marți, 27 aprilie 2010

Colaborare internaţională în industria petrolieră 1982-1983

La 17 iunie 1982 se semna la Bagdad un Acord privind dezvoltarea pe termen lung a cooperării tehnico-economice şi a schimburilor comerciale îtnre guvernul R.S.R. şi guvernul Republicii Irak [1]. Semnatarii erau Nicolae Ceauşescu şi Saddam Hussein. În acest acord, la articolul 4, ,,Obiective în industria petrolului şi petrochimiei”, se precizau domeniile în care va fi realizată cooperarea dintre cele două state : rafinării şi blocuri de ulei, construirea de conducte pentru transportul ţiţeiului, gazelor şi produselor petroliere, construirea de depozite petnru ţiţei şi petnru produse petroliere, staţii de pompare, lucrări de foraj, livrări de piese de schimb, fabrici pentru piese de schimb şi componente pentru industria petrolului, precum şi orice alte obiective care vor fi convenite de cele două părţi contractante, R.S.R. şi Republica Irak [2].

La 27 mai 1983 se semna la Bucureşti Acordul de cooperare economică, industrială şi tehnică dintre guvernul R.S.R. şi Regatul Lesotho. În acord se preciza posibilitatea utilizării unor ,,forme de cooperare reciproc avantajoase, inclusiv societăţi mixte” în domenii precum cel petrolier, al minelor sau al energiei [3].

Nicolae Ceauşescu a realizat o vizită preşedintelui Mohamed Hosni Mubarak al Republicii Arabe Egipt, între 19 şi 22 octombrie 1983. În urma convorbirilor s-a semnat o ,,Declaraţie comună cu privire la dezvoltarea susţinută a cooperării dintre Republica Socialistă România şi Republica Arabă Egipt” la data de 22 octombrie [4].
S-a convenit ,,amplificarea continuă a raporturilor tradiţionale de prietenie şi conlucrare rodnică” între cele două state. Să precizăm că anterior, între cele două state, la 30 iunie 1974 şi 10 septembrie 1982, se semnaseră declaraţii asemănătoare cu cea din 22 octombrie 1983. Printre mai multe lucruri stabilite, s-a convenit, ,,în mod deosebit”, să se intensifice colaborarea în mai multe domenii, printre care şi în cel al petrolului şi energiei [5].

În perioadă următoare, 22-24 octombrie Ceauşescu a fost în vizită în Republica Democrată Sudan, fiind primit de preşedintele Gaafar Mohamed Nimeiri. Vizita era ulterioară semnării Tratatului de prietenie şi cooperare semnat la Khartum, la 25 aprilie 1979. Într-o declaraţie comună, s-a stabilit că este necesară dezvoltarea cooperării în domeniile energiei, hidroenergiei, explorării, rafinării, transportului ţiţeiului, petrochimiei, minelor şi în alte domenii [6].

În luna următoare a aceluiaşi an, preşedintele R.S.R. a primit vizita preşedintelui Prezidiului R.S.F. Iugoslavia, Mika Şpiliak. În Declaraţia comună semnată se prevedeau mai multe domenii deosebite pentru colaborare. Menţionăm chimia şi petrochimia, cercetarea geologică şi exploatarea de petrol şi gaze în zona de frontieră [7]. Preocuparea pentru industria petrolieră a fost reliefată şi de vizita întreprinsă în Bucureşti şi judeţul Prahova [8].

[1] Decret al Consiliului de Stat nr. 404 din 1 noiembrie 1982.
[2] Ibid.
[3] Decret al Consiliului de Stat nr. 484 din 26 decembrie 1983, B.Of., nr. 106 din 27 decembrie 1983.
[4] Declaraţie comună, B.Of., nr. 82 din 24 octombrie 1983.
[5] Ibid.
[6] Declaraţie comună, B.Of., nr. 83 din 25 octombrie 1983.
[7] Declaraţie comună, B.Of., nr. 87 din 5 noiembrie 1983.
[8] Ibid.

