luni, 27 iunie 2011

Industria carbonieră - imagini, exemple, localizări

1.Cariera Roşiuţa

2.Transportul cărbunelui de la mina Lupeni

3.Mina Lupeni

4.Mina Comăneşti

5.Întreprinderea minieră Mehedinţi

Sursa imaginilor : www.comunismulinromania.ro

Localizarea minelor

Sursa pentru hartă României (cu menţiunea că reflectă împărţirea administrativă din 1996) : http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Physical_map_of_Romania.jpg

duminică, 26 iunie 2011

Industria carbonieră

În timpul regimului comunist cărbunele a fost un combustibil important pentru economia românească. Cărbunele a fost şi este extras şi astăzi din mine (în special în judeţul Hunedoara) sau chiar din cariere (mai ales în judeţul Gorj), atunci când se găseşte la suprafaţă. În România se găsesc cantităţi importante de huilă, cărbune brun şi ligniţi, turbă şi mai puţin antracit. Cărbunele este folosit în industria energetică pentru producerea de energie electrică (în termocentrale), producerea cocsului şi alte produse chimice în industria chimică, iar cocsul rezultat din cărbune este folosit în industria metalurgică pentru producerea oţelului. Aceste sunt principalele întrebuinţări ale cărbunelui. Ele au fost suficiente ca să facă din cărbune un produs neapărat necesar economiei româneşti comuniste. În consecinţă, industria carbonieră (extracţia cărbunelui şi prelucrarea sa primară – spălarea cărbunelui, înnobilarea sa şi altele) a fost dezvoltată la cote înalte în perioada comunistă.

vineri, 24 iunie 2011

Abrevieri

Denumirea unor tipuri de întreprinderi industriale din timpul regimului comunist a fost abreviată. Câteva exemple :
Combinat de celuloză şi hârtie = C.C.H.
Combinat de industrializare a lemnului = C.I.L.
Combinat de prelucare a lemnului = C.P.L.
Întreprindere metalurgică de stat = I.M.S.
Combinat de fire sintetice = C.F.S.
Întreprindere industrială de stat = I.I.S.
Întreprindere minieră = I.M.
Întreprindere mecanică de utilaje = I.M.U.
Întreprindere forestieră de exploatare şi transport = I.F.E.T.
Întreprindere industrială locală = I.I.L.
Întreprindere de reparaţii auto = I.R.A.
Combinat siderurgic = C.S.

marți, 14 iunie 2011

Asociaţiile sportive şi industria

Sportul ca în orice regim totalitar a avut un rol important în propagandă şi nu numai, servind la îndeplinirea anumitor idealuri.
Existau asociaţii sportive (A.S.) ce activau pe lângă diferite întreprinderi industriale sau pur şi simplu fiinţau purtând denumiri în legătură cu ideologia comunistă şi cu industrializarea. Am să exemplific cele arătate cu diferite denumiri de asociaţii sportive din câteva judeţe : în judeţul Dâmboviţa existau A.S. ,,Avîntul muncitoresc” şi ,,Metalul” ambele din Târgovişte, la Ochiuri era A.S. ,,Petrolul”, la Moreni erau A.S. ,,Flacăra” şi ,,Automecanica”; în judeţul Gorj îşi desfăşurau activitatea A.S. ,,Confecţia” şi ,,Petrolul” din Ţicleni, ,,Metalurgistul” Sadu, ,,Unirea” Târgu Jiu; în judeţul Galaţi A.S. ,,Oţelul” şi ,,Metalul” din Galaţi; în judeţul Constanţa A.S. ,,Chimia” Năvodari, ,,Cimentul” şi I.M.U. Medgidia; în judeţul Neamţ A.S. ,,Cimentul” din Bicaz, ,,Voinţa” Piatra Neamţ, ,,Volvatir” Târgu Neamţ, ,,Danubiana” Roman, ,,Relonul” Săvineşti.
După cum se poate vedea unele asociaţii sportive preiau denumirea fabricii, altele arată un element caracteristic ramurii industriale din care întreprinderile fac parte. De exemplu, A.S. ,,Relonul” din Săvineşti a fost înfiinţată în 1959 la momentul înfiinţării platformei industriale, în primul rând Combinatul de fibre sintetice Săvineşti (la început exista sub denumirea de uzină). Asociaţia sportivă din localitatea nemţeană s-a dezvoltat treptat aşa cum s-a extins şi combinatul. A început prin găzduirea unor secţii de handbal şi fotbal şi a ajuns să aibe şi echipe la sporturi precum voleiul, şahul şi s-au desfăşurat şi alte activităţi sportive de masă [1].

