miercuri, 31 martie 2010

Comasare de întreprinderi

,,Hotărîrea nr. 2030 privind comasarea unor întreprinderi de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Construcţiilor

Consiliul de Miniştri al Republicii Socialiste România hotărăşte :
Articol unic. – Pe data de 1 octombrie 1966, Întreprinderea de materiale şi prefabricate de construcţii Doaga se comasează prin absorbţie la Întreprinderea de prefabricate din beton Galaţi, cu sediul în oraşul Galaţi, ambele de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Construcţiilor […]”.

Sursa : Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, partea I, nr. 58, 24 septembrie 1966.

duminică, 28 martie 2010

Întreprinderea electrocentrale Zalău

,,Decret al Consiliului de Stat nr. 61 din 16 februarie 1982 privind trecerea Întreprinderii de termoficare industrială Zalău din subordinea Centralei industriale de prelucrare cauciuc şi mase plastice Popeşti-Leordeni în subordinea Centralei industriale de producere a energiei electrice şi termice Bucureşti

Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează :
Art. 1. – Pe data de 1 aprilie 1982 Întreprinderea de termoficare industrială Zalău, cu sediul în municipiul Zalău, judeţul Sălaj, din subordinea Centralei industriale de prelucrare cauciuc şi mase plastice Popeşti-Leordeni, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Chimice, trece în subordinea Centralei industriale de producere a energiei electrice şi termice Bucureşti, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Energiei Electrice.
Întreprinderea de termoficare industrială Zalău îşi schimbă denumirea în «Întreprinderea electrocentrale Zalău», avînd ca obiect de activitate producerea energiei electrice şi termice în regim de termoficare, precum şi exploatarea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor energetice din dotare.
[…]”.

Sursa : Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, partea I, nr. 23, 20 februarie 1982.

Întreprinderii de bioproteine Curtea de Argeş

,,Decret al Consiliului de Stat nr. 28 din 25 ianuarie 1982 privind înfiinţarea Întreprinderii de bioproteine Curtea de Argeş, în subordinea Centralei industriale de medicamente, cosmetice, coloranţi şi lacuri

Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România d e c r e t e a z ă :
Art. 1.- Pe data de 1 ianuarie 1982 se înfiinţează Întreprinderea de bioproteine Curtea de Argeş, cu sediul în oraşul Curtea de Argeş, judeţul Argeş, în subordinea Centralei industriale de medicamente, cosmetice, coloranţi şi lacuri Bucureşti, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Chimice, avînd ca obiect de activitate producerea de proteine monocelulare din normal-parafine şi alte produse chimice.
[...]”.

Sursa : Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, partea I, nr. 13, 29 ianuarie 1982.

sâmbătă, 27 martie 2010

Filatura de lînă pieptănată Buzău

,,Hotărîrea nr. 1319 din 3 octombrie 1973 privind înfiinţarea întreprinderii Filatura de lînă pieptănată Buzău în subordinea Centralei industriei lînii Bucureşti, sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Uşoare

Consiliul de Miniştri al Republicii Socialiste România hotărăşte :
Art. 1.- Pe data de 1 octombrie 1973 se înfiinţează întreprinderea Filatura de lînă pieptănată Buzău, cu sediul în municipiul Buzău, avînd ca obiect de activitate producţia de fire tip lînă pieptănată din melană, în subordinea Centralei industriei lînii Bucureşti.
[...]”.

Sursa : Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, partea I, nr. 159, 16 octombrie 1973.

joi, 25 martie 2010

Întreprinderea de produse abrazive Bârlad

,,Decret al Consiliului de Stat nr. 189 din 31 mai 1983 privind schimbarea denumirii şi obiectului de activitate ale Întreprinderii de pietre de polizor Bîrlad

Consiliul de Miniştri al Republicii Socialiste România decretează :
Art. 1. – Pe data de 1 iunie 1983 Întreprinderea de pietre de polizor Bîrlad, cu sediul în municipiul Bîrlad, judeţul Vaslui, din subordinea centralei industriale pentru produse refractare Braşov, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Metalurgice, îşi schimbă denumirea în «Întreprinderea de produse abrazive Bîrlad» şi are ca obiect de activitate fabricarea produselor abrazive, pietrelor de polizor şi abrazivelor pe suport.
[...]”.