Bibliografie
Decret al Consiliului de Stat nr. 404 din 1 noiembrie 1982.
Declaraţie comună, B.Of., nr. 82 din 24 octombrie 1983.
Declaraţie comună, B.Of., nr. 83 din 25 octombrie 1983.
Declaraţie comună, B.Of., nr. 87 din 5 noiembrie 1983.
Decret al Consiliului de Stat nr. 484 din 26 decembrie 1983, B.Of., nr. 106 din 27 decembrie 1983.

luni, 26 aprilie 2010

Fabrica de conserve Turnu Măgurele

,,Hotărîrea nr. 811 din 15 aprilie 1968 privind înfiinţarea întreprinderii industriale de stat «Fabrica de conserve Turnu Măgurele», sub îndrumatea şi controlul Ministerului Industriei Alimentare

Consiliul de Miniştri al Republicii Socialiste România hotărăşte :
Articol unic. – Pe data de 1 mai 1968 se înfiinţează întreprinderea industrială de stat «Fabrica de conserve Turnu Măgurele», cu sediul în municipiul Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, sub îndrumatea şi controlul Ministerului Industriei Alimentare.
Întreprinderea industrială de stat «Fabrica de conserve Turnu Măgurele» se organizează şi va funcţiona potrivit Decretului nr. 199/1949 şi va avea ca obiect fabricarea conservelor de legume şi fructe”.

Sursa
: Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, partea I, nr. 51, 15 aprilie 1968.

vineri, 23 aprilie 2010

Organizarea şi funcţionarea economiei prin centrale şi întreprinderi

Legea nr. 5 din 6 iulie 1978 [1] a fost o lege esenţială în timpul ultimei părţi a regimului comunist. Ca importanţă, o putem asemăna cu legea adoptată după revoluţie, Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990, privind societăţile comerciale şi cu legile de înfiinţare ale regiilor autonome [2]. Amintim şi o altă lege postdecembristă, Legea nr. 15/7 august 1990 care prevedea tocmai reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale.
Revenind la legea nr. 5 din 6 iulie 1978, ea prevedea modul de organizare şi funcţionare a întreprinderii şi a centralei.
,,Întreprinderea de stat este uniotatea de bază în care se desfăşoară activitatea economico-socială”.
,,Centrala este o unitatea economică autonomă de producţie, construcii, circulaţia mărfurilor, transporturi şi alte prestări de servicii”.
Organizarea şi funcţionarea întreprinderilor se făcea pe baza principiului autoconducerii muncitoreşti şi al autogestiunii economico-financiare. Activităţile de desfăşurau pe baza legilor în vigoare, pe baza planului, care era parte integrantă a planului naţional unic de dezvoltare economico-socială. Titulara de plan răspundea faţă de organul căruia îi este subordonată, de îndeplinirea planului şi a tuturor indicatorilor tehnici, economici şi financiari.
O întreprindere putea avea ca obiect de activitate producerea de bunuri, executarea de lucrări, prestarea de servicii sau aprovizionarea şi desfacerea produselor. Toate activităţile trebuiau a fi purtate prin ,,promovarea unui spirit combativ, revoluţionar şi intransigent în întreaga activitate”.
Deşi multe întreprinderi din regimul comunist nu au desfăşurat întotdeauna activităţi rentabile, în lege rentabilitate era trecută ca o obligaţie :
,,Întreprinderile sînt obligate să desfăşoare o activitate rentabilă, cu eficienţă sporită, să asigure participarea oamenilor muncii la realizarea producţiei, a beneficiilor şi la împărţirea beneficiilor”.
În structura unei întreprinderi puteau coexista fabrici, uzine, exploatări, mine şi grupuri de şantiere, fără personalitate juridică, dar cu autonomie economico-financiară.
Ca importanţă, întreprinderile erau de două feluri : de interes republican şi de interes local. Primele se înfiinţau prin decret al Consiliului de Stat [3] sau în cazul celorlalte, prin hotărâri ale consiliilor populare.
Centrala poate cuprinde fabrici, uzine, exploatări, grupuri de şantiere sau şantiere de construcţii-montaj, autobaze, secţii, ateliere, sectoare.
Centrala, mare unitate economică autonomă, era o grupare de întreprinderi şi alte unităţi, formată pe criteriul omogenităţii produselor sau al tehnologiilor de fabricaţie, al cooperării în producţie, al integrării fabricaţiei unor produse finite sau al amplasării teritoriale a unităţilor componente.
Centrala, titulara de plan în domeniul ei de activitate, se organiza pe structura unei întreprinderi mari şi reprezentative. Modul în care se realiza un plan era următorul : întreprinderile subordonate şi alte unităţi componente ale centralei primeau propuneri de plan, şi tot centrala primea şi niveluri orientative şi normative de plan din partea Comisiei de Stat pentru Planificare. Centrala elabora planul cincinal, pe care-l defalca pe planuri anuale. Se realizau şi programe speciale pe produse, grupe de produse (exista un nomenclator al produselor pe centrală), pe localităţi ori judeţe. Centrala era subordonată şi ministerului din domeniul respectiv.
Conducerea unităţilor economice era realizată de în mod colectiv prin : adunarea generală a oamenilor muncii, consiliul oamenilor muncii şi biroul executiv al consiliului oamenilor muncii. Într-o manieră profund propagandistică, ,,fiecare om al muncii, în calitatea sa de participant la administrarea avuţiei naţionale” participa la conducerea unităţilor economice. ,,Avuţia naţională era încredinţată de societate spre administrare”, centralelor şi întreprinderilor. Iar la un nivel mai sus, conducerea întregii societăţi revenea, evident în regimul comunist, Partidului Comunist Român, partidul unic.
Reţinem că Legea nr. 5/1978 reglementa organizarea şi funcţionarea economiei prin centrale şi întreprinderi, care aveau obligaţia de a fi rentabile.

