimoniului tehnic în general (conducte, cişmele, căi ferate, poduri etc.).

Sursa : http://www.memopatind.ro/index.html

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Muzeul Hidrocentralei Porţile de Fier – 1976

Realizarea Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie (SHEN) Porţile de Fier I s-a desfăşurat între anii 1964 şi 1972, ca urmare a cooperării între statul român şi cel iugoslav de la acea vreme, având drept scop principal folosirea potenţialului hidroenergetic al fluviului Dunărea. Hidrocentrala are o putere instalată totală de 2160 MW. Pentru realizarea SHEN au fost realizate ample lucrări de construcţie şi amenajare. Numai pentru lacul de acumulare a fost necesară ocuparea teritoriului a 7 localităţi iugoslave şi a altor 10 localităţi româneşti[1]. Printre localităţi româneşti sacrificate a fost şi Ada-Kaleh, insulă cu o istorie aparte, aparţinând de Imperiul Otoman şi ulterior de ţara noastră[2]. Înainte de evacuarea tuturor acestor localităţi s-au efectuat cercetări asupra trecutului istoric. Toate aceste descoperiri alături de alte elemente reprezentative ale zonei Porţilor de Fier au fost strânse şi expuse în cadrul Muzeului Regiunii Porţile de Fier (cu o vechime antebelică, dar cu prezenta denumire din 1945; forma actuală de prezentare cu cele două secţii de istorie şi ştiinţele naturii datează din 1972), iar începând cu 1976 şi în cadrul Muzeului Hidrocentralei Porţile de Fier care adăposteşte printre altele şi şase turbine Kaplan, folosite pentru producerea energiei electrice[1].

Ada-Kaleh (Insula Fortăreaţă)

[1] http://www.portiledefierpn.ro/Muzee.pdf
[2] Despre Ada-Kaleh se poate asculta şi un documentar la RRA http://www.romania-actualitati.ro/ada_kaleh_insula_disparuta-17481
Sursa pentru imagine : http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Ada-Kaleh.jpg

joi, 13 octombrie 2011

Carte poştală : Uzina de produse sodice Ocna Mureş, judeţul Alba













Sursa : Colecţia personală V.M., carte poştală Ocna Mureş. Uzina de produse sodice, I. Petcu (fotografia), I.P. Sibiu, Editura Meridiane.

luni, 10 octombrie 2011

Produse animaliere prelucrate industrial

În primul rând o listă cu astfel de produse este foarte mare, dar am să încerc să punctez câteva dintre aceste produse. Pe urmă, trebuie spus că de departe industria alimentară şi cea textilă şi a pielăriei, sunt ramurile industriale care folosesc cele mai importante cantităţi de produse animaliere. În România regimului comunist cele mai importante animale crescute şi pentru prelucrare industrială sunt : bovinele (în special taurine, mai puţin bubaline), ovine, porcine, păsări, familii de albine şi viermii de mătase [1]. De o importanţă (cantitativă) mai mică pentru industrie erau şi iepurii, nutriile, nurcile, vulpile (din crescătorii speciale), cabalinele şi caprinele.
Industria alimentară este şi era beneficiara directă a zootehniei : prelua carnea de vită, porc, oaie sau de pasăre, ouă de consum de la păsări, miere de la albine. De la vaci, bivoliţe şi oi se obţine lapte de consum, care era dus către întreprinderi de industrializarea laptelui, unde erau obţinute diferite produse lactate, precum la întreprinderea de industrializarea cărnii se obţineau produse variate din carne. În industria pielăriei se foloseau în special piei de la bovine, porcine şi ovine şi mai puţin de la cabaline. Blănurile şi blăniţele cele mai preţuite erau de la nutrii, vulpi, nurci şi iepuri. Părul de porcine şi cabaline putea fi folosit pentru fabricarea de pensule, iar cel de la iepuri pentru realizarea de pălării. De la păsări (galinacee şi palmipede) se foloseau şi penele, puful şi fulgii. Pentru industria textilă, cantitatea cea mai importantă de materii prime animaliere venea prin tundere de la ovine : lâna (fie ea grosieră sau fină). În industria de medicamente se foloseau veninul de albine şi alte produse de stupină precum propolisul, lăptişorul de matcă sau polenul recoltat de albine. Mai sunt şi alte produse animaliere folosite în industrie, că doar până şi pentru deşeuri se găsea o utilizare!