Sursa : Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, partea I, nr. 40, 3 iunie 1983.

Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini - 1966

Decretul nr. 96/1961 pentru organizarea şi funcţionarea Ministerului Metalurgiei şi Construcţiilor de Maşini
Decretul nr. 331/1963 modifică Decretul nr. 96/1961
Decretul nr. 7/1964 pentru organizarea şi funcţionarea Ministerului Metalurgiei şi Construcţiilor de Maşini
Decretul nr. 715/1966 modifică Decretul nr.7/1964

,,Decret nr. 7/1964 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Industriei Construcţiilor de maşini [1]

Consiliul de Miniştri al Republicii Socialiste România decretează :

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. – Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini are sarcina realizării politicii statului în ramura industriei construcţiilor de maşini şi a prelucrării metalelor.
CAPITOLUL II
Atribuţii
[…]
CAPITOLUL III
Art. 4. – Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini are următoarea structură organizatorică :
Departamentul industriei electrotehnice cu :
Direcţia generală maşini şi echipament electric;
Direcţia generală electronică şi automatizări;
Direcţia generală utilaj petrolier şi minier;
Direcţia generală utilaj chimic şi rafinării;
Direcţia generală utilaj energetic, metalurgic şi de construcţii;
Direcţia generală mecanică fină;
Direcţia generală de maşini unelte;
Direcţia generală de maşini agricole;
Direcţia generală materiale de instalaţii şi echipament metalic;
Direcţia generală automobile, tractoare şi rulmenţi;
Direcţia generală construcţii navale şi material rulant;
Direcţia generală tehnică;
Direcţia generală lucrări de construcţii-montaj;
Direcţia generală de aprovizionare şi desfacere;
Direcţia generală de piese de schimb şi livrări;
Direcţia generală de livrări export;
Direcţia planificării;
Direcţia de investiţii;
Direcţia mecano-energetică;
Direcţia plan financiar şi preţuri;
Direcţia de import maşini şi utilaje;
Direcţia personal de învăţămînt;
Direcţia relaţii şi colaborare tehnico-economică;
Direcţia de sinteză şi control a ministerului;
Direcţia lucrări speciale;
Direcţia administrativă;
Oficiul de control a calităţii producţiei;
Oficiul de control financiar;
Oficiul de documentare şi publicaţii tehnice;
Oficiul juridic;
Arbitrajul ministerului.

Direcţia generală utilaj chimic şi rafinării, Direcţia generală lucrări de construcţii-montaj, Direcţia generală de aprovizionare şi desfacere, Direcţia generală de piese de schimb şi livrări, Direcţia de import maşini şi utilaje, Direcţia generală de livrări export, Oficiul de documentare şi publicaţii tehnice vor funcţiona potrivit prevederilor legale privind organizarea şi funcţionarea întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat.

Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini are în subordinea sa întreprinderi şi organizaţii economice, institute de studii, cercetări şi proiectări, şcoli pentru pregătirea cadrelor tehnice şi muncitoreşti.
[...]”.

[1] Decretul nr. 7 din 22 ianuarie 1964 se republică în temeiul articolului II di nDecretul nr. 715/1966, pentru modificarea Decretului nr. 7/1964, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini.

Sursa : Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, partea I, nr. 57, 24 septembrie 1966.

miercuri, 24 martie 2010

Fabrici de ulei şi bere

,,Decret al Consiliului de Stat nr. 220 din 25 iunie 1983 privind organizarea unor fabrici de ulei şi bere ca unităţi cu personalitate juridică

Consiliul de Miniştri al Republicii Socialiste România decretează :
Art. 1. – Pe data de 1 iulie 1983 fabricile prevăzute în anexă se organizează, potrivit art. 26 din Legea nr. 5/1978, ca unităţi cu personalitate juridică, avînd sediul, subordonarea şi obiectul de activitate prevăzute în aceeaşi anexă.
Fabricile funcţionează pe baza autoconducerii muncitoreşti şi autogestiunii economico-financiare, potrivit normelor legale privind organizarea şi funcţionarea întreprinderilor.
[…]”.