Legea nr. 5 din 6 iulie 1978 cu privire la organizarea şi conducerea unităţilor socialiste de stat, precum şi la funcţionarea acestora pe baza autoconducerii muncitoreşti şi autogestiunii economico-financiare

[1] B. Of. al R.S.R., nr. 56/12 iulie 1978.
[2] O altă asemănare este faptul că Legea nr. 5 a fost republicată (1982), la fel şi Legea nr. 31 (1998, 2004).
[3] Şi avem multe asemenea exemple : postările de articole cu eticheta ,,înfiinţări de întreprinderi”.

joi, 22 aprilie 2010

Întreprinderea de produse electrotehnice Petroşani

,,Decret al Consiliului de Stat nr. 185 din 9 iulie 1981 privind înfiinţarea Întreprinderii de produse electrotehnice Petroşani
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România d e c r e t e a z ă :

Art. 1.- Pe data de 1 iulie 1981 se înfiinţează Întreprinderea de produse electrotehnice Petroşani cu sediul în municipiul Petroşani, în subordinea Centralei industriale de echipamente de telecomunicaţii şi automatizări Bucureşti, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini – Departamentul industriei electronice şi electrotehnice Bucureşti, avînd ca obiect de activitate fabricarea de panouri şi tablouri electrice, echipament electric antigrizutos şi motoare antigrizutoase pentru industria minieră.
[...]”.

Sursa : Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, partea I, nr. 51, 14 iulie 1981.

marți, 20 aprilie 2010

Întreprinderea de electronică industrială Bucureşti

,,Decret al Consiliului de Stat nr. 254 din 1 septembrie 1981 privind înfiinţarea Întreprinderii de electronică industrială Bucureşti
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România d e c r e t e a z ă :
Art. 1.- Pe data de 1 octombrie 1981 se înfiinţează Întreprinderea de electronică industrială Bucureşti, cu sediul în municipiul Bucureşti, în subordinea Centralei industriale de electronică şi tehnică de calcul Bucureşti, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini – Departamentul industriei electronice şi electrotehnice, avînd ca obiect de activitate fabricarea de produse electronice profesioniste, echipamente de electronică industrială şi produse electro-acustice.
Întreprinderea de electronică industrială Bucureşti se înfiinţează prin preluarea capacităţilor de producţie cu profil de electronică industrială de la Întreprinderea ,,Electronica” Bucureşti.
[...]
Art. 6.- Întreprinderea ,,Electronica” Bucureşti îşi schimbă sediul din strada Baicului, sector 2, municipiul Bucureşti, în strada Dimitrie Pompei, sector 2, Bucureşti – Platforma industrială Pipera, şi va avea ca obiect de activitate fabricarea de televizoare, radioreceptoare, combine muzicale şi incinte acustice categoria standard şi HI-FI, radiocasetofoane, precum şi subansamble, piese de schimb şi asistenţă tehnică şi service pentru produsele din profilul său de fabricaţie.
[...]”.

Sursa : Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, partea I, nr. 65, 3 septembrie 1981.

Schimbarea denumirii Întreprinderii «Victoria» Călan

,,Decret al Consiliului de Stat nr. 8 din 7 ianuarie 1982 privind schimbarea denumirii Întreprinderii «Victoria» Călan în «Combinatul siderurgic Victoria Călan»
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România d e c r e t e a z ă :
Art.1.- Pe data de 1 ianuarie 1982, Întreprinderea «Victoria» Călan, cu sediul în oraşul Călan, judeţul Hunedoara, din subordinea Centralei industriale siderurgice Hunedoara, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Metalurgice îşi schimbă denumirea în «Combinatul siderurgic Victoria Călan»”.

Sursa : Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, partea I, nr. 2, 7 ianuarie 1982.