vineri, 30 septembrie 2011

Produse refractare

Produsele refractare sunt produse speciale care pot rezista la acţiunea unor temperaturi înalte. Aceste produse sunt folosite mai ales la realizarea (înzidirea) cuptoarelor de topire din industria metalurgică (obţinerea fontei şi altor produse specifice). După modul de obţinere, refractarele pot fi de două tipuri : fasonate (cărămizi, blocuri, tuburi) şi turnate în tipare (prin arderea la temperaturi înalte a unor paste formate din materiale refractare la care se adaugă liant). În funcţie de materialele refractare folosite se pot obţine : produse refractare silico-aluminoase, cromitice, silicioase, cromomagnezitice, aluminoase. De exemplu, pentru ultima categorie de refractare se foloseau ca materiale refractare, roci sau minerale cu un conţinut de aluminiu, precum bauxita (rocă sedimentară), caolinul (mineral) sau diasporul (mineral, hidroxid de aluminiu) la care se folosea ca material liant argila refractară (diferită de argila simplă folosită mai ales în industria ceramică uzuală).

Surse :
Gogu Pârvu, Minerale şi roci, Bucureşti, 1983, p. 62-63, 126.
Nicolae Popescu, Materiale pentru construcţii de maşini, manual pentru clasa a IX-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994, p. 105-106.

joi, 29 septembrie 2011

Hidrocentrale româneşti

În România s-au realizat hidrocentralele de mai multe tipuri : centrală pe canal de derivaţie, în frontul de retenţie, centrale subterane sau la piciorul barajului.
În afară de Sistemul Naţional Hidroenergetic Porţile de Fier amplasat pe fluviul Dunărea, s-au mai construit hidrocentrale şi pe următoarele râuri : Crişu Repede, Siret, Olt, Argeş, Cerna, Râul Mare, Buzău, Bistriţa, Uz, Cumpăniţa, Dâmboviţa, Someş şi altele. Cele mai multe hidrocentrale s-au realizat pe râul Olt (33), alături de Argeş (18) şi Bistriţa (13).
Cele mai importante producţii medii de energie electrică pe hidrocentrală, în afara de cea de la Porţile de Fier I şi II, se înregistrau la Ciunget (pe râul Lotru) cu ai săi 1100 GWh/an, Retezat (pe Râul Mare) cu 605 434 GWh/an, Stejaru (pe Bistriţa) cu cei 434 GWh/an şi Corbeni (pe Argeş) cu 400 GWh/an.

Sursa : Mihai Constantinescu, Mihaela Pâslaru (coord.), Construcţii hidroenergetice în România 1950-1990, [f.l.], [f.a.], p. 136-142.

miercuri, 28 septembrie 2011

Barajul Vidraru

Emisiunea numită Hidrocentrale din 1978 a avut un tiraj de 250000 serii şi este compusă din 6 valori : Barajul şi hidrocentrala Firiza, Barajul Negovanul, Barajul Izvorul Muntelui – Bicaz, Barajul Vidraru, Hidrocentrala Piatra Neamţ, Sistemul Porţile de Fier [1]. Am ales să prezint Barajul Vidraru, cel mai înalt baraj din beton din ţară.













[1] Manole Mircea Gheorghe, Catalogul timbrelor poştale, vol. II : 1948-1989, Bucureşti, 2008, p. 217.
Sursa pentru timbrul poştal : Colecţia personală VM.

Baraje

Se pot realiza diferite tipuri de baraje, ca folosinţă – pentru producerea de energie electrică, agrement, activităţi sportive, aprovizionare cu apă potabilă şi industrială, irigaţii, regularizarea unor râuri şi altele - şi ca mod de construcţie – barajul Gura Apelor, cel mai înalt baraj, este situat pe Râul Mare şi are 168 m; este realizat din anrocamente şi alte materiale aflate în apropierea locului de construcţie [1].
Cele mai înalte baraje din beton de la noi din ţară sunt în ordine : Vidraru (pe râul Argeş) de 166,6 m [2], Drăgan (pe râul cu acelaşi nume) numărând 120 m, Paltinu (pe Doftana) cu 108 m, Tarniţa (pe Someşul Cald) cu 97,5 m, Poiana Ruscă (pe Râul Alb) atingând 95 m şi altele [3].