Anexă
Tabel cuprinzînd fabricile care se organizează, potrivit articolului 26 din Legea nr. 5/1978, ca unităţi cu personalitate juridică.
*Denumirea unităţii, localitatea, judeţul, subordonarea, obiectul de activitate.
Fabrica de ulei Ţăndărei, Ţăndărei, Ialomiţa, Centrala pentru industrializarea seminţelor oleaginoase, prelucrarea seminţelor oleaginoase şi producerea făinurilor comestibile din soia şi a texturantelor proteice.
Fabrica de ulei Buzău, Buzău, Buzău, Centrala pentru industrializarea seminţelor oleaginoase, prelucrarea seminţelor oleaginoaseşi şi fabricarea furfurolului .
Fabrica de bere Roşiori de Vede, Roşiori de Vede, Teleorman, Centrala berii, spirtului, amidonului şi apelor minerale, fabricarea berii şi malţului.
Fabrica de bere Buzău, Buzău, Buzău, Centrala berii, spirtului, amidonului şi apelor minerale, fabricarea berii şi malţului.
Fabrica de bere Bistriţa, Bistriţa, Bistriţa-Năsăud, Centrala berii, spirtului, amidonului şi apelor minerale, fabricarea berii şi malţului.
Fabrica de bere Tîrgu Jiu, Tîrgu Jiu, Gorj, Centrala berii, spirtului, amidonului şi apelor minerale, fabricarea berii

Sursa : Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, partea I, nr. 220, 25 iunie 1983.

Aparate electrocasnice

Receptoare eletrocasnice de producţie indigenă sau din import, pe care comerţul de stat le-a pus la dispoziţia cumpărătorilor, în anii 1970.

Frigidere
Fram (România), capacitate de 110 litri
Fram-1970 (România), capacitate de 70 litri
Pinguin (România), nu se mai fabrica în anii 1970
Frigero tip obişnuit (România), capacitate de 180 de litri
Frigero tip Lux (România), capacitate de 240 de litri
Alka-Iglo (Polonia), capacitate de 40 de litri
Yeti (Polonia), capacitate de 80 de litri
Saratov (U.R.S.S.)
Moscova-Zil (U.R.S.S.)
Maşini de spălat rufe
Albalux 1 (România)
Albalux 2 (România)
Albalux 3 (România)
Albalux 4 (România)
Perla 1 (România)
Electrobobinajul (România)
Tehnometal (România)
Crinul şi Păltiniş (România)
Maşini de stors rufe
Zefir (România)
Aspiratoare de praf
Record (România)
Practic (România)
Buran (U.R.S.S.)
Ceaika (U.R.S.S.)
Racheta (U.R.S.S.)
Fiare de călcat electrice
Elegant (România)
Lux (România)
Modern (România)
Popular (România)
C-28 (Polonia)
Plite şi fierbătoare electrice
Plita electrică cu placă de şamot tip Popular (România)
Plita electrică cu placă de fontă tip Super (România)
Plită cu placă de şamot (Bulgaria)
Fierbătorul prin scufundare (termoplonjor) (Polonia)
Termoplonjorul de 500 W, 600 W (R.D.G.), 750 W, 1000 W
Radiatoare, calorifere şi sobe electrice
Radiatorul electric alungit tip Calor (România)
Radiatorul electric dreptunghiular (România)
Radiatorul electric hiperbolic tip Terma (România)
Radiatorul electric parabolic (România)
Radiatorul electric cu ulei Favorit tip A (cu 7 elemente), tip B (cu 10 elemente), tip C (cu 12 elemente), tip D (cu 14 elemente) (România)
Radiatorul electric cu ulei Eltim tip REU-10 (cu 10 elemente), REU-12, REU-15, REU- 20 (România)
Radiator electric (Bulgaria)
Sobă electrică Terel (România)
Ventilatoare
Ventilatorul de masă tip VM 3 (România)
Ventilatorul de masă tip VMu (România)
Ventilatorul electric tip Zefir (România)
Aparate de radio
Orion, Carmen 1,2,3,4, Istria, Select T 68, Bucureşti 500, Rîndunica, Enescu 1,2, Balada, Opera, Orizont, Darclée 1,2,3,4,5, Eroica, Modern (România)
Televizoare
Naţional, Temp, Record, Rubin, Smarald, Tesla, Oliver, Orion, Miraj, Dacia, Venus, Star, VSU 3, Azur, Toniţa, Intim, Cristal, Cosmos, Favorit, E 43, E 47, Minivizor.
Alte aparate electrocasnice
Perna electrică (România)
Filtrul de cafea Unipress (Ungaria)
Prăjitorul de pâine electric (Ungaria, R.D.G.)
Râşniţa de cafea tip SWM 1 (R.D.G.)
Uscătorul de păr electric (R.D.G.)
Maşina de tuns electrică (România)
Maşina de ras electrică (România)
Aparatul electric de masaj (România)
Mixerul (aparat de făcut frişcă) (România)
Robotul electric de 250-300 W ( de tocat carne, amestecat …) (România)
Maşina de cusut electrică Rodica (România)