[1] Secţia de Propagandă a Comitetului Judeţean Neamţ al P.C.R., Judeţele patriei. Neamţ. Monografie, Bucureşti, 1981, p. 224.

miercuri, 8 iunie 2011

Organizare-reorganizare teritorială – ce ne învaţă istoria

De ceva timp se tot discută despre reorganizarea administrativ-teritorială a României, de faptul că astfel s-ar mai reduce din birocraţie şi s-ar mai adăuga şi alte beneficii. Cred însă că cea mai mare problemă o reprezintă modul în sine în care sunt administrate judeţele şi nu faptul că sunt atât de numeroase. Şi cele 8 regiuni/judeţe câte ne sunt propuse astăzi, pot fi la fel de incompetent conduse, la fel de încărcate de birocraţie. Eu cred că cele 41 de judeţe alături de Bucureşti nu sunt un impediment în actuala dezvoltare a României. Dar nu despre aceste lucruri voiam să vorbesc, ci de o mică lecţie de istorie.

În dezbaterile cu privire la această nouă organizare a României se spune că ea este necesară şi fiindcă este una stabilită încă din 1968 [1]. Te duce cu gândul că judeţele ar fi fost instituite în timpul regimului comunist, ceea ce evident ar fi o mare greşeală. Împărţirea ţărilor române s-a făcut din cele mai vechi timpuri, şi sunt câteva atestări în acest sens, în judeţe pentru Ţara Românească şi în ţinuturi pentru Moldova. Numărul acestor unităţi administrativ-teritoriale a variat în timp [2]. Judeţul nu a fost inventat de regimul comunist. A fost reintrodus tocmai în timpul naţional-comunismului pentru a da impresia unei continuităţi cu vechea Românie. Chiar dacă nu putem spune prea des că am avut perioade de timp în care ne-am descurcat bine ca ţară din punct de vedere economic, totuşi nu organizarea administrativ-teritorială a fost de vină, ci mai curând cei care au condus ţara şi uneori unele evenimente internaţionale (războaie mondiale, faţă de care nu prea aveam putinţă a le evita).
Se mai spune că proiectul noii organizări a României [3] ar fi conform cu cel al regiunilor de dezvoltare create pentru compatibilitate cu Uniunea Europeană. Ar trebui să ne uităm şi la celelalte ţări membre U.E. (nu la cele intrate de curând, ci la cele mai vechi) şi să vedem dacă s-a pus problema unei reorganizări. Poate că discuţii au fost, dar vechea împărţire teritorială a rămas. Mai mult, actual, împărţirea regională a U.E. este realizată în primul rând din motive statistice, dincolo de un eventual proiect de viitor cu alte finalităţi. Cred că ar fi mai bine ca fiecare să-şi facă treaba pentru care este plătit, dând dovadă de responsabilitate şi de profesionalism (sunt cuvinte mari, greu realizabile).

Industrializarea forţată a României (R.P.R., R.S.R.) a fost realizată în timpul regimului comunist. Procesul nu a fost împiedicat nici de cele 28 de regiuni, nici de 18, nici de 16, nici de Regiunea Autonomă Maghiară/Mureş-Autonomă Maghiară, şi nici de 39 de judeţe (ulterior 40) la care se adăuga Bucureştiul. Şi industrializarea forţată, până la urmă cauzatoare a atâtor probleme în perioada postcomunistă, este doar unul dintre exemple. Aşa că modul în care este realizată administrarea ţării contează, dar nu mai mult decât modul în care este condusă, guvernată. România ar putea fi guvernată bine şi astăzi şi cu actuala organizare administrativ-teritorială, conformă cu istoria noastră.


[1] Despre organizarea administrativ-teritorială a ţării în timpul regimului comunist se poate citi şi pe acest blog : http://industrializarearomaniei.blogspot.com/2009/05/impartirea-administrativ-teritoriala.html
[2] De exemplu în Ţara Românească între 1845 şi 1859 existau 17 judeţe, după ce se renunţase la judeţul Săcuieni, inclus în judeţul Prahova. În Moldova existau 15 ţinuturi în perioada 1856-1859. Anterior, între 1831 şi 1856 erau doar 13 ţinuturi. Din 1859 putem vorbi de Principatele Unite ale Valahiei şi Moldovei şi din 1862 de România : erau 32 de judeţe. În perioada următoare numărul lor a fluctuat în funcţie şi de războaiele la care România a participat şi care au dus la creşterea numărului de unităţi administrativ-teritoriale. În perioada interbelică s-a ajuns la 71 de judeţe. Urmează organizarea Regatului României din timpul lui Carol al II-lea şi apoi modificările s-au supus regulilor războiului : au fost dese. Evident, se pot căuta rădăcini ale tradiţiei judeţului şi ţinutului şi în secolele imediat următoare constituirii ţărilor române. Ceea ce am prezentat e doar cu titlu exemplificator, discuţia fiind mult mai întinsă.
[3] http://www.zf.ro/analiza/nu-sunt-in-stare-sa-reduca-birocratia-dar-cred-ca-pot-desfiinta-judetele-guvernul-anunta-bomba-reorganizarii-administrative-vedeti-aici-care-ar-putea-fi-impartirea-si-capitalele-noilor-regiuni-8321815