[1] Mihail Stănciulescu, Vasile Sârbulescu, Producţiile animale, Bucureşti, 1981.

joi, 6 octombrie 2011

IAR-93

IAR-93 Vultur a fost primul avion de luptă postbelic românesc. Avionul a fost proiectat în cadrul programului YUROM în anii 1970 la Institutul de Mecanica Fluidelor şi Cercetări Aerospaţiale în cooperare cu V.T.J., un institut de specialitate din Belgrad [1]. La realizarea avionului şi-au adus contribuţia şi cele trei fabrici româneşti de avioane de la Braşov (cu tradiţie interbelică), Bacău şi Craiova. Avionul a fost realizat în producţie de serie de către Întreprinderea de avioane Craiova începând cu anul 1979 [2]. Ca şi în cazul altor produse care necesitau un înalt nivel tehnologic, pentru realizarea avionului militar s-a apelat şi la colaborarea internaţională (prin achiziţionarea de licenţe pentru anumite produse şi tehnologii sau chiar realizarea împreună a produsului respectiv – pentru IAR-93 fabricile româneşti au colaborat cu cele iugoslave, avionul fiind produs în ambele ţări). Nu a fost o cooperare singulară. Un alt proiect româno-iugoslav a fost, printre altele, şi realizarea SNH Porţile de Fier cu o capacitatea de producţie de energie electrică împărţită în mod egal între cele două ţări.



[1] http://www.incas.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=135&Itemid=118.
[2] http://mail.incas.ro/romanian/prezentare_incas.htm;
http://www.incas.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=135&Itemid=118.
Sursa pentru video : http://www.youtube.com/watch?v=lHRSoCzAv2w&feature=related

luni, 3 octombrie 2011

Seria de tancuri româneşti TR – anii 1980

În perioada comunismului s-a creat o industrie de apărare capabilă să răspundă necesităţilor armatei române. Se produceau diferite tipuri de muniţie, arme de infanterie, artilerie, vehicule de teren pentru armată şi vehicule blindate, avioane militare şi bineînţeles tot felul de alte echipamente şi piese de schimb specifice.
Iau ca exemplu seria de tancuri româneşti TR, creată după modelul T de tancuri sovietice. Versiunile TR-580 (creat între anii 1979-1985, intrat în dotarea armatei în 1982) şi TR-85 (1982-1990, în dotarea armatei în 1987) sunt tancuri româneşti bazate pe modelul rusesc de tanc T-55, iar TR-125 (1984-1991, în dotarea armatei în 1989) este realizat după varianta lui T-72 [1][2]. Tancurile au un echipaj format din patru membri. Fiecare tanc are o greutate de peste 37 de tone, o viteză de 60 km/h, fiind capabile să parcurgă o distanţă între 300 km şi 540 km (pentru modelul TR-125) [1][2]. Tancurile sunt dotate cu câte un tun şi două mitraliere şi în funcţie de versiuni au şi alte dotări pentru a ţine pasul cu ultimele necesităţi în domeniu (elemente de blindaj mai bune, control îmbunătăţit al sistemului de tragere, vedere pe timp de noapte şi alte echipamente).














Sursa pentru imagine : http://en.wikipedia.org/wiki/File:631st_Tank_Battalion_%289%29.jpg

[1][2] George Forty, The Illustrated Guide to Tanks, London, 2006, p. 234-235; Alexandru Caravan, Tancul românesc – o istorie, în ,,Revista Forţelor Terestre”, nr. 1 şi 2/2010, vizualizare disponibilă la adresa http://rft.forter.ro/2010_1_t/06-arm/06.htm.

duminică, 2 octombrie 2011

Industria de muniţie şi armament

În afară de beneficiile economice, industrializarea a influenţat pozitiv şi domeniul armatei, al apărării ţării. Au fost construit sau extinse fabrici de muniţie şi armament. Câteva exemple de fabrici ale industriei de apărare : Uzina mecanică de la Cugir (cu tradiţie îndelungată), Uzina mecanică de la Sadu, Uzina ,,23 August” din Bucureşti, Fabrica de avioane IAR din Ghimbav, Uzina ,,Aro” de la Câmpulung Muscel, Fabrica de avioane din Bacău, Uzina de avioane din Craiova şi altele. Toate aceste fabrici realizează şi produse de uz civil, nu doar militar. Funcţionarea acestor unităţi industriale pentru producţia de muniţie şi armament a fost ajutată de existenţa unor ramuri industriale grele, precum cea metalurgică (producţie de oţel şi alte aliaje), metalurgie neferoasă (în special aluminiu pentru avioane), electronică, chimică şi altele.

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Termocentrala de la Brazi

Din emisiune de timbre poştale numită Construcţii ale socialismului în R.P.R. (1963) fac parte 6 valori : Fabrica de sticlă şi faianţă - Sighişoara, Uzinele sodice Govora, Combinatul pentru industrializarea lemnului - Târgu Jiu, Combinatul de la Săvineşti, Combinatul siderurgic Hunedoara, Termocentrala de la Brazi (comuna Brazi, din regiunea Ploieşti, ulterior judeţul Prahova). Dintre toate aceste obiective industriale importante, am selectat timbrul dedicat Termocentralei de la Brazi. Emisiunea de timbre din 1963 a avut un tiraj de 2 milioane de serii [1].















[1] Manole Mircea Gheorghe, Catalogul timbrelor poştale, vol. II : 1948-1989, Bucureşti, 2008, p. 95-96.
[2] Sursa pentru timbrul poştal : Colecţia personală VM.