Bibliografie
Ştirbulescu, Ion, Electricitatea în gospodărie, Bucureşti, 1972, p. 166-177.

marți, 23 martie 2010

Şantierul naval Sulina

,,Decret al Consiliului de Stat nr. 143 din 28 aprilie 1983 privind înfiinţarea Şantierului naval Sulina

Consiliul de Miniştri al Republicii Socialiste România decretează :
Art. 1. – Pe data de 1 mai 1983 se înfiinţează Şantierul naval Sulina, cu sediul în oraşul Sulina, judeţul Tulcea, în subordinea Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor – Departamentul transporturilor navale, şi are ca obiect de activitate executarea de reparaţii şi piese de schimb pentru nave maritime pînă la 15.000 tdw , nave fluviale, nave tehnice şi de deservire, utilaje portuare, precum şi construcţia de nave fluviale.
Şantierul naval Sulina se înfiinţează prin desprinderea Secţiei de reparaţii nave din cadrul Administraţiei fluviale a Dunării de Jos Galaţi din subordinea Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor – Departamentul transporturilor navale şi include investiţia «Dezvoltarea atelierului de reparaţii Sulina».
[…]”.

Sursa : Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, partea I, nr. 31, 30 aprilie 1983.

luni, 22 martie 2010

Întreprinderea de orologerie industrială Arad

,,Decret al Consiliului de Stat nr. 59 din 16 februarie 1982 privind înfiinţarea Întreprinderii de orologerie industrială Arad

Consiliul de Miniştri al Republicii Socialiste România d e c r e t e a z ă :
Art. 1.- Pe data de 1 martie se înfiinţează Întreprinderea de orologerie industrială Arad, în subordinea Centralei industriale de mecanică fină Bucureşti, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei de Maşini-Unelte, Electrotehnică şi Electronică, avînd ca obiect de activitate fabricaţia de contoare mecanice pentru industria textilă şi industria constructoare de maşini, microreductoare pentru relee de timp, mecanisme de antrenare diagrame circulare, programatoare cu came reglabile pentru automatizare, precum şi alte produse ale industriei de mecanică fină.
[...]”.

Sursa : Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, partea I, nr. 23, 20 februarie 1982.

Întreprinderea de articole de sport ,,Camping”

,,Decret al Consiliului de Stat nr. 165 din 9 mai 1983 privind înfiinţarea Întreprinderii de articole de sport «Camping»