luni, 6 iunie 2011

Dezindustrializare

1.Despre dezindustrializarea din diverse oraşe în România ca şi despre fenomen în general se poate citi pe internet pe paginile ziarelor, pe bloguri, forum-uri, în comentarii la diverse articole. Despre Braşov cu situaţia întreprinderilor Hidromecanica, Lubrifin, Tractorul şi altele, despre Cluj şi demolarea în 2008 a fabricii de tutun (construită înainte de regimul comunist), despre fabrici din
Galaţi şi exemplele ar putea continua [1] Despre patrimoniu industrial am mai postat cu ceva timp în urmă, iar acum am mai găsit alte asemenea preocupări pe internet. Imagini cu zone dezindustrializate se pot găsi şi pe saituri precum flickr.

2.Pe mai multe pagini de internet circulă o listă cu principalele întreprinderi din România în 1989 ca sursă fiind cel mai probabil ziarul ,,Tricolorul”, apropiat de PRM. Pe mai multe bloguri, saituri, forumuri apare această lista parţiala sau nu, cu o circulaţie rapidă. Lista de peste 1200 de întreprinderi este doar aproximativă, o îngrămădire de nume cu o clasificare la fel de aproximativă (mai sunt întreprinderi de transporturi, de comerţ şi altele). Comentariile care apar la această listă sunt adesea îndârjite, nostalgice, cu tente (interpretări) politice, folosesc şi un limbaj licenţios şi sunt mai puţin gândite la rece, analitic, ce să mai vorbim despre interesul pentru industrializare sau dezindustrializare, care nu prea există în aceste comentarii.

3.Am să revin la un subiect clasic de patrimoniu industrial : Moara lui Assan. Este un obiectiv industrial special din mai multe puncte de vedere şi arată foarte simplu modul în care este tratată o clădire de patrimoniu ca aceasta, veche din 1853, fără a fi încărcată de vina unui întreg regim comunist acuzat adesea şi pe drept cuvânt de industrializare forţată. Aşa că există puţină speranţă ca fostele fabrici şi uzine din timpul regimului comunist să fie salvate într-un mod sau altul (reconversie după anumite criterii; există o lege a monumentelor – la aplicarea ei mai trebuie lucrat, altfel cum se explică ce se întâmplă la Moara lui Assan). Chiar aşa, ce se întâmplă la Moara lui Assan? Pe internet există articole şi imagini destul de multe pe acest subiect mai ales începând din 2006, din partea ziarelor, blogurilor, pe wiki, you tube şi alte pagini de internet, la diferite televiziuni [2].

[1] http://levantul.wordpress.com/2011/03/21/de-la-fabrici-si-uzine-la-parcari-si-magazine-cateva-cuvinte-despre-niste-demolari-la-brasov/;http://www.galatiorasulpericulos.blogspot.com/; http://www.criticatac.ro/5097/patrimoniul-industrial/.

[2] http://romuluscristea.wordpress.com/2009/09/11/furturi-si-distrugeri-la-moara-lui-assan/#more-5027; http://exploratorurban.wordpress.com/2010/07/04/moara-lui-assan/; http://stirileprotv.ro/stiri/social/moara-lui-assan-cladire-de-patrimoniu-a-cazut-prada-hotilor-de-fier-vechi.html; http://wikimapia.org/#lat=44.4521941&lon=26.1231279&z=17&l=0&m=s&v=9; http://ro.wikipedia.org/wiki/Moara_lui_Assan; http://www.euromusees2001.org/Esemplari/Ru/Assan.pdf; http://economie.hotnews.ro/stiri-imobiliar-6063513-oamenii-strazii-proprietarii-nepasatori-duc-ruina-moara-lui-asan-simbolul-colentinei-secol-19.htm; http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/Bucuresti_A_mai_cazut_o_bucata_din_Moara_lui_Assan_0_187181729.html; http://gamezplayi.wordpress.com/2011/02/24/moara-lui-assan/; http://www.youtube.com/watch?v=QdfXvQckqAs.

vineri, 3 iunie 2011

Combinatul siderurgic Călan la RRA

La Radio România Actualităţi (RRA) la 1 octombrie 2010 a fost prezentat un documentar numit Exerciţiu de supravieţuire, realizat de Simona Şerbănescu şi în care era prezentat trecutul şi mai ales prezentul Combinatului siderurgic Călan. Ca şi în cazul emisiunii de pe Pro TV, accentul cade pe dezindustrializare, dar se prezintă şi interviuri cu foşti lucrători în combinat care descriu activitatea siderurgică de la Călan, în perioada în care el funcţiona.