[1] Mihai Constantinescu, Mihaela Pâslaru (coord.), Construcţii hidroenergetice în România 1950-1990, [f.l.], [f.a.], p. 104.
[2] A nu se confunda cu barajul Vidra aflat pe Lotru, şi care este un baraj de anrocamente (fragmente din roci stâncoase, de obicei aflate în apropierea barajului şi care sunt folosite la construcţia sa).
[3] Mihai Constantinescu, Mihaela Pâslaru (coord.), Construcţii hidroenergetice în România 1950-1990, [f.l.], [f.a.], p. 59-64.

joi, 22 septembrie 2011

Industrializarea socialistă – lecţie de istorie

Cum este prezentată industrializarea socialistă într-un manual de istorie ?
Încercând să răspund la această întrebare am luat aleatoriu un manual pentru clasa a XII-a [1].
În acest manual, industrializarea socialistă este inclusă în capitolul ,,Economie şi societate în perioada comunistă”, în cadrul lecţiei ,,Contradicţiile industrializării”. Încă din titlu, cititorul este îndrumat spre o anumită formă de citire a procesului de industrializare. În cele aproape două pagini dedicate efectiv textului lecţiei, accentul cade pe anii de început ai industrializării şi pe cei de final. Deşi nu se face nicio menţiune asupra anilor 1960, prezentarea procesului de industrializare este echilibrată. Textul lecţiei este însoţit de diferite documente (citate din Gheorghe Gheorghiu-Dej – chiar trei la număr, poate pentru reprezentativitate şi pentru dimensiunea întregită a industrializării, ar fi trebuit inclus un citat despre industrializare şi din Nicolae Ceauşescu, Vladimir Tismăneanu şi din Hotărârea-Apel a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. cu privire la îndeplinirea Planului naţional unic de dezvoltare economico-socială a R.S.R. în cincinalul 1976-1980), tabele (statistici cuprinzând structura investiţiilor, structura P.I.B.-ului în unele ţări est-europene, ritmul de creştere al unor ramuri industriale, distribuţia forţei de muncă în cele trei sectoare ale C.A.E.R., scăderea ritmului de creştere planificat-1982). Pentru a facilita înţelegerea lecţiei, sunt incluse câteva precizări cronologice sumare, trei imagini (întreprindere industrială, brigadieri de pe şantierul APACA, muncitoare stahanovistă), sunt menţionate etapele industrializării (1945-1958, 1958-1970, 1970-1981, 1981-1989) şi este inclus şi un dicţionar cu termeni relevanţi (însă insuficienţi). Nu se menţionează modul în care se luau deciziile privitoare la industrializare, şi nici mici amănunte despre întreprinderi, combinate, care ar fi arătat cum se manifesta industrializarea şi din sensul instituţiilor (şi întreprinderea este o instituţie). Ca exerciţii pentru verificarea şi consolidarea celor citite/învăţate se propun 5 activităţi a căror rezolvare cere lucru cu textul lecţiei şi activităţi prin care se cere o contribuţie din partea elevului, în sensul că i se cere să explice de ce regimul comunist a dezvoltat cu precădere industria, să analizeze statisticile prezentate sau să arate cauzele crizei din anii 1980.
În concluzie, lecţia dedicată industrializării este prezentată bine şi echilibrat, punând la dispoziţia elevului câteva instrumente prin care să completeze textul propriu-zis al lecţiei şi prin care să înţeleagă mai bine ce a reprezentat industrializare socialistă.

[1] Nicoleta Dumitrescu, Mihai Manea, Cristian Niţă şi alţii, Istoria românilor : manual pentru clasa a XII-a, ed. a IV-a, Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2002, p. 172-175.