Consiliul de Miniştri al Republicii Socialiste România decretează :
Art. 1. – Pe data de 1 iunie 1983 se înfiinţează Întreprinderea de articole de sport «Camping», cu sediul în oraşul Urziceni, judeţul Ialomiţa, în subordinea Centralei industriei mătasii, inului şi cînepii Bucureşti, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Uşoare, avînd ca obiect de activitate producerea de articole de sport şi camping.
Întreprinderea de articole de sport «Camping» se înfiinţează ca urmare a punerii în funcţiune a investiţiei aprobate prin Decretul nr. 465/1978 şi a trecerii secţiei şi atelierelor care produc articole de sport şi camping, din cadrul Centralei industriei mătăsii, inului şi cînepii Bucureşti.
Art. 2. – Întreprinderea de articole de sport «Camping» funcţionează pe baza autoconducerii muncitoreşti şi autogestionării economico-financiare, cu personalitate juridică, se organizează potrivit prevederilor legale cu privire la organizarea şi conducerea unităţilor socialiste de stat şi se încadrează în gradul III de organizare, grupa VI de ramuri.
[…]
Art. 4. – Numărul personalului de administraţie la Întreprinderea de articole de sport «Camping» va fi de cel mult 3,5% din totalul personalului muncitor prevăzut pentru funcţionarea unităţii la întreaga capacitate.
Art. 5. – Activul şi pasivul stabilit pe baza bilanţului încheiat la 31 mai 1983 împreună cu indicatorii de plan economico-financiari şi cu contractele economice aferente subunităţilor de producţie trec de la Centrala industriei mătăsii, inului şi cînepii Bucureşti la Întreprinderea de articole de sport «Camping».
[…]”.

Sursa : Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, partea I, nr. 34, 11 mai 1983.

duminică, 21 martie 2010

Recenzie : Liviu Chelcea, Bucurestiul postindustrial

Chelcea, Liviu, Bucureştiul postindustrial: memorie, dezindustrializare şi regenerare urbană, Iaşi, 2008, 456 p.