Sursa : http://www.romania-actualitati.ro/exercitiu_de_supravietuire-19767, 03-06-2011.

joi, 2 iunie 2011

Despre coloşii industriali şi dezindustrializare la Pro TV

La Pro TV în emisiunea România, te iubesc Alex Dima a realizat un reportaj prezentat la 31 octombrie 2010 despre cea mai rămas din industria românească. Dar şi alte emisiuni precum cele despre zonele defavorizate din România (declarate în anii 1990), adică în principal zone monoindustriale create în comunism.
Pe you tube am găsit emisiunea despre dezindustrializarea din România. O emisiune bine realizată cu exemple şocante : Combinatul ,,Victoria” Călan, Combinatul siderurgic din Călăraşi (Siderca după 1990), Întreprinderea ,,Tractorul” Braşov, rezervoarele petroliere părăsite de la ,,Oil Terminal” Constanţa (denumire după 1990), Uzina ,,Republica” Bucureşti, Combinatul siderurgic Hunedoara (,,Siderurgica” după 1990).

miercuri, 1 iunie 2011

Dezindustrializarea ca metodă de recuperare a trecutului

Titlul poate părea paradoxal, dar să nu ne pripim, fiindcă orice lucru vine cu bune şi cu rele.
Dezindustrializarea care are loc astăzi în România se face aproape în totalitate pe seama vechilor centre industriale ridicate în timpul comunismului. Create având o bază materială corectă sau nu pentru a fi rentabile şi nu doar funcţionale, fabricile şi uzinele ridicate în comunism nu au reuşit în marea lor majoritate să treacă testul unei economii de piaţă. Au fost mai mulţi factori care au influenţat negativ industria românească (şocul trecerii spre un nou sistem economic, lipsa experienţei necesare sau chiar reaua voinţă în administrare şi altele), inclusiv factori exogeni : epuizarea naturală a unor zăcăminte (rentabile) care constituia baza industrializării în mai multe ramuri economice, orientarea în timp a economiei internaţionale spre ramura serviciilor în special în detrimentul industriei.
Procesul de dezindustrializare transformă industria din ramură economică în obiect de studiu pentru diferite ştiinţe (economice, socio-umane şi altele). Practic industrializarea intră în istorie. Probabil că i se va mai rezerva când şi când câte un loc în economia viitoare (energii regenerabile, spre exemplu), dar în orice caz industria aşa cum o ştiam nu va mai avea aceleaşi caracteristici. Este un proces în mişcare, dar nu încheiat şi deşi industria pare să meargă pe acest drum ne putem aştepta la orice. Cum ar spune şi profesorul Lucian Boia, istoria poate fi orice, nu mai logică nu este.
Cu aceste mici consideraţii, văd totuşi dezindustrializarea şi ca pe un moment prielnic pentru a studia modul în care procesul de industrializare s-a desfăşurat. Poate că este ultima şansă pentru a face acest lucru cu obiectele în sine, adică cu fabrici şi uzine in situ, şi nu în bunul obicei general, în a studia ceva trecut, mort, tocmai bun pentru a-ţi exprimi regretele fiindcă nu i-ai acordat atenţia cuvenită cât timp era viu. Poate că peste un timp fostele fiare vechi vor fi cu totul altfel văzute, asta ca să nu mai spun că industrializarea, cel puţin în România în cei aproape 50 de ani de comunism, ca şi în alte ţări (fie şi necomuniste), a schimbat foarte mult întreaga societate. Sunt influenţe incontestabile şi asupra modului de viaţă. Aşa că o multitudine de ştiinţe se vor apleca în continuare (sau ar trebui să) asupra procesului de industrializare. Este şi un moment prielnic, dincolo de grijile zilnice, pentru ca un astfel de subiect, analizat prin intermediul diferitelor ştiinţe, să aibă şi o receptivitate mai mare la publicul larg şi nu doar la specialişti (de multe ori refractari şi ei la un subiect nu tocmai uşor de abordat).
Astfel că, în următoarele postări voi prezenta mai des şi elemente legate de dezindustrializare, ca metodă de a cunoaşte, recupera şi conserva memoria industrializării.