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Bucureşti – locuinţe noi

Din emisiunea poştală Arhitectură românească modernă din anul 1961 prezint timbrul cu acelaşi nume ca cel dat postării.
Construirea de locuinţe noi a fost şi un motiv de propagandă comunistă şi expunere prin intermediul filateliei. Pe de altă parte, construirea de locuinţe era şi o realitate a acelor vremuri.

















Sursa pentru timbrul poştal : Colecţia personală VM.

joi, 15 septembrie 2011

Blocuri de locuinţe

În funcţie de necesităţile vremii şi ale industriei, în perioada comunistă au luat naştere mai multe oraşe, în special miniere, create pentru a adăposti necesarul de forţă de muncă al uneia sau al mai multor industrii. În cazul altor oraşe, ele s-au dezvoltat, şi şi-au mărit numărul de locuinţe. Dezvoltarea industriei de construcţii, în special cea din prefabricate din beton, a contribuit la ridicarea mai rapidă a numeroase blocuri de locuinţe în întreaga ţară. Existau trusturi de construcţii care ridicau locuinţe sau alte tipuri de clădiri.








1









2









3













4


1 - Blocuri de locuinţe din Sfântu Gheorghe
2 - Cartierul Berceni din Bucureşti (1970)
3 - Cartier din Galaţi (1966)
4 - Blocuri de locuinţe din Baia Mare (1980)

Sursa imaginilor : www.comunismulinromania.ro/

marți, 13 septembrie 2011

Locuinţe pentru muncitori

În timpul regimului comunist, în acelaşi timp cu ridicarea de fabrici şi combinate s-au construit şi multe locuinţe (şi mă refer în principal la blocuri de locuinţe) care să adăpostească un număr mare de muncitori atraşi de procesul de industrializare, de la sate sau din diferite ramuri economice. Zonele care se industrializau atrăgeau oameni nu numai de la sate, ci şi din alte oraşe. Nu înseamnă că întreprinderile industriale se construiau doar în localităţi de rangul oraşelor sau că muncitorii atraşi de centrele industriale alegeau să se stabilească în acele localităţi unde găseau locuri de muncă, ei putând opta spre a face naveta. Pentru a satisface necesarul de forţă de muncă a industriei (extractive, prelucrătoare), uneori s-au construit ,,colonii” unde se aflau mai multe locuinţe pentru muncitorii veniţi să lucreze din alte zone. Pentru această prezentare minimală ar mai fi de precizat că ridicarea de locuinţe a fost influenţată şi de alţi factori nu numai de industrializare (necesităţi propagandistice, de sistematizare şi altele) precum şi faptul că peisajul multor localităţi din ţară a fost profund schimbat.

duminică, 11 septembrie 2011

Arhitectură românească modernă (1961) – Laminorul Hunedoara

Arhitectură românească modernă este o emisiune de timbre poştale compusă din 7 valori/timbre : Bloc turn - Bucureşti, Gara C.F.R. - Constanţa, Sala Palatului - Bucureşti, Laminor - Hunedoara, Locuinţe noi în Bucureşti, Circul de stat - Bucureşti, Clubul din Mangalia. Din această emisiune, ce a avut un tiraj de 1 milion de serii [1], prezint Laminorul din Hunedoara, singura construcţie industrială reprezentată.
















[1] Manole Mircea Gheorghe, Catalogul timbrelor poştale, vol. II : 1948-1989, Bucureşti, 2008, p. 95-96.
[2] Sursa pentru timbrul poştal : Colecţia personală VM.

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Investiţii în R.P.R. perioada 1951-1963