În lucrarea Bucureştiul postindustrial..., Liviu Chelcea ne prezintă dezvoltarea postindustrială a Bucureştiului după căderea comunismului.
Autorul tratează în cele cinci capitole ale cărţii, problemele generale ale dezindustrializării precum schimbările peisajului urban, nostalgia postindustrială, patrimoniul industrial şi conversia funcţională, concentrându-şi atenţia, în ultimele trei capitole, asupra Bucureştiului. Au fost menționate aspecte legate de geografia şi istoria industrializării Bucureştiului, utilizările actuale ale spaţiului industrial şi noul peisaj (post)industrial al oraşului. Lucrarea este însoţită şi de un dvd care conţine patru filme documentare, printre care regăsim şi cel semnat de autor, referitor la zona industrială Filaret, una dintre cele mai vechi din Bucureşti.
Lucrarea utilizează informaţii din monografii ale întreprinderilor, diverse articole din reviste de specialitate, dar şi lucrări cu un caracter mai general. Sunt prezentate un număr important de imagini de epocă dar şi actuale, reclame, hărţi ce permit localizarea zonelor industriale şi întreprinderilor.
Problemelor generale pe care dezindustrializarea le ridică sunt identificate prin raportare la fostele oraşe industriale cu tradiţie din SUA (Detroit, Pittsburg), Marea Britanie (Manchester, Liverpool), Spania (Barcelona).
Dezindustrializarea este privită ca o evoluţie a oraşelor, de la fordism la postfordism. Caracteristicile procesului sunt dispariţia producţiei şi consumului de masă, delocalizarea producţiei, consumul de nişă, suburbanizarea, reamenajarea spaţiului industrial, concentrarea economiei pe servicii, turism şi divertisment.
Se formează o industrie creativă (termen apărut în Marea Britanie) care determină apariţia unor oraşe creative, care încurajează sectorul cultural şi care încurajează apariţia ,,clasei fără gulere” (în viziunea sociologilor americani, în opoziţie cu ,,omul organizaţional”, conformist şi ierarhic, din anii 1950-1960), capabilă (datorită creativităţii individuale, îndemânării şi talentului) prin generarea şi exploatarea proprietăţii intelectuale să creeze bogăţie şi locuri de muncă.
Printre domeniile culturale aparţinând industriei creative enumerăm arhitectura, filmul, muzica, televiziunea, radioul şi design-ul.
Nostalgia industrială a determinat printre altele, grija pentru patrimoniul industrial, apariţia arheologiei industriale şi formarea unei conştiinţe ecologice, care militează pentru conservarea unor relicve industriale, pentru ,,a nu uita de distrugerea ecologică masivă”.
Reamenajarea spaţiului urban a ţinut cont de cele menţionate anterior, dar şi de planul de dezvoltare în perspectivă al oraşului.
Graniţa dintre conservare şi inovaţie a variat în principal în funcţie de tipul clădirilor industriale şi de destinaţia ulterioară a acestora (comerţ, industrie, locuinţe, cultură/muzee). Uneori, clădirea industrială a fost recondiţionată parţial, alteori ea a suferit modificări semnificative. Spre exemplu, Gara d’Orsay din Paris a fost transformată în muzeu de artă, termocentrala Bankside din Londra a fost compartimentată şi a căpătat mai multe destinaţii: galerii de artă, săli de conferinţe, cafenele, magazine. Sunt şi cazuri de refuncţionalizare de-a dreptul spectaculoase: rezervoare de gaz metan transformate într-un complex de apartamente, birouri, magazine sau silozuri transformate în locuinţe (SUA, Canada, Norvegia).
În continuare se trece la o prezentare scurtă a evoluţiei industrializării Bucureştiului, în perioada cuprinsă între a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi sfârşitului comunismului. Câteva dintre caracteristicile procesului de industrializare bucureştean sunt: debutul târziu, evoluţia rapidă a industrializării în perioada comunistă, existenţa doar a câtorva resurse naturale (argilă, nisip), importanţa armatei şi transporturilor (în comun, pe cale ferată). Statutul de capitală, a favorizat industrializarea Bucureştiului. O caracteristică principală în perioada comunistă a fost că industrializarea s-a desfăşurat pe baza planului economic.
Autorul a împărţit Bucureştiul în câteva zone industriale: Gara Filaret-Rahova-13 Septembrie, Gara de Nord-Grozăveşti-Politehnica, Ştefan cel Mare-Gara Obor-Pantelimon-Titan, Timpuri Noi-Văcăreşti, Dudeşti-Căţelu-Policolor, Militari, Pipera, Berceni-Progresul-Jilava, Bucureştii Noi. Pentru fiecare zonă industrială au fost identificate întreprinderile pe o hartă care permite localizarea lor. Sunt prezentate imagini de epocă sau actuale ale întreprinderilor, utilajelor, reclame. Pe cât posibil, pentru fiecare întreprindere sunt prezentate câteva informaţii precum data înfiinţării, obiectul activităţii, evoluţia denumirii şi a produselor/serviciilor oferite pentru perioada studiată. De exemplu, tăbăcăria aparţinând lui Gr. Alexandrescu este numită în1877 Gralex, în 1949 devine Fabrica de piele Luptătorul (prin comasare – proces caracteristic pentru întreprinderile din perioada comunistă – cu fabrica Fortuna), îşi modifică numele din nou şi până în 1962 poartă numele de Fabrica Kirov, după aceea numindu-se Fabrica de piele şi încălţăminte.
În ceea ce priveşte utilizarea spaţiului industrial în perioada dezindustrializării, după căderea comunismului, autorul observă, în primul rând, rapiditatea cu care se schimbă peisajul urban. Asistăm la o zonificare mixtă, la o aglomerare de funcţiuni comerciale, de servicii şi rezidenţiale. În locul fostelor întreprinderi putem întâlni parcuri industriale, adică zone speciale în care îşi desfăşoară activitatea diferite societăţi comerciale, precum Mercury Logistics Park, Electromagnetica Business Park, Sema Park (fosta întreprindere Semănătoarea), complexe rezidenţiale cum ar fi Emerald (în locul Fabricii de pâine Titan) sau New Town Residence (în locul Fabricii de textile Dristor) ori centre comerciale precum Kaufland (Fabrica de săpun Stella) sau Cotroceni Mall (Uzina de Motoare Electrice).
Bucureştiul postindustrial... este o carte solidă din toate punctele de vedere şi extrem de necesară timpului nostru. Ca o carte să aibă succes nu este de ajuns să fie bine scrisă ori teza principală să fie bine argumentată. Ea trebuie să fie lansată pe piaţă şi la un moment potrivit. Or, toate cele enumerate reprezintă caracteristicile cărţii de faţă. De aceea, recomandăm cu mult entuziasm spre citire această carte.
Valentin Maier 29.01.2010