Statisticile din perioada comunistă nu sunt tocmai surse în care să te încrezi fără verificări temeinice. Lăsând la o parte aceste neajunsuri, în urma interpretării, statisticile pot oferi cel puţin câteva rezultate interesante, ce pot fi ulterior folosite într-o analiză mai detailiată. În cazul de faţă prezint statistica investiţiilor realizate în R.P.R. în perioada 1951-1963. Statistica este împărţită pe trei intervale temporale alese de sursă [1], fiind relevante având în vedere data culegerii datelor.
Am ales să prezint această statistică fiindcă ea vrea să arate în ce măsură investiţiile în R.P.R. au fost împărţite la nivelul regiunilor (inclusiv oraşul Bucureşti) şi mai ales amplitudinea investiţiilor. În acord cu o parte din discuţiile vremii, în care se arăta obsesiv nivelul scăzut al investiţiilor realizate în unele zone în perioada de dinainte de instaurarea comunismului – Moldova, Oltenia –, statisticile prezentate în 1964 oferă o imagine nu mult diferită.
Aş spune chiar surprinzătoare faţă de unul dintre obiectivele industrializării şi al conducerii comuniste (,,reducerea înapoierii unor regiuni ale R.P.R., precum şi a diferenţelor dintre ele”), fiindcă deşi nu se precizează, din statistici rezultă că investiţiile primite de zonele slab dezvoltate înainte de comunism nu au făcut decât să adâncească discrepanţele dintre regiuni.
De exemplu, plecând de la un nivel de dezvoltare economică diferit, între 1951 şi 1955 regiunea Suceava a primit 1 miliard de lei investiţii, pe când regiunea Banat a beneficiat de 3,5 miliarde de lei (şi nu este exemplul cel mai extrem, fiindcă regiunea Hunedoara, a primit 5,5 miliarde de lei în aceeaşi perioadă, iar regiunea Ploieşti 7,5).
Înainte de regimul comunist, zona Banatului era oricum mult mai dezvoltată economic (inclusiv industrial – de fapt printre cele mai dezvoltate zone româneşti) decât partea de nord a Moldovei (sau mai bine spus sudul Bucovinei). Or, în urma investiţiilor realizate, fie şi pentru anii prezentaţi, decalajul economic dintre cele două regiuni în mod evident s-a adâncit, chiar dacă regiunea Sucevei a progresat economic faţă de anii precedenţi.Decalajul moştenit şi perpetuat este în zilele noastre şi mai vizibil, dramatic şi ruşinos : regiunea de Nord-Est [2] este cea mai săracă din România şi una dintre cele mai sărace din întreaga Uniune Europeană [3][4]. Un astfel de fapt ar trebui să ne pună pe gânduri asupra eficienţei economice a regimului comunist...
Astfel că în urma investiţiilor realizate în perioada 1951-1963, regiunile R.P.R. au cunoscut o îmbunătăţire economică generală într-un anumit grad, dar contrar celor afirmate de propaganda comunistă, diferenţele economice dintre regiuni s-au mărit.

Investiţii în R.P.R. perioada 1951-1963
Intervalul de timp : 1951-1955 1956-1959 1960-1963
Regiunea : investiţii (miliarde de lei)
Argeş 2,5 3,5 6,5
Bacău 7 7 10,5
Banat 3,5 4,5 8,5
Braşov 3,5 4,5 7,5
Bucureşti 2 2,5 8,5
Cluj 2,5 2,5 3,5
Crişana 2 1,5 3,5
Dobrogea 4 3,5 6,5
Galaţi 2 3,5 8
Hunedoara 5,5 5,5 8,5
Iaşi 1,5 1,5 4
Maramureş 1,5 1,5 3,5
Mureş-Autonomă Maghiară 1,5 1,5 4,5
Oltenia 1,5 3,5 9
Ploieşti 7,5 5,5 9,5
Suceava 1 1,5 4
Oraşul Bucureşti 9,5 9,5 18,5 [5].

Note :
[1][5] Mircea Biji, Vasile Malinschi, Manea Mănescu şi alţii, Dezvoltarea economică a Romîniei 1944-1964, Bucureşti, 1964, p. 521 (Harta 3 – Investiţii în perioada 1951-1963).
[2] Cuprinde judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui – deci mai multe judeţe decât fosta regiune Suceava, dar continuă să fie relevantă pentru ideea pe care o enunţ.
[3] În fapt penultima regiune din UE la capitolul bogăţie, doar regiunea Severozapaden din Bulgaria stă mai slab în statistici decât cea românească.
[4]http://www.adevarul.ro/financiar/Nord-Estul_Romaniei-cea_mai_saraca_zona_din_UE_0_210579